Cătălin Gavriliu

Ențu
(VII, 6)

 

6.

Confirmarea temerilor ei îl trecu pe Ion pe linie moartă. Dacă îi repugna ceva, aceea era vulgaritatea.

A doua zi o rugă pe Oana, una din gardiene, să pună, cît mai stăteau ele în parc, CD-ul cu "Tremens" pe care l-il interzisese pînă atunci. Știa că-l poartă cu sine ca pe o Biblie și că din el scotea acele pilde care nu de puține ori îi stîrniseră invidia prin marea lor adecvare la realitatea în cauză. Bucuroasă, fata îi instală căștile și apăsă play.

După  un minut numai, Lidia dădea în clocot de indignare. Stîrnită, Oana o imploră să asculte măcar melodia a șaișpea, în care era vorba chiar despre ea.

"Îi cunoști pe golanii ăștia?", întrebă Lidia, peste măsură de intrigată.

"Bineînțeles că da, suntem amici", și îi povesti și ei ceea ce le spusese artiștilor aflați în documentare.

Printr-a zecea a pălit-o dorul de ducă. Umbla vagaboandă pe străzi, se înfunda în vreo cîrciumă pînă trecea iureșul de căutare al părinților ei din suburbie și aprofunda cultura de cartier. Calitățile ei fizice ieșeau în evidență nu la agățat, ci în auto-apărare, specialitatea ei fiind înnodarea cu fundă a mîinilor și picioarelor agresorului. Deși avea un aspect plăcut, după voce și limbaj ai fi zis că urmează un tratament hormonal în vederea operației transexuale. Judo-ul o făcuse să se teamă în viață doar de propriile ei excese. Răsfoia așadar pagini de libertate la "Rozena" - unde Sandu o reținuse între damele de companie, pază și protecție luînd de bună biografia ei orală -, cînd veni duba Poliției nu ca s-o ridice, ci s-o ducă acasă, în față, lîngă șofer. La destinație constată că taică-su fusese pitit în partea cu gratii a taxiului. Și nenea Vasile, și tanti Geta... O groază de rude coborîră odată cu ea. Tata nu era însă deloc furios, ba chiar părea fericit că reîntregirea familiei se realiza sub ochii și cu concursul Poliției.

După ce se convinseseră că Oana era chiar ea și că părinții ei erau chiar dumnealor, cei doi plutonieri plecară.

"De ce pute în halul ăsta a rahat??", întrebă fata în loc de bun găsit.

"Păi iaca, te-au căutat pînă adineaori. Noroc de nen'tu Vasile c-a trecut pe-aici și ne-a spus că ești la oraș, c-altfel înfundam pușcăria", îi răspunse maică-sa vitregă, abia ținîndu-și în frîu isteria.

În seara aceea avu loc marea reconciliere în familia Oanei. Spaima prin care trecuseră ai ei de cînd un telefon răuvoitor anunțase organele c-o tranșaseră și-o azvîrliseră în closetul din curte îi făcuse mai buni. Se împăcă astfel cu fratele care-o violase la nouă ani și primi chiar atunci dezlegare să se angajeze la "Rozena", oricît de greu i-ar fi mă-sii fără ea în gospodărie și lui taică-su să admită o curvă în casă. Nu era nici o urmă de ipocrizie în acele vorbe, deoarece fuseseră prea aproape de nenororocire ca să-și mai îngăduie să-l supere pe Dumnezeu.

În săptămîna de absență a fetei se perindaseră prin ogradă mai toate rudele, să-i vadă pe părinții asasini, mai ales după ce fuseseră descoperite în magazie niște haine mînjite de sînge. Amînarea arestării s-a datorat și negăsirii cadavrului, dar mai ales caltaboșilor și cîrnaților puși la bătaie de gazdă din ceea ce pînă mai ieri fusese o mîndrețe de scroafă. Anchetatorii îi apreciau șoricii și carnea, dar nu credeau că sîngele de pe șorțul delict aparținea aceluiași porc. Tot satul era la curent cu bătăile în care o ținea meștera pe sărmana Oana. Așa că șeful de post i-a dat capului de familie o zi răgaz să-și amintească unde a îngropat-o pe copilă. Atunci veni unchiul Vasile.

Habar n-avea ce se întîmplase. Întrebă și el de ce pute, bă, așa de tare a porci, și află cu uimire că rahatul fusese răscolit pentru tînăra lui nepoată cu care băuse un pahar în oraș chiar în acea după-amiază.

Intrase la "Rozena", și-abia după ce-o ciupi de fund pe dansatoarea cu care voia să împartă următorul sfert de oră într-o cameră de sus își dădu seama cine e. Au vorbit ca neamurile care nu s-au mai văzut de mult.

"Era tare ca lumea fata asta, băi Țîcu. De ce-ai omorît-o, bre?"

Bătrînul n-a mai răspuns la inepție, ci îl rugă pe frate-su să-l aștepte în casă, și-n cinci minute s-a întors cu jandarmul, să facă proces verbal. Într-o oră buclucul era rezolvat.

Cătălin Gavriliu