Paul Vinicius



din volumul Studiu de bărbat,
Editura Muzeul literaturii române 2002

Microsoft Romania
 

păi vezi tu suflete?:
deși lipsit de substanță
și de cea mai infimă firimitură de înțelegere
eu tot te-am scos în lume
lacrimi ți-am dat
sânge - pe săturate -
iar acum îți și cânt
(înainte ca gongul holbat al lunii
să bată tortura de noapte)
melodia pe care ea
mi-o așeza peste pleoape
ca să nu o uit nici în vis.

octombrie și singur
pe străzi
prin parcuri
la hipodromul împăcării cu uitarea;

(doar ropotul calului îl întrecea pe călăreț
doar plânsul călărețului ajungea înainte).


nici dunărea
nu mai știe să curgă

de o vreme
nici să râzi nu mai știi;
de-acum înainte
numai vreo pană de curent
îți va mai lumina
când și când
chipul.

acum
nici să plângi nu mai știi -
semn că
(dincolo de melcul albastru al vocii)
m-ai îngropat
puțin câte puțin
sub cireșul răcoros al surâsului tău -
după cum nici dunărea nu se mai abate pe la călărași
(acolo unde ridicaserăm noi într-o noapte
trei mesteceni
un graur speriat
și un hotel cu ferestrele la lună
numai dintr-o simplă
firească
alunecătoare atingere)
după cum nici atelierul de grafică și făcut copii
nu mai trăiește decât din praf și cezariană
după cum nici dunărea nu mai știe să curgă
după cum nici dunărea nu mai știe să plângă
așa cum se plânge în germană
vieneză
budapestană
sau în delta răvășită de toamnă.


Paul Vinicius