Ștefan Caraman



Numărul 9

Microsoft Romania
 


Acum era clar, vecinul meu de vis-a-vis reușise, în sfârșit, să-l arunce pe taică-său pe fereastră. De la etajul IV, unde mai locuiau : maică-sa, fratele mai mare și una dintre surori. Își pierduse mințile în urmă cu 15 sau 20 de ani după ce luase o bătaie zdravănă de la un vecin pe vremea când locuiau la țară. Se strecurase peste gardul mic din plasă și încercase să-i fure o pereche de iepuri . Erau albi, aveau urechi lungi și se călăreau toată ziua. Chestia asta îl enerva la culme așa că simțea nevoia să facă ceva. Nu voia să-i omoare ci doar să îi vândă. separat - astfel aveau să nu se mai călărească niciodată. Fusese, de altfel, prima lui experiență erotică intensă și, ca urmare a pumnilor luați cu nemiluita în cap și în gură de la vecinul matol, rămăsese și ultima. Îl surprinsese cu urechiații în brațe, jumătate în cușcă, jumătate ieșit. Adică numai trunchiul era ieșit afară, picioarele nu reușiseră să-l propulseze suficient de puternic încât să scape. Îl lăsă acolo fără cunoștință, plin de sânge și cu o perspectivă nouă asupra, lumii, vieții, vecinilor și mai ales asupra iepurilor domestici.

S-au chinuit astfel vreme de câțiva ani. Îl scotea mereu pe jumătate, și îi căra pumni în spate. Moșul țipa ca din gură de șarpe, dând din picioare și din mâini. Practic în sistemul lui nervos durerea se împărțea în două părți sensibil egale; o parte era datorată fricii iar cealaltă parte unei gute netratate la timp și care avea să-l chinuie până la moarte. Maică-sa auzea, începea să strige și sărea în ajutorul victimei, sărea și fratele mai mare care urla ceva mai consistent fiind mai tânăr și având plămânii în regulă (bătrâna avea numai unul) și-l băgau înapoi. Uneori sărea și sora, dar mai rar pentru că nu prea stătea pe acasă - practica prostituția și avea mereu de lucru. Reușeau întotdeauna. În bloc și la taraba de ziare de peste drum se făceau pariuri, se pronostica data când țicnitul de la IV avea să reușească. Nimănui nu-i trecea prin cap să intervină întrucât identificau scandalul cu un spectacol oferit pe gratis de un regizor necunoscut și generos. Uneori, când lucrurile se domoleau mai devreme, protestau slab, alteori când dura mai mult (mai ales când fratele cel mare, cuprins brusc de o stare temporară de melancolie, refuza să mai dea replica pentru ca, în schimb, să tragă focuri de armă în aer) iar spectacolul era tot mai aproape de scena finală, urmăreau cu sufletul la gură și nu de puține ori se trezeau aplaudând.

Îl apucase cam pe la 30 de ani într-o seară de primăvară-vară. Se uitau cu toții la televizor și râdeau cu gura până la urechi la știrile cu accidentele rutiere. Andrei Vochin era un soi de Benny Hill, iar morții înșirați pe șosele patriei - trupa lui de comedie. Apoi, în pauza publicitară, dintr-o dată, cel mic se ridică de pe jos, îl apucă pe taică-său de guler și începu să-l târâie spre fereastră. Ceilalți priveau indiferenți și puneau totul pe apetitul umoristic exacerbat de emisiunea lor preferată. Abia când șeful familiei atârna cu capul în jos și striga după ajutor își dădură că se întâmpla ceva oarecum ne la locul. Este adevărat, oamenii cu probleme psihice depistează mai greu lucrurile având un aer anormal. Fiecare reacționă, evident, diferit. Femeia mamă începu să strige după ajutor cu glas puternic (păstra încă ambii plămâni) și continuu. De-a lungul vremii învățase să țină nota re timp îndelungat, cu cronometrul în mână. Se întâmpla uneori ca soțul ei să se găsească din nou printre ei de minute bune fără ca aceasta s-o împiedice în travaliul vocal. O liniștise cu greu și parțial fiica mai mică (încă femeie cinstită și măritată) smulgându-i părul din cap. Iar capacul i-l pusese celălalt fiu care, pe vremea aceea, nu avea încă pistol și nici nu învățase să plângă. În schimb știa să aplaneze orice conflict major aprinzând un coctail Molotov și amenințând că dracului foc casei ăleia de nebuni. Asta până când mama a rămas fără păr și fiică-sa fără bărbat.

Fiica mai mare nu a avut nici o contribuție, ea fiind plecată de acasă de la 14 ani după un globe trotter. Scria foarte rar și numai să se asigure că era și ea legată de ceva. Uneori le trimitea bani din cele mai exotice locuri fără ca să le folosească la ceva. Inițial i-au păstrat în pușculița din copilărie a fetei simbolizând un porc vesel, apoi i-au oferit gratuit unui colecționar care le-a promis că nu le oferă nimic la schimb. Desigur s-a ținut de promisiune ceea ce a făcut ca toată lumea să fie mulțumită. Dar despre fata aceasta, atât.

După fiecare nereușită băiatul rămânea cu un sentiment indefinit de nemulțumire. Se retrăgea într-un colț în bucătărie, apuca un colț mare de pâine și, înfundându-l din când într-un borcan de gem de prune (același de ani buni și, drept urmare, golit) începea să molfăie mormăind ceva pe limba lui. Pentru că, era posesorul unui limbaj propriu, sofisticat și neinteligibil. De multe ori chiar și pentru el.

"Mdute-ndraculuimboule." așa se termina fiecare frază.

Astăzi spre prânz, însă, profitând de faptul că rămăseseră doar ei doi (ceilalți se culcaseră doborâți de căldura verii) reuși să-și ducă la bun sfârșit gestul - îl prăvăli pe bătrân printre jaluzele, acesta se rostogoli de câteva ori prin aer, strigă mai tare ca de obicei din cauza groazei și mai puțin din cea a gutei, apoi se lovi de caldarâm. Trupul făcu buf iar capul poc. Bătrânul muri instantaneu. Oamenii îl priviră preț de câteva minute apoi se îndepărtară nemulțumiți, căutând deja din priviri un alt dezastru care să-i distreze.


Ștefan Caraman