Dan Iancu

 

Scrisori către a

Microsoft Romania
 

6.

un timp n-am mai scris, nu ți-am mai scris. nici măcar în cap nu se mai legau vorbele. parcă m-aș ascunde și toată tergiversarea aceasta. mă apăr cumva. de tine, de iubirea mea, de boala lui taică-meu, de trecerea timpului. orice telefon mi-este dușman, dar și tăcerea. Rareori pricep de ce ar trebui să tac. De obicei "lucrez" și în somn. Nu pun nu fixez nu transcriu. Am un reportofon pe care din când în când îl folosesc. După ceva vreme uit să transcriu. un lucru bun mai vine odată. vine pe pizda mă-sii. nu vine nimic a doua oară. absolut nimic. dacă ți-l amintești e bine, dacă nu, asta e. de ieri seară mă gândesc să-ți mai scriu. începusem cumva și am uitat. în ultima vreme tot uit. semn de bătrînețe. la fel ca și nesimțirea asta cu care mă înfund. prefer să stau cu ochii beliți pe tavan într-o stare de indiferență. stau și-mi vorbesc nouă, personajelor din capul meu. te mângîi, te alint, îți spun tot soiul de cuvinte. alcătuiri de cuvinte ca și cum fac piese de schimb. șuruburi cu flori migălite, ce taie al dracului de bine. sau îți țin discursuri despre de ce te iubesc. habar nu am oricum. genunchii tai de 17 ani iesind din pielea zgrumturoasa parca te-ai scoate din foc incepind de azi o sa-mi fie dor de tine ca si cum nu ai fi palmele mele grabite mingiind ceata mirosul intepator al coapselor tale inchise ca un piper stralucitor mingiindu-mi laringele nu te speria fata mea o sa plece in curind dintre tremuratul usor ca am sa intru cu caii gramada fastuos și prost. sună bine. aș da gata o romanțioasă de liceu care n-a aflat că iubirea trece prin pulă. mde. eram și ușor luat de țuică. oricum tu taci și nu am să știu dacă te-a impresionat cumva logoreea. mă gîndesc de ce sunt așa de cerșetor cîteodată. N-am răspuns. și nu vreau să am. mai degrabă am treabă. oricum nu înțeleg de ce nu scrii, poate scrisorile nu ajung, poate nu ai ce să spui. sunt așa de perfect încît nu mai e loc de strecurat o silabă o interjecție sau un zîmbet. scriu de fapt singur. nu am dialog. doar un monolog înfășurător. un fel de capcană alunecoasă de prins oameni. pînă la urmă eu sunt prins. uneori mă citesc și încep să plîng. imaginile sunt tari, nu tarele ăla de înjurătură, ci apucătoare. era s-o fac în public citindu-mi și înecîndu-mă cu mine. e mult mai normal că nu țin minte ce scriu. cum nimic nu se repetă, ce rost ar avea memoria? ar trebui să ținem minte ca să evoluăm. mde. nu cred că evoluăm programat. nu cred că a nu scrie este o pauză normală. cine scrie scrie tot timpul. nu face pauze. nu are cum. nu scrii cu sînge și nici nu te distrugi. scrii că așa-ți este rostul. un soi de nebunie. nici Nu pot să mă scol dimineața și să spun azi am în program să scriu despre la modul... scrii într-un fel în care simți. cauți, găsești, aștepți, iar cauți, tai, te asculți, tai, adaugi. iată rețea. da, da. de fapt nu.


Dan Iancu