Cătălin Gavriliu

Ențu
(VIII, 2)

Microsoft Romania
 

2.

Sau poate că mutra lui nu inspirase niciodată încredere traficanților de droguri și carne vie care îi mișunau pe sub nas.

Albu fusese ales principal distribuitor tocmai datorită onorabilității sale căpătate la olimpiada de informatică. Nimănui nu i-ar fi trecut pirn cap că o asemenea minte s-ar mai putea ocupa de prostii. Vindea țigări cu marijuana și pastile de opium.

Un șoarece de anul întîi venise la el în ultima săptămînă de școală și îi ceruse o "bomboană". Inspira încredere tipul, deoarece cu puțină vreme înainte fugărise un profesor de chimie care-l întrebase de ce-a intrat cu scuterul în liceu. N-a fost exmatriculat, ci doar lăsat corigent. Puștiul a tocmit doi țigani din cartierul Zimbru, care l-au snopit pe nea Formulă în scara blocului. Vecinii treceau pe lîngă prof, îl auzeau că horcăie, dar nu interveneau, de frică sau - după cum spune legenda elevilor care au răspîndit întîmplarea - de bucurie că se găsise cineva care să-i vină de hac scîrbosului. N-apucai să dai oleacă muzica mai tare ori să tragi o miuță în spatele blocului că și apărea bolnavul de nervi să-ți facă scandal.

Sursa de informații - unul Bob, dintr-o clasă paralelă, care aștepta ca și Ențu venirea doamnei de Română - i-l arătă pe profesorul respectiv. Într-adevăr, părea un mielușel. Ențu află că așa pățesc toți cei care îndrăzneau să se pună cu elevii. Aceștia pier doar pe limba lor, cum a pățit ăla micul. Aureolat de-acea izbîndă - care făcuse turul liceului ca dusă cu motocicleta, fără a ajunge însă și la Ențu -, trăznitul a zis că-i timpul s-o dea și pe femei, dar nu colege de-ale lui mai mari, cum ar fi fost normal, ci de la liceul concurent, unde pusese deja ochii pe una mai ieftină. Peștii indigeni l-au sfătuit să nu se calicească la diferența de preț, deoarece ei îi dau marfă garantată, pe cînd independenta aia cine știe în ce ape s-o fi scăldînd. N-a vrut să asculte de nimeni, și a luat-o pe Suzi acasă, într-o sîmbătă seara, cînd ai lui benchetuiau la o nuntă. Emoțiile descăpăcirii l-au împiedicat să vadă ceva suspect în hîrjoana vagaboandei, care îl zgîria de zor cu ghearele, ca-n filmul erotic la care se uitau printre gîfîieli. Nu-i dăduse cu spray paralizant, nu-i furase nimic din casă, așa cum îl băgaseră alții în sperieți. În schimb, a doua zi, pe cînd își savura succesul erotic descriind a cincea oară pozițiile adoptate, fu chemat în cabinetul directorului, unde îl aștepta un polițist care îl acuza de viol. "Dezbracă-te!", îi porunci omul legii. Urmele de pe brațe, gît și piept vorbeau singure despre zbaterile tinerei femei în brațele agresorului.

Zece milioane i-a cerut Suzi la proces, fapt care declanșă o solidaritate nemaiîntîlnită pînă atunci în liceu, concretizată într-un val de martori ai apărării care se jurau c-o știu intim pe boarfă, la cererea acesteia. La nevoie, erau gata să-și vîndă casetofoanele la licitație, pînă la strîngerea sumei. A scăpat și de data asta și s-a jurat că n-o să mai aibă ochi decît pentru fetele din ograda proprie, chiar dacă-s un pic mai scumpe.

Dar cu drogurile i s-a înfundat.

Faima pe care o căpătase într-un singur an făcea din el cel mai îndreptățit urmaș la scaunul lui Albu, pe care acesta, în prag de bacalaureat, se pregătea să-l părăsească. În ajunul sfîrșitului de an vine așadar țîncul la boss, să-i ceară, cu tupeu de inițiat, o "bomboană". De mult ar fi vrut să-l cunoască personal și, eventual, să-l mediteze la management informal. Nu fusese pînă atunci să fie. "Trei fumuri, atîta, c-altfel te ia dracu'" i-a zis, după ce i-a băgat în pachetul de Marlboro țigara cu marijuana.

Albu îi invidia pe cei care consumau. El pur și simplu nu avea stofă de toxicoman, din cauza excesului făcut în perioda de stagiu, cînd lua deodată trei pastile de opium și se desprindea vreo oră jumate de griji, după care încet, încet se afunda și mai rău. Capul îl durea ca după o beție monstruoasă, dar nu putea să vomite. Amintiri cumplite, care îi încrețeau pielea de fiecare dată cînd îi reveneau. Dar și partea bună avea nostalgia ei care îl rodea, îndeosebi cînd vedea cîte un puțoi încercînd prima oară drogul.

Viteazul și-a băgat picioarele în ora de Chimie, a intrat în veceu și a dat gata jumătate de mahoarcă, după care s-a prăbușit peste chiuvetă, spărgînd  și oglinda. Se făcu o anchetă atît de drastică încît a fost nevoie de un singur ciripit pentru a pune de acord ceea ce profesorii refuzaseră pînă atunci să conceapă - un olimpic să se ocupe cu stupefiante - cu realitățile bine știute de elevi. La insistențele mamei - și ea cadru didactic, la o școală generală - lui Albu i s-a dat voie să-și susțină corigența. De exmatriculare nu putea fi vorba, căci prea multe vieți depindeau de menținerea lui în scripte. O să fie elevul lor de după gratii, așa cum Ilașcu a fost deputat în Parlamentul Basarabiei.

Ențu nu-și putea explica ce fusese în mintea profesoarei lui în momentul în care îl lăsase corigent. Cu excepția pe care cu durere văzuse că o reprezenta chiar el, oricine - deci și madam Condur - știa legea nescrisă a locului, care impunea victimei să plătească bătăuși. De unde acest tupeu la ea? "O fi cuplată cu vreun jandarm din trupa de protecție a școlii", își zise. Asta nu conta.

"Că animalul care lasă mîncă bătaie de la elevi e la fel de bătut în cuie ca și regula c-o fată care acceptă să danseze cu țiganii nu scapă nefutută după discotecă", îi răsuci sursa cuțitul în rană.

Va trebui să se intereseze de prețul acțiunii, deoarece n-avea nici un chef să se facă de rîs. Deja era în întîrziere, acum ar fi trebuit ca profa să-și mascheze cicatricile cu mult fond de ten...



Cătălin Gavriliu