Cătălin Gavriliu

Ențu
(VI, 2)

Microsoft Romania
 

2.

Puțini însă îl apreciau pe-acest Seinfield local care-și etala inima în fața reflectoarelor. Suferința îi era compensată de uriașul succes de public al textelor lui de hip-hop. Doar cei dinăuntrul fenomenului știau - sau mai degrabă presupuneau - cine îi ajută pe "Tremens" să se mențină în topul găștilor de gen. Pur și simplu îl zgîriase la urechi cîntecul pe care-l auzise în sala de repetiții a Școlii de artă, unde Ralu și Denis își consumau energia urlînd în microfoane un rock de neînțeles. Mai întîi i-a întrebat dacă sunt cu taxele la zi, după care de ce țipă ca demenții, și-n cele din urmă, dacă n-ar vrea să treacă la hip-hop. Ca să menajeze instrumentele - toba mai avea o chemare, iar chitara electrică putea oricînd declanșa un incendiu din cauza repetatelor perfuzii și transfuzii aplicate de-a lungul anilor ca s-o țină în viață - , Ion începu să fure fără jenă negativele tututor formațiilor care făceau imprudența să emită prin Internet, cerîndu-le băieților în schimb idei originale de text. Curînd trecură peste orgoliul prostesc al vîrstei și acceptară nu doar intervențiile stilistice ale șefului, ci-l rugară să încheie următorul contract: "Ce s-o mai frecăm atîta în eprubetă, nea Ioane. Matale ești meseriaș. Noi îți dăm viața, iar tu ne-o bagi în artă... Noi ducem greul cu publicul, iar tu îți iei partea. Dar dacă vrei să ne strici mințile, mai bine aruncă-te de pe-acuma în rîu cu bolovanul de gît. Mucles!"

Și mai tainică era însă munca lui la roman, despre care nu-l luase gura pe dinainte nici măcar în fața Lidiei.

Îi înțelegea foarte bine pe violatorii proprietății intelectuale, deoarece el însuși era unul dintre aceștia. Mai precis, făcea parte dintr-o rețea de plasare a softurilor, subtilizate cu mult mai multe riscuri decît implicau ticurile concetățenilor săi.

Lidia era una din beneficiarele lui fidele, în ciuda deranjului moral pe care i-l dădeau uneori puseele de conștientizare a ceea ce înseamnă  drepturi de autor. Ca să se pună în ordine cu sine, în cursul acelor rarisime crize - asemeni elevelor care aprind lumînări după întîiul chiuretaj - cumpăra la întîmplare un CD original, cu toate că vînzătorul îi oferea același produs, dar fără timbru și de zece ori mai ieftin.

Cătălin Gavriliu