Liviu Nanu

Microsoft Romania
 

jocul de-a nimicul

nimicul plutea albastru ne făcea semne cu degetul
noi îl trăgeam de urechi spuneam băi nimicule
nu e nimic de tine

***

deodată ne regăseam în carnea obiectelor pierdute
în carnea ziarului necitit încă mirosind a dimineață rătăcită
desenam linii foarte drepte pe o curbă cu senzația
cubului de gheață topit pe gîtul blondei de la 3

***

din sus ne strigă cineva ne aruncă lanțuri de ceas
nu le putem prinde nu le puteam pricepe
aveam mîinile ocupate trăgeam nimicul
de urechi

***

se aud clopote nu e nimeni bate cineva la uși o fi ea
mai domol îi spun acum sunt alunecos se poate patina pe mine
mai dă o tură prin bloc nu veni la fix ocloc

în rest doar niște chestii.

Liviu Nanu