Valentin Iacob



CLOWNUL LUI HRIST
(fragment)

"Vom muri de prudență."
Alice Voinescu - Jurnal

Microsoft Romania
 

DIN JURNALUL MAESTRULUI AUTOPSIER

 

1 ianuarie 2000

Folosești "Recviemul" lui Mozart, ascultat atâta vreme obsesiv și înainte, și după, pe când în dimineața zilei ăleia crunte ascultai concertul numărul 2 de Rahmaninov (alt sinucigaș și ăsta!) și recviemul de Faure și "Lady D'Arbanvile a lui Cat Stevens (de care mult mai târziu vei fi aflat că îi e dedicat memoriei soției lui)....

De 1 martie 1990 le ascultaseși prea tare, era 7:30, trebuia să mergi nesmintit la Centrul ăla de calcul, locul ăla devastator plin de funcționari inutili, curve și securiști până-n dinți, unde nu făceai nimic nici stând, nimic, nici măcar o slavă stătătoare, și din care el nu mai vedea nici o ieșire, și nici tu, doar moartea ta, și-o încercaseși crunt, câteva luni mai devreme în pădurea Băneasa, exact de 27 septembrie, ziua lui, a tatii, de naștere, moartea ori măcar desființarea, euthanasierea ta mentală, și atunci în acea întâie dimineață de martie '90 urmase un conflict înfiorător cu tata, încât atunci când te-ai întors de la slujbă și l-ai văzut atârnat și hidos, ai urlat prin toată curtea casei Iacob: "Eu l-am omorât! Eu l-am omorât! Eu l-am omorât!". Iar mătușa și nașa ta de botez, sora tatii, te-a și crezut cumva, că-i convenea...

București, 27 septembrie 2002 dimineața; ziua tatei


În doar câteva minute notezi pe-un colț de masă, la cârciumioara din Piața Mihalache (fostă 1 Mai, fostă Filantropia), la șosea (cu "căruțașii" cum zicea Fănuș Neagu, nea Fane Babanu', îl poreclești, de altfel nu-l cunoști "prea" personal); niște căruțași stilați, gândești; căruțașii de sticlă; cineva îți spune niște versuri frumoase și licențioase de-ale lui Arghezi, scrise și de-acela pe un șervețel; nu le știai; alături, pictorul Lae Drăgușin; scrii și tu pe-o suflare, fără ochelari și fără să ștergi; rupând pieziș, prin parafrază (parafrazele, sfinții noștri tirani!); rupi și dansezi pieziș, pe capete de maeștri ("Acel Olar, făuritor de cranii/ desăvârșindu-și arta sa cu anii/ pe tava vieții pune oale-ntoarse..." ); contra-scrii o "Fugă cu lupi": slabă și barbistă, dar la piețari merge!

27 septembrie 2002; aceeași dimineață.

Împarți cărți la masă, prietenilor, țiganilor și bețivilor, ai "o flotilă de piane kamikaze" cum îți place să strigi, să te lauzi prin piață, dedicațiile le semnezi poetul kamikaze. O doamnă, care stă pe la piața Domenii și-ți spune că are pașaport austriac, că e adică, din țara drăguțului de împărat, îți zice că s-a vorbit săptămâna trecută la televizor și-apoi la Radio de tine, a și recitat o actriță din pianul tău kamikaze; nu prea-ți vine să crezi; ai impresia c-o spune doar ca să capete o carte, oricum o să-i dai, dar ea insistă, dă amănunte, la televizor a vorbit o doamnă, începi să ai îndoieli și nici până azi nu te-ai lămurit, (N. B.: între timp te-ai lămurit, doamna e cam sonată și scrie și "poeme" agramate pentru băcani și măcelari, să capete marfă pe credit); curios că nici mama nu știe, ea care de obicei urmărește toate televiziunile culturale și îți vorbește cu atâta voluptate de valoarea și clasa altora, a tuturor celorlalți scriitori, pe care de altfel nici nu i-a citit, citește doar comentarii despre ei de prin gazetele literare, și-atunci știe și-ți spune la orice oră din zi că: pe locul I e Cărtărescu; pe locul II, la egalitate de puncte, Ioan Es. Pop și Ioan Groșan; pe locul III, Nadia Comăneci, când își va scrie memoriile, etc...


Mama, care-ntr-o după-amiază cu nesfârșitele voastre certuri pe contre, ți-a spus că "nu înțelege versurile tale idioate" și-asta te-a rănit puternic, o rană, a câta?!, încă o cangrenă, "ca un furuncul pe-o odă" aveai tu un vers în "Balada Craiului de Tobă"... încă un monstru supurător din pielea-ți cu plasturi de zoaie aplicate-n acizi...

27 septembrie 2002; aceeași dimineață, mai departe

Comesenii nu se lasă, mă biciuiesc mai departe, sunt un clown, Magisterul Ludi paiață și acrobat de la Circul de Stat jucând cazaciocul pe flegeme și harfe, acum ăia vorbesc despre, și te provoacă să scrii de-un catharsis, alături florăresele și țăranii continuă să-și strige marfa printre autobuze și mașini, și tu scrii, scrii lângă Flocea (Florin Cobzariu), prietenul tău de suflet, fost măturător pe la Gara de Nord, i-ai dat și-o carte, un "Pian kamikaze", bineînțeles, și el îți mărturisește respesctuos că nu prea-nțelege, pe când nea Cornel florarul și-a dat chiar repede cu ajutorul de părere după ce mai întâi ți-a primit cartea-ncântat și s-a lăudat prin toată piața, ba pe urmă a mai și citit-o, de ți-a zis că umbli cu copilării de gherțoi, oricum nu poți să te superi pe el, are oarece autoritate, e florarul artiștilor, că până și Nicolae Alexi, graficianul, visătorul, Mucius Stângaciul însingurat pe insula lui de prieteni, Xi, povestitorul dezlănțuit, fenomenul Xi, vecinul tău de poeziede la atelierele plasticienilor din Mihalache, din Micul Montparnasse cum îți place ție să-i zici, până și Xi i-a dăruit lucrări lui nea Cornel florarul, el, și sculptorii la fel, sculptorii și ăilalți consacrați din Pangratti, ăi de pe "drumul oaselor" (apud Carmen Crețu)...


Scrii, scrii întruna la măsuța potopită de beri, de mici, de prieteni de-o zi, scrii de-un soi ciudat, dezlănțuit, ba încă vreo doi comeseni văzând cât de iute, cât ești de-nchis în tine călărind pe deșelalte transa asta a ta suspectă pe când compui în galop poeme, vreo doi comeseni încep să tremure... dacă n-or tremura de la alcool, vreun sevraj ceva, acolo, nici nu știi, (ba e chiar sevrajul, că e-abia dimineață și-s turbați toți, lipsă de alcool în sânge!)... scrii mai departe, comanda la masă-i acum "catharsis-ul în țigănie" și tu te execuți conștiincios... o târâtoare... un recviem în galop, fără salturi, pe deșelate, recviem trădător...

Toamna lui 2001

În atelierul lui Carmen: pictează dealuri albastre, abstracte, adunate de pe la Soveja, din Vrancea, țara bunicului meu din partea mamei, bunicul Popescu, țara cu plaiuri cărora nu-n degeaba li s-a zis guri de Rai. Privind-o pictând la limita, la intersecția dintre abstract, peisaj și albastru, te trezești că începi să scrii și tu, împâclit; n-ai mai împușcat un poem de vreo șase luni de zile; lucrezi mai mult, cam zece minute. Poemul?
"HERGHELII CU PLANETE ÎN COAME"