Corina Dragomir

 

inland

nicăieri, branhii metropolitane

Microsoft Romania
 


 

 

e cu totul bizar să-mi mai ascund frica
într-o gâlcă cu frică proprie.
de ce, cu venele-ntinse pe zidul zgrunțuros
să nu proclam trupului meu
o împreunare la talie joasă cu identitarul bolii.
cultura excursiei deformatoare în oase
o voi fixa, cu lentoarea
cu care stelele cad, una câte una
din suporții cu mânere forjate
ai unui oraș-recipient cu bustul helenic, salvator
cu ochii bulbucați, palpitând strâmb după-amiaza
și arareori traversat de câte o hemisferă indecisă.

am răbdare să se termine repede.
spiritul de frondă, insesizabil acum
se va topi de crăciun
pe spinarea-balansoar a minții mele.
dedesubt, suprapunându-se, nătâng, clavicula nopții
de 19 iulie spre 20
atârnată de cer, ca o pilă de unghii
pentru un cuconet cu aspirații înalte

sub molidul cu ace mature, uleioase
în toiul inflației hristice, deopotrivă putredă
construcția șnurului în șnur.
te prinde rindea în visul meu la un șotron
cu omul_fast-food

apelativele, seara, îmi fac rău. de parcă mi-aș trânti cu delicatețe
vertebrele în wash-board, între cerul scorojit al băii
și cealaltă lume crescută în uterul gras al încăperii
aerul reconfortant nu se mai ajută de flașneta din stradă.
se mișcă anost. face jocul de mână dreaptă.
flașnetarul se încovoie după bănuțul aruncat pe trotuar
mandarinul se apleacă peste parbrize. se caută de degerături.
soarele își curăță bătăturile cu ore cornoase, flasce
pe alocuri. e un inland al stoicilor.
numai ei dau cu pălăria-n boașele morților
și ce le pasă?

azi, mă simt femeia cu labe zornăitoare
bând bragă la fiecare ieșire
din hibernare.
inclusiv episodul acesta
este legat de prospețimea onorabilă
a unui episod anterior.