Alina Andrei


Portretul unui scriitor perdant

( partea a II-a, posibil și ultima,
din cauza d-lui Tristescu care se va muta din oraș)


Microsoft Romania
 



Cu o vagă urmă de regret (și acesta ipocrit), trebuie să continui povestea scriitorului perdant din Grădina lui Ion, care se "răzbună" pe Ei (nu mă întrebați cine sunt Ei), mânjind foile albe cu litere negre ale cărților, cu o cariocă roșie. Totuși, cum nu sunt sigură de identitatea măzgălitorului, și oricum nu vreau să-l demasc, îl voi boteza cu un nume fictiv. Să-l cheme Ion Tristescu. I se potrivește, zic eu. Cu o lună în urmă a aflat cum se folosește Internetul, după ani lungi de îndârjire patologică în ale refuzului de a folosi calculatorul. Cu două degete tastează, țac, țac, cu limba strânsă între dinți, și cu țigara lângă cotul stâng, ce se fumează singură în scrumieră. Un coleg de pahar l-a dus la café netul fără cafea, după o ceartă la cuțite pe seama "Nopții de Sânziene" a lui Eliade. Nu știu exact de ce s-au certat cu alți doi indivizi, dar nu a fost a bună, din moment ce la ora închiderii chelnerița a strâns cu fărașul cioburile și resturile de pahare. În fine. Poetul cel tânăr și nepletos, oleacă postmodernist și o țâră fracturist (deși nimeni în afară de el nu l-a inclus în aceste curente), l-a liniștit pe dl. Ion Tristescu spunându-i că nu e nevoie să aștepte dimineața, ora de deschidere a bibliotecii, când pot căuta pe Internet dovada copleșitoare a faptului că ei și numai ei au dreptate. Din câte am auzit dl. Tristescu și-a vândut de mult cărțile de acasă, precum și masa (oricum nu-i folosea, mănâncă prin străini), șifonierul (tot nu are haine multe), fotoliile și scaunele (nu primește musafiri, așa că erau de prisos), patul (arcurile erau stricate, doarme mai bine pe jos, pe saltea), și perdeaua (asta chiar că nu-i plăcea deloc, dacă vor vecinii să se uite la fundul lui păros, e treaba lor).

Problema lui e că nu știe când să se oprească. Deșteptu' de amic i-a spus să tasteze un site care avea în adresă numele lui Mircea Eliade (www.eliade.net), iar Ion Tristescu așa a făcut, așteptându-se, în mod cu totul absurd, să găsească referiri la opera filosofului. Nu a priceput de ce automat a fost trimis pe un alt site, unde a găsit poze cu un individ în șosete și tricou roșu, lângă o vitrină cu bibelouri, apoi pe același individ împungând cu degetul aerul, oarecum duios, umbra de la bliț conturându-i trupul într-un mod metafizic, ar spune unii, dar nu și dl. Tristescu, care s-a tot holbat și a tot citit, întrebându-se din când în când, cu voce tare, ce caută el acolo, când ar fi putut foarte bine să se enerveze în altă parte. Nu știu când a început să tasteze cu câte trei degete de la fiecare mână, când a dat peste poza individului sprijinit de o statuie, sau când i-a citit creațiile. La un moment dat a încercat să trimită un e-mail, tastând cu pumnul, firește că nu i-a reușit performanța.

L-au dat afară din sala de Internet, spunându-i ceva de genul să se bețivească la el acasă și să nu mai înjure ca mitocanul în locuri publice. Păi da! Înjurăturile lui porcoase i-au deranjat pe puștii ce stăteau pe site-uri porno și pe cele trei domnișoare ce-și făceau lipeala pe chat cu cinci arabi exportatori de gumă de mestecat, rahat turcesc și smochine. Trebuie să menționez că d-lui Tristescu nu-i plac nici smochinele. Și nici arabii exportatori de gumă de mestecat, rahat turcesc și smochine. În schimb îi plac domnișoarele care se întâlnesc cu arabii exportatori de gumă de mestecat, rahat și smochine, datorită anumitor calități pe care a avut de multe ori ocazia să le constate pe salteaua care a înlocuit cu succes rolul fostului său pat cu arcuri stricate.

Alina Andrei


prima parte