Nora Vasilescu



Femina

Microsoft Romania
 

Se ia fond de teint-ul din dulap. Da, din dulapul din baie, fiindcă nu se folosește toată ziua. Ce-ar fi să-l folosești toată ziua - lăsând la o parte că-i scump, dar în fiecare seară să te demachiezi, să murdărești prosoape. Uite-l. Și afară e soare încă rece, primăvară, e cel mai bun moment să umbli machiată. Fond de teint vara, brrr, să-ți curgă pe tâmple, să ți se strângă între ochi. Se pune un strop pe frunte și se întinde, să nu intre-n sprâncene. Un strop pe obrazul din dreapta. Să acopere tot până la rădăcina perilor, să nu ai nici o diferență între culoarea pielii de pe față și cea de unde începe să crească părul. Fir-ar să fie nu ți-ai strâns șuvițele. Se răsucesc la spate cât mai puternic. Se întinde, masând încet pe obrazul din stânga, pe nas, sigur, nasul lucește, sau cel puțin al tău lucește dacă-l lași de capul lui. Gata.

Acum ne așezăm să mai bem din a doua cafea. E vreme frumoasă, ce culoare are soarele anul ăsta. E liniște, sâmbăta e totdeauna liniște aici. În centru trebuie să fie lume.

Stai așa! Trebuie pudră, pudră fină și roz, transparentă. Cine și-ar da seama. Pudră parfumată, ce plăcută pielii, păcat de cele două riduri de sub ochi. Sprâncenele trebuie recurățate, ce ridicole sunt prăfoase. Si totuși ceva muzică lipsește. De când n-a mai fost așa de plăcut cu geamurile deschise.

Culoarea deschisă pe toată pleoapa, culoarea închisă la coada ochiului, se omogenizează; trecerea cu pensula ștearsă de culoare. Tuș cu pensula fină, și ce greu e să nu-ți tremure mâna la stângul. Dacă greșești, toată lucrarea se ia de la capăt și transpiri de nervi pe sub sâni. Ce bine e însă. Te întrebi dacă pictorul simte ceva asemănător când.

Creionul de buze și conturul care niciodată nu iese simetric din prima. Abia după rujul apăsat atent să umple toate micile fisuri, chipul începe să-ți placă. Nu că te-ai fi alarmat, până la ruj întotdeauna e ceva neclar dacă va fi sau nu frumos la sfârșit.

Părul se face coc strâns pe ceafă și o clipă te gândești la haine pe când cauți clama pe care-o doreai. Se spală mâini și subsuori. E nevoie, chiar dacă înainte ai făcut duș. Se deodorează cu crema aceea care nu miroase a nimic amintind doar de trupul ieșit din cadă. Nimeni să nu oprească parfumul să se-mbine cu pulsul și căldura.

Se adună hainele așa cum ți le-ai imaginat în pat pe când încă te închipuiai ieșind pe ușă. Se pun grămadă pe pat și stai să gândești care parfum. Pe închieturile mâinilor, în cuta de-nceput a sânilor. Tragi ciorapii. Nimic nu dă mai mare siguranță de sine decât rigiditatea unor ciorapi noi, scoși din țiplă. Parfum un strop și pe ei.

Repede, pantofii au strâns praf nu știi când, poșeta trebuie schimbată, obiecte mici se revarsă din cea de peste săptămână. Servețele de hârtie, mototolite îți umplu coșul de gunoi. Rujul se înlocuiește și parfumul se ascunde într-un buzunar.

Oglinda te place dar nu mai e de-ajuns, trebuie să te vezi și la lumina zilei. Într-adevăr un rezultat frumos și mirosul te alintă. Zâmbești de bine. Îți pui în minte să nu uiți să asortezi ceasul. Cel cu brățara neagră nu mai e ce trebuie. Însă e greu să nu dansezi câțiva pași în soare văzându-te cum crezi că te-au văzut cei câțiva care-au întors capul pe când ai deschis larg ferestrele. Ce bine miroase primăvara asta.

Oglinda mare trebuie văzută și ea să nu cumva să aibă probleme combinația finală, dar în realitate ești sigură dinainte de ce ai să vezi. Și soarele și mirosul și muzica. Te iubești, te iubești.

Dai telefon și te plimbi prin casă cu mișcările pe care le-ai avea pe bulevard. Vorbești și pui din nou ibricul la fiert. A treia cafea, mai slabă, nu are ce rău să-ți facă. Și o țigară - rujul s-a fixat demult. Potrivești perna de brațul canapelei și iei romanul început ieri. La urma urmei e răcoare, mai bine cu ferestrele închise. Muzica ceva mai tare. Ce repede se duce soarele în martie.

Nora Vasilescu