Alina Andrei


Teoria Găurii din Șvaițer


 

În mod indubitabil are o problemă serioasă dânsul, da chiar el, cel care stă și cugetă stând pe scaun, cu coatele pe masă și fălcile în palme. Frisoane cosmice îi străbat șira spinării, podeaua mai că nu i se ondulează zgrimțuros pe sub picioare, în pahar apa clocotește ca fiartă și tencuiala cade ritmic de pe tavan în capul lui și-i îmbăcsește părul, cu frecvența pulsului din vene. Prostii! Sper că n-ați crezut așa ceva. După părerea mea umilă, și nu spun că ar trebui să fiți de acord cu ea, cel care vede cum îi fierbe apa minerală în pahar, care confundă starea de frig cu frisoanele metafizice și dă explicații absurde despre tencuiala căzută din cauza vecinilor supraponderali, are probleme de percepție.

E genul de om care ar putea sta ore întregi privind un mușuroi de furnici cu lupa, care s-ar minuna de ce acesta ia foc, și nici n-ar băga de seamă dacă un elicopter s-ar prăbuși la doi pași de el. E vorba tot de percepție. Cât timp privirea îi este ațintită către furnici și cât timp trupul îi este încordat la maxim în poziția bastonului, cu picioarele drepte și capul aplecat, nimic din jurul său n-ar putea să-i atragă atenția, nici măcar sfârșitul lumii. Ar pierde apocalipsa la fel cum anul trecut n-a văzut și n-a simțit defel macaraua uriașă care s-a prăbușit la aproximativ 40 de metri de el, fiind ocupat cu studierea unei omizi ce zăcea pe o frunză pe care o fărâmița cu fălcile invizibile și o înghițea încetul cu încetul, începând de la vârf. Macaraua a ucis în cădere doi muncitori și o trecătoare, a distrus cinci automobile din care unul avea un câine în el, animal care a supraviețuit în mod miraculos. Zgomotul a fost de nedescris, praful la fel, firește că s-a zguduit un pic și pământul, a fost un cutremur de 2 grade, așa au spus la Știri, oricum, de toate acestea el n-a știut nimic. Nu este autist, cum s-ar putea crede, ci suferă de sindromul Morris McKernan Dyer, așa numitul sindrom al lucrurilor mărunte. Boala este foarte rară și nu se cunosc multe lucruri despre ea, se știe sigur că este ereditară pe linie masculină. Bolnavii suferă de migrene cumplite, de pierderea simțului orientării, dar ceea ce e cel mai important: își focalizează toată atenția asupra lucrurilor derizorii din jurul lor. Niciodată un bărbat care suferă de sindromul Morris McKernan Dyer n-ar putea să ajungă un mare savant, filosof renumit sau un seducător, nu pentru că ar avea un coeficient de inteligență scăzut, dimpotrivă, însă un astfel de bolnav nu vede lucrurile pe ansamblu. Un astfel de chimist n-ar putea să se concentreze decât asupra eprubetei, un filosof n-ar fi în stare să vorbească despre rostul omului ci doar despre scama de pe mâneca sa, un amant n-ar putea să iubească femeia întreagă ci doar părți din ea, de exemplu buricul sau curbura genunchiului stâng. Dr. Simon Emerson de la Universitatea din Carolina de Nord a constatat după mai mulți ani de cercetări că acești bolnavi, în funcție de partea de creier care le este afectată, se împart în două categorii: cei care se concentrează pe măruțișurile din partea dreaptă și cei care acordă atenție sporită fleacurilor din partea stângă. Atât. Cred că i-a trebuit cam mult timp dr. Emerson pentru a descoperi atâta lucru, mai ales că nu a limpezit deloc treburile. În linii mari, un bolnav de stânga se va îndrăgosti de curbura genunchiului stâng a unei femei, iar unul de dreapta, de curbura genunchiului drept. Un student de-al dr. Emerson a avut nerușinarea să spună la un seminar că în acest caz o femeie ar putea foarte bine să fie bigamă, să-și ia doi soți, fără ca aceștia să fie geloși unul pe altul, deoarece fiecare dintre ei va adora doar câte un genunchi. Nu stă în măsura mea să contest cercetările reputatului medic, totuși nu pricep de ce dânsul consideră cu un genunchi de femeie e "un fleac", fie el de stânga sau de dreapta. Presupun că soția lui e de acord cu mine.

Cel ce studia apa din pahar și omida de pe frunnză nu știe că este bolnav. Aș prefera să nu-i spun pe nume, din motive personale. Ca să-l numesc totuși cumva, îi voi spune de acum înainte Bolnavul, Pacientul sau Suferindul. Din vara trecută este preocupat de găurile din șvaițer, mai exact îl roade curiozitatea ce se întâmplă cu ele după ce se termină brânza. Nu-l interesează cum anume se face acest produs destinat alimentației umane și șoricare, îi pasă doar de golurile din aceasta.

