Eugen Suman



Microsoft Romania
 

Amintiri

oameni nebuni așteaptă mașina lângă ei vrăbii
zgribulite de frig aproape moarte iarna e nemiloasă
încă nu m-am trezit complet am un imens balon
portocaliu deasupra capului jumătate din tentaculele
sale sunt conectate la craniul meu cealaltă
jumătate se agită unsuroasă în aer îmi aduc aminte
de întâmplările nopții un scriitor celebru
ele două acum prietene acceptarea mea placidă
apoi :
o ceașcă smălțuită discuții literare gelozie o mașină
cu motorul pornit un parfum subtil .
"ce bea vaca, mircea ?"
"lapte"
chipuri și jocuri din copilărie scoase din unghere
prăfuite ale minții era ea
mă chinuia așa am recunoscut-o
țigara stinsă între degete lumina ucisă tăcut
nu mai țipa nu mai țipa
un bărbat cu trăsături amorfe o minge rozalie
în loc de cap vorbea cu ele făcea semne cu subînțeles
spre mine nu luam în seamă eram nostalgic ei nu puteau
înțelege nu aveau cum nu-i lăsam
"ce bea vaca, mircea ?"
"lapte"
iureșul amintirilor jucăriile împrăștiate prin curte
borcanul de ness plin cu clei gros era bulion pentru
mâncarea de praf marian chelios ai păduchi îl necăjeam
plângea
după aceea ea adormea
cu ochii larg deschiși superbii ochi albaștri
dilatați căscați spre lumi neștiute ritmicitatea trenului
îi șoptea cuvinte frumoase eu o mângâiam
gara ajungea la noi imensa gară vie cu păr sârmos
pe acoperișuri fremătând pofticioasă asimilând zilnic mii
de oameni și schimbându-le imperceptibil substanța
pe atunci mă lăsa în pace eram feblețea ei ești feblețea mea
șopteau megafoanele îi trimiteam un sărut cast iar apoi
iubita mea era oricine
mașina oprește. oamenii urcă. sirenele încep să plângă.