Dan Drafta



Sărbători de iarnă...

Microsoft Romania
 

Zâmbesc de fiecare dată când mă gândesc, ce nebunie era pe vremuri în preajma sărbătorilor de iarnă, pe la Fondul Plastic, să obții o felicitare mai deosebită și scumpă de altfel, ca sa faci o bucurie de câteva momente celor dragi. Existau și felicitări muncitorești cu mult mai ieftine, dar multă lume dorea ceva exclusiv. Elevii de la Tonitza și alte licee nu neapărat cu profil de artă, studenții de la Grigorescu și multi pasionați de artă, se întreceau care mai de care să fie cât mai creativi și originali în fabricarea cartonașelor de mărimea 10x15 cm. Pentru unii devenise chiar o mică afacere, având în vedere că în următoarele luni mai urma Mărțișorul și sărbătorile de Paști. Râd în hohote amintindu-mi ce bătălie se încingea între băieții din claselele primare, care ajunge primul la catedră sa înmâneze Tovarășei Diriginte sau colegelor de clasă un mărțisor sau o felicitare. Apropos de felicitare, în Marea Britanie, țara umorului negru, colegii de birou obișnuiesc să-și înmâneze personal câte un cartonaș colorat urându-și cele bune. Poate o strângere de mână, un e-mail sau un telefon ar fi mai normale. Desigur că fiecare sărbătoare se îmbina cu câte o tradiție și are ceva frumos în ea. Dar nu de puține ori, se depășește o anumita limită, sărbătorile devenind o afacere gigantică, Made in China (cam 90% din produse sunt fabricate în China) sau în țări unde populația are un venit modest. Desigur, se creează locuri de muncă, lumea e fericită sa lucreze, chiar dacă salariul este infim, comparativ cu profiturile obținute din vânzarea articolelor de produs bucurii de moment, în țările dezvoltate, dar parcă totuși, una este să cumperi un produs hand made, cum se spune, realizat în Harz sau Bavaria și alta e să vină din China, care nu au nici în clin nici în mânecă cu sărbătorile creștine. De mulți ani, în preajma sărbatorilor de iarnă, obișnuim (familia și prietenii) să donăm o sumă de bani unor organizații care se ocupă de ajutorul celor fără venit sau copiilor săraci din Asia, Africa sau America Latină. Cred că bucuria unui copil este cu mult mai mare și benefică în timp, când poate să termine o școală, să învețe o meserie, să aibă ce pune pe masă. Multe firme care pe vremuri făceau cadouri de protocol angajaților, preferă să aloce diferite sume de bani în scop caritabil. Un exemplu de urmat, de altfel. Multe organizații, cum ar fi de exemplu Crucea Roșie germană, sau Centre de muncă și educație pentru persoane handicapate, prezintă standuri în diferite Weihnachtsmaerkte (Piețe unde se vând produse specifice sărbătorilor de iarnă) unde se pot cumpăra (și indirect prin cumpărarea unui produs, se strâng bani pentru diferite acțuni caritabile) cu jucării, articole de uz casnic etc.

Vă prezint câteva linkuri, ca idee:

http://www.worldvision.de/index.php4?refid=10001

http://www.meinespende.at/org/orgmain.shtml

http://www.diakonie.de/de/html/aktuelles/50.html

http://www.awo.org/pub/pub/awo_bv/links/index.html?openmenu=2

http://www.werkstaetten-hainbachtal.de/

http://www.sos-kinderdoerfer.de/cgi-bin/sos/jsp/donation.do?lang=de&site=DE&nav=3.1&jwppid=degoogle&jwpbid=spenden

https://www.drk.de/spenden/index2.html

http://wikimediafoundation.org/wiki/Spenden

http://www.pw-ffm.de/produkte/spielwaren/handel_plz9.html

http://www.weihnachtsmarkt-deutschland.de/

http://www.unicef.de/

http://www.stern.de/wirtschaft/unternehmen/index.html?id=527922&nv=cp_L1_as

http://www.photomichaelwolf.com/intro/index.html

http://www.photomichaelwolf.com/the_real_toy_story/index.html

 

Dan Drafta