Elena Vlădăreanu, Paul Daian
Microsoft Romania
  Cum se lățea umbra Nibelungilor peste Caucaz  
 
Paul Daian

poate este
siguranță inconștientă a vârstei
de parcă la această vârstă
poate ajunge cineva chiar dacă
ține în mâini discreția ca pe
o armă ucigătoare. dar ce
să caute dicreția în propriul
meu creier? aici unde
întunericul vine legănându-se de pe
un schelet pe celălalt îmi umple creierul cu bile
mari de oțel creierul meu
este un pumn de bile mari de oțel
aici unde nu e loc de discreție
când îmi plimb capul
de pe un umăr pe altul
trupul tău despicat
începe să semene cu o groapă
care se plimbă de-a lungul
ei însăși. de-a lungul
străzilor nenumărate pălării
accesorii de argint trompete
și viitoare personaje scandează
trecerea celei care ucide
din convingere asasinei
care își împrăștie cu voluptate
esențiale fapte puținele cuvinte
și privirea impecabilă ce
poate pătrunde dincolo de
virture pentru care
și-a tatuat cu o mare
delicatețe cuvinte obscene
pe tălpile ei fine pline
de oase dulci și roz.
când am plecat din micul burg
lăsasem acolo veșmintele
sfășiate mânecile cămășilor cu foarte mulți nasturi
și parfumul înghețat care
ascundea genele surorii tale
buna ta soră căreia nu
am mai apucat să-i zărim
decât tălpile pline de amintiri
înghițite în gheața de culoarea
argintului mai viu ca niciodată
când am plecat din micul
burg bărbatul orb cu
picioarele retezate din chiar felul lor de a fi
era în adâncul străzii, cândva
atât de veselă, și plângea
numai că în loc de lacrimi
mici sfere de lumină se rostogoleau
pe trotuar. aș fi putut tăia
în două oceanul și am fi avut
două oceane aș fi putut tăia
în două mâinile și aș fi avut
patru mâini aș fi putut tăia
în două sexul dar la ce mi-ar fi
folosit dacă întregimea ta de la
propria-ți umbră și până la
propriu-ți păr nu mi-ar fi adus
bucuria acelui hotel negru
aproape furișat printre alte clădiri
nu s-ar fi răsturnat în străduța
aceea care ducea spre centrul
orașului unde văzusem pentru
întâia oară tinere fete mai
adânci decât coapsele lor printre
care orice cuvânt căpăta o lumină
mai frumoasă decât lumina
apusului mai frumoasă decât
lumina răsăritului și ce dacă
hotelul negru se revărsa în
plină străduță nu învârtim noi
pe degetele unei mâini evul mediu
biserici catolice și cruciați
ba da ne învârtim pe lângă
hotelul negru și facem semne
obscene cu mâna noastră
cea de toate zilele oamenii

Elena Vlădăreanu


prima parte
a doua parte