Dan Iancu

 

Puțin blond cu mult dor

Microsoft Romania
 


Bianca Marcovici - Puțin blond cu mult farmecBianca Marcovici - Puțin blond cu mult farmec, Editura Hasefer, 2004

Nu te oprești la prefață. A se citi după. Deschizi la întîmplare și citești. Când cineva moare... zece bărbați țin pe umeri/ Sufletul său/ Care/ Poartă cel mai frumos nume! Pui cartea alături de tine, să fie la îndemînă. Cine cunoaște personajele le poate uita. Inclusiv autorul. Ce rost are să te agăți de mici crochiuri cînd poeziile se trec din una în alta aparent calm aparent ușor stîngace aparent... Mai iei cartea. O deschizi din nou la întîmplare și citești. sponsorizăm poezia,/ să iasă pe piață/ pe hârtie velină, catifelată, fină,/ trucată, albastră/ cu limuzină/ la scară, piscină afară/ și cornete de semințe, biscuiți,/ extra-uterine, pergamente/ și țoale fine, toate/ la prețuri rezonabile plus reduceri Spuneam într-o altă impresie despre ironie. Bun asta e clar. De unde ironia ? Ce-ți pasă... Și dacă nu e ironie m-am întrebat scotocind prin carte? Aici e aici. Timpul curge curat în inimile lor / s-a spulberat cenușa celor arși dar arde amintirea,/ rădăcinile lor plutesc încă în aer,/ visele se coc în livezi de portocali/ mai presus de orice/ pacea restantă/ printre/ coralii de la Eilat Ei vezi? Eu cred că e dor. Se zbate în mine/ un bolovan de poezie/ Piatra inimii/ luată dintr-o scorbură/ Coloanele lui Solomon, la Timna/ Mi-a dăruit-o/ într-o zi cu soarele/ Fierbinte./ Acum e în casa mea/ chiromanția ei/ Ia forma mea magnetică. Un soi de dor de copii de care rîzi rușinat că îți populezi casa cu păpuși imagini suave și culori liniștite. Felul acela de dor în care orice atingi se transformă în vers, chiar dacă uneori în amar de pus pe masă la Pesah să nu uiți. Memoria împînzește totul pînă și copii ce vin. Poezia înmoaie articulațiile timpului, dizolvă cronologia calendarului de perete și ți le pune-nainte să alegi tu cititorule forme și înțelesuri pe masură-ți. cât de greu se clădesc lucrurile în relațiile atât de/ înșelătoare/ Prevăd și aștept mereu să nu mi se întâmple ce presimt.../ în ochii tăi atât de deschiși spre încăpățânarea sunetului/ ascuns/ mi-e din ce în ce mai greu să păstrez relațiile incerte/ să fiu eu însămi cel puțin în patul comun,/ mă trezesc zâmbind sub cerul ventilatorului din plafon De aici neparcurgerea ortodoxă a cărții. Porți astfel cu tine un dor, din care stecori dorul tău de a fi, și capeți. Nu are a face dacă vei da peste același text de două ori sau poate ți-a scăpat ceva. Vei descoperi peste ceva timp ce lipsește. Voi viețui alături de o ea/ Și lângă tine/ Voi construi mereu curcubeul virtual/ Ca un pod de suspine

Oricum, cartea nu o vei uita și parfumul ei de zîmbet blond îl vei purta ceva timp, cît să spui că uneori doare, alteori visează și de cele mai multe ori te bate la cap.

lasă sensul lăuntric/ nenumit,/ ascultă-mă pe mine,/ lasă orice femeie/ să se simtă/ cale de o carte - femeie

Bianca Marcovici

 

Dan Iancu