Alina Andrei


Portretul unui scriitor perdant

Microsoft Romania
 


Nu e greu deloc s-o iei pe coclauri fiind om întreg la minte. Ce să mai zici de unul despre care se spune des, cu sau fără temei, că e dus cu sorcova, chiar dacă iarna e departe de tot. Nu voi vorbi cu dispreț de respectivul, ba chiar voi avea decența să-i șterg numele cu guma de la creion, pentru a-l proteja de eventualele înțepături venite din partea domniilor voastre.

E un poet ratat. Ete na (parcă vă aud exclamând). Și cei cu asta, că doar sunt atâția în Brașov, în țară, și așa, peste tot în lume. Că doar nu avem monopol peste scriitorii perdanți. Atunci când stă liniștit la o masă și tace, îți poate fi simpatic. Chiar drag, dacă e să exagerăm nițel. Dar doar câteva clipe, apoi îți amintești ce vorbe spune, atunci când își cască gura și dacă ești un om normal (adică sănătos la cap, cât de cât ), îți vine să pleci trântind ușa, să-i tragi două palme, sau să-l înjuri din răunchi, depinde de fiecare. Sau îți vine să le faci pe toate trei, dar nu neaparat în ordinea de mai sus. Nu generalizez, însă problema cea mai mare a poeților ratați e că-și petrec jumătate din timp blestemându-i pe ceilalți. Pe "ei". Știți voi care "ei". Iar când termină cu "ei", încep cu ceilalți. Apoi își plâng de milă.

El își face veacul la Grădina lui Ion, o terasă dosită între Muzeul de Artă și un hotel spoit anapoda. Mai sunt câțiva ca el pe acolo, pe la mese. Pictori, graficieni, violoniști, băgători de seamă, poștași, boschetari. Într-o zi idilică de vară s-a urcat pe masa de tablă îndoită și-a explicat la toată lumea care a vrut să-l audă de ce criticii seamănă cu purecii mutanți din laboratoarele NASA.

-Un critic nu poate sărmanul decât să înțepe și să sugă, să se umfle și să crape împroșcând totul în jur. Insecticidul domnilor! Da, unul de contrabandă adus de la ruși, nu-mi veniți cu otravă asiatică contrafăcută. Frații noștrii roșii ne vor salva! Un bombeu pe bască, asta merită toți. Jigodii ce sunt!

Indignarea lui nu-și are rostul, căci nu-mi amintesc să fi citit pe undeva o recenzie la scrierile sale. Criticii nu l-au împroșcat cu noroi, nu i-au disecat pe nedrept textele. Nici n-ar fi avut cum. Au făcut ceea ce era firesc să facă, adică l-au ignorat. N-a mai scris de ani, din toamna când a fost la nunta lu' soră-sa, când i-a dedicat un catren porcos, ce a avut ca urmare un pumn în ochi de la socru' mare și o tavă în spinare de la un chelner. Nu mai știu de ce l-a pocnit chelnerul, dar probabil avea motivele lui. A plecat de la restaurant cu buzunarele burdușite cu sarmale învelite în șervețele, piftele și fursecuri. Sticla de șampanie s-a spart din greșeală în capul chelnerului. Oricum, până nu uit trebuie să precizez că e talentat omul. Da. Așa spune mama lui. Și taică'său. Și vecinii.

"Le suge el bine, da' e băiat bun, talentat ca Eminescu. A luat un premiu în Bucureși și unul la Suceava, nu i le-or fi dat degeaba. Da' n'are noroc, ce să-i faci cu hoții ăștia", cam așa vorbesc vecinii despre el. Asta nu i-au oprit să-l reclame la asociația de locatari, atunci când și-a aruncat tigăile și oalele pe geamul de la bucătărie. Ipocriții!

De citit citește. Chiar mult. Asta nu i-a făcut deloc bine. Când citește gazetele culturale se enervează așa din senin. E țâfnos și când ia cărți de la biblioteca publică, însă din nou nu poate să explice coerent care-i necazul lui. A făcut tare urât când o damă trecută bine de prima tinerețe a luat de pe raft cartea unui poet vândut, înțelegeți voi, unul dintre "ei". Dacă e sau nu vândut respectivul, și cui, n-are importanță, pentru că oricum dama s-a trezit pișcată de fund și complimentată cu vorbe de duh nu tocmai ortodoxe. Atunci am fost și eu de față, și jur că n-am văzut în viața mea pe cineva înroșindu-se mai brusc la față. Exact cum se spune: ca un rac fiert. Raci fierți n-am văzut, însă bănuiesc că arată la fel ca și gâtul, obrajii, urechile și fruntea zbârcită a femeii. Nu pot să-mi dau cu presupusul dacă sărmana e sau nu proastă ca o vacă, doar n-o cunosc, și nu pot să mă iau doar după afirmațiile lui răcnite de la ușă, cu un picior deja pe hol. Ei, faze de genul acesta a mai făcut el, însă mai mult în Grădina lui Ion, printre amicii de pahar. Prin inducție logică bănuiesc că pe respectivii i-a complimentat cu vorbele "proști ca boii". Câtă lipsă de originalitate. Mă rog, la nervi nu mai sesizezi ce-ți iese pe gură. S-a mai luat și de mărgelele ei. Poftim. Ce-au mărgele cu cartea ăluia?

Alina Andrei