Vă rog, mutre corespunzătoare!
Tot Vlad mi-a povestit ceva interesant aseară. După ce a ascultat la radio știrea despre grațierea, eliberarea și apoi arestarea lui Miron Cozma. El spunea că o asemenea tâmpenie numai în România se putea întâmpla. Eu mă îndoiesc. De ce ar deține românii supremația într-un domeniu, fie el și cel al tâmpeniei. Mi-a povestit de un prieten de-a lui, un muncitor de la Siderurgie, care arată a muncitor. E cât un munte, are mâini ca niște lopeți. În tinerețe a vrut să dea la Arte în București, avea talent la grafică. Dar a ajuns în uzină. Într-o zi din '99 a plecat într-un autobuz plin de mineri la o rudă din București, să împrumute bani. Nu s-a dumirit el prea bine de ce sunt atâția mineri și de ce urlă, și de ce unii spilcuiți dădeau ordine. Nu e un om băgăcios. Era cald și pustiu în centrul Bucureștiului. Ici colo câte o grăsană cu părul creț, un pensionar cu șapcă. În rest pustiu. Străzi pustii și umbre ca în tablourile lui Chirico. S-a mirat unde au dispărut toți. Undeva prin zona Dalles, pe o străduță, șase mineri stăteau la umbră. Erau obosiți. Un tip oarecare, îmbrăcat în costum, a ieșit dintr-un bloc. Și lui îi era cald, așa că a preferat trotuarul cu umbră. Păcat. În urma lui doi mineri s-au ridicat de jos, au mers pâș pâș, i-au trosnit o bâtă în cap, s-a auzit un zgomot puternic de ou fiert căruia i se sparge coaja cu lingurița, necunoscutul a mai făcut un pas, apoi spatele i s-a umplut de sânge, de la țeastă, ceafă la spinare și picioare, s-a prăbușit. La umbră. Minerii s-au întors la locul lor, s-au așezat. Fără gălăgie, fără mânie. Muncitorului cu mâini ca niște lopeți i s-a făcut rău. I s-au răcit picioarele și a început să tremure. Peste un an, când i-a povestit întâmplarea lui Vlad, i-a spus că nu l-a îngrozit violența în sine, faptul că un necunoscut a fost ucis în centrul capitalei, în miezul zilei, doar pentru că purta costum. A fost șocat de răceala criminalilor, de gestul lor firesc, de lipsa mâniei, de lipsa patimei. De atunci des visează ouă cu coaja spartă și gălbenuș roșu ce se scurge pe masă. Nu mai mănâncă ouă.
Să ne gândim un pic la nefericitul care purta costum. Nu știu nimic despre el. Să presupunem că purta neinspiratul costum pentru a doua oară în viața lui. Poate că se ducea la un interviu pentru un loc de muncă. Ghinionul lui. N-a avut ținuta potrivită pentru a trece prin fața minerilor. Poate că acasă mânca doar slană cu ceapă și tac-su era strungar. Cine l-a pus să-și ia costum? Din fericire prietenul lui Vlad, el arăta a muncitor și nu a pictor. Nu contează că acasă, după ce iese din uzină, dă cu pensula ca apucatul. Aș vrea să-i văd tablourile. Poate pictează cuptoare mari, pline de oțel incandescent, sau ouă uriașe cu coaja crăpată. Mâine dimineață voi fierbe un ou și îl voi lovi delicat cu lingurița în cap. Apoi o să dau la maxim piesa "Be quiet and drive", de Deftones. Dacă vecinii or să vină pe rând la ușa mea, să mă roage să dau muzica mai încet, o să mă uit cu atenție la mutrele lor. Să văd dacă au mutre de potențiali criminali, de potențiali mineri, de potențiali oameni de treabă, de potențiali oameni de gașcă, de potențiali scârboși. O să mă uit în ochii lor. Se spune că ochii nu mint niciodată. Vreau să știu cu cine locuiesc în bloc, să n-am surprize neplăcute în viitor. E bine să ai certitudini. Sau nu? Când le-a murit primul copil, Dostoievski și soția lui Anna, erau în Elveția. Vecinii lor, oameni așezați și cumsecade, au trimis vorbă prin servitori, rugându-i să nu mai plângă atât de zgomotos, pentru că-i deranjează gălăgia.
Acum câteva seri, într-o stație pustie de autobuz, era o tanti cu o lanternă aprinsă în pungă. M-am uitat lung la ea, ca la o nebună potențial periculoasă. Și ea s-a uitat lung la mine. Poate că nu știa că i s-a aprins lanterna în pungă, așa că eu eram o nebună care noaptea se uită lung la oamenii de pe stradă.
De ceva vreme mă scoate din sărite Oul roșu a lui Kokoschka. Mai exact de cinci ani, dintr-o anumită zi când un anumit individ n-a avut ce face decât să-mi povestească de tablou.
În primul rând e mai mult portocaliu decât roșu. În al doilea rând de ce-l cheamă Kokoschka? Ca să mă întreb eu cum naiba se pronunță corect? Am uitat. Se pronunță Cocoșca sau Cucoșca? Din tot tabloul cel mai mult îmi place găina despuiată cu un cuțit înfipt în spate. Dacă nu știați, aflați că iarna găinile năpârlesc. Își schimbă fulgii de sub pene și fac mai puține ouă decât vara și primăvara. Și toamna. Excepție fac găinile din crescătorii, care atunci când becurile sunt aprise scot ouă pe fund, și atunci când se sting becurile, adorm instantaneu. Printre ele or fi și unele cu insomnii. Ghinionul lor. Găina lui Kokoschka precis are insomnii, din cauza cuțitului. Cuțitele sunt neutre de obicei. Se înfig și în pâine, mere, găini, oameni mari, porci, cașcaval, tablouri, copii, portocale, dopuri de plută, scaune de lemn, sicrie.
