Liana Mânzat

 

sfârșitul fictiv al zilei

Microsoft Romania
 

gurile rele clevetesc,
se miră neobosit
de răutatea lumii,
de dispariția bunului simț
și de lipsa bunelor maniere

eu,
care m-am ascuns
în spatele exasperării borțoase
și a imaginației
buimace și bolnave,
îmi strâng nervos
toate toate catrafusele:
capete de gânduri neâncepute,
trei capete de ață,
interjecții fără noimă,

lozinci (aveți-vă ca frații)
și crâmpeie din mersul
de anul trecut
al trenurilor

peste trei pași este cerul

în depărtarea lui albastră,
de poveste,
nu știu
ce-o să fac

(să spun cuiva că plec?!)

Liana Mânzat