Gaura fiind un nimic din aer mărginit de cașcaval nu se poate consuma/mânca/termina niciodată, ba de ce nu, din moment ce marginile se topesc pe limbă, se macină între dinți și măsele, dispărând acestea, rămâne doar un gol lăbărțat, amintirea vagă a vidului parfumat din felia de brânză. Suferindul cam așa gândea în urmă cu două luni, între timp s-a răzgândit dar nu mi-a spus în ce sens, dacă a avut o revelație despre soarta găurilor din șvaițer. Nu m-ar mira deloc ca într-o zi, peste ani, să aflu că a enunțat o teorie nemaipomenită, că profesori de marcă de la universități prestigioase se vor înghesui să-l invite la simpozioane, că îl vor dori la catedrele lor lustruite de unde au vorbit doar despre Kant și Hegel, îi vor pune un pișcot în mână și-o cupă de șampanie cu bule, se vor poza cu el, emoționați, fără să știe sărmanii că îl vor pierde singuri, că bietul Bolnav se va amoreza de bulele din pahar, că nu le va mai vorbi despre Teoria Găurii din Șvaițer. Ca beat va rătăci prin sala de recepție, printre toți acei profesori, scriitori, ziariști, chelneri și platouri plutitoare, prostit cu totul, căzut în extaz mistic în fața minunățiilor de bule gazoase care i se vor sparge în nas cu poc, poc, la fel ca baloanele de săpun. Previzibil.

Deocamdată îl mai muncește soarta găurii, stă, merge, doarme, se trezește, cumpără lapte și pită, intră în soție, iese, vopsește caloriferul, totul de mântuială, ca și cum ar avea o viroză cumplită, cu amețeli și trupul vlăguit, căci toate gândurile lui sunt destinate indubitabil aerului din șvaițer. N-am cum să-l ajut, iar soția lui s-a săturat de mult, în scurtă vreme îi vor ceda nervii. Cu un an înainte de căsătorie, și un an după, Suferindul era preocupat de sfârcul de pe sânul ei drept, ceea ce nu a putut decât să o bucure și minuneze, în același timp. Privirea lui nu i se dezlipea de acea zonă când era acoperită cu cupa grea a sutienului, pânza rochii, apoi cu o bucată de pardesiu sau de palton, în funcție de anotimp. Cât timp sfârcul în cauză era dezgolit și la îndemâna lui, îl studia cu ochii, creierul, limba și dinții, palmele și degetele. N-a ajuns la nici-o concluzie în privința dânsului și a fost singurul său "obiect" de interes pe care l-a păzit cu strășnicie de alte priviri. Dacă ar fi avut garanția că nu s-ar fi atins de mamelonul drept, Bolnavul n-ar fi avut nimic împotrivă dacă femeia lui ar fi fost călărită de vecinul de palier, de poștaș sau oricine altcineva, poate că nici n-ar fi băgat de seamă. S-a înfuriat când un domn mititel la trup și la minte, s-a atins de partea delicată a doamnei, în timp ce încerca să-și composteze biletul de autobuz. Nici acum nu știe de ce a fost pocnit cu pumnii în cap și în burtă, nu-și mai amintește cine l-a dat jos din mașină, plin de sânge, și cum a ajuns la spital. La patru ani de la incidentul violent, bărbatul mărunțel l-a văzut întâmplător pe stradă pe Bolnav, au dat nas în nas. A încremenit în papuci, dar Bolnavul nici nu și-l mai amintea, și chiar dacă prin absurd și-ar fi adus aminte ar fi dat din umeri și atât, căci pe atunci era preocupat de țevile de eșapament.

Cum spuneam, acum elaborează Teoria Găurii de Șvaițer. Încearcă. Se străduiește. Din păcate tot nu s-a lămurit ce se întâmplă cu golurile după ce nu mai există cașcavalul. Încercând să-l ajut, am întrebat un prieten care mi-a spus că, probabil, acestea sunt folosite la umflat baloane. Aberant, nu? E ilogic, cum să le strângi și să le bagi în balon, mai ales că atunci când se termina brânza nu ai de unde să știi de unde încep și unde se termină găurile din ea.

- Ei, dar nu e chiar așa de greu. Se bagă șvaițerul într-un balon împreună cu un șoricel, după ce halește brânza îl scoți din balon și înăuntru rămân numai găurile, mi-a răspuns el. Da, gândește-te, așa poți avea oricâte baloane umflate cu găuri de șvaițer și șoricei umflați cu brânză.

Mai departe s-a pus problema ce se va întâmplă dacă n-ai vrea să umfli baloane, și ai lăsa găurile în farfurie, de unde ți-ai da seama unde sunt, și dacă nu cumva au dispărut în neant.

- Nu poți să-ți dai seama, pentru siguranță e bine să păstrezi găurile într-un borcan cu capac. După ce se termină șvaițerul, repede răstorni găurile în borcan și-l acoperi. Mai e o metodă, dar cere un pic mai mult timp. Folosești un pai subțire să înghiți aerul din farfurie și atunci când simți iz de șvaițer în gură, înseamnă că ai înghițit o gaură.

Remus a ținut să-mi mai spună, pe picior de plecare, că special brânzarii găuresc rotocoalele frumos mirositoare, pentru ca doamnele să-și facă cu ușurință inele din cașcaval. Câinele lui obișnuiește să mănânce șvaițerul pe care îl găsește pe masa din bucătărie, ocolind feliile de pâine, ca apoi să se ducă cu găurile în bot să i le umple cu brânză, dar el refuză, îl învață să le pastreze ca amintiri ale mesei ce tocmai a avut-o. Fiindu-i refuzată dorința, câinele nu are de ales decât să-și depoziteze găurile într-o cutie veche de pantofi. Dacă Remus ar fi avut papuci de casă, câinele și-ar fi păstrat acolo găurile, dar n-are, pentru că n-a putut să sufere ideea ca o pereche de încălțăminte nu s-ar putea bucura de plimbări pe afară.

Mă duc acum să-i spun tot Suferindului.

 

Alina Andrei