Dan Iancu

 

Despre neasemuit ca orizontală

Microsoft Romania
 

Dacă ar fi să desenăm o linie am fi tentați de verticală ca de un status de înstăpînire asupra unui univers departe de-a ne băga în seamă. Dacă am fi puși să definim lumina cîți dintre noi ar descrie altceva decît un orgoliu țîșnit dintr-o pieritoare apropiere cu chipul și asemănarea Sa? Și mai ales câți vor zîmbi liniștit, cînd țarînă fiind fi-vor țărînă?

"faptele grăiesc mai apăsat decît vorbele"

Despre liniște ca lumină e greu să povestești. Puțini au darul de-a trece peste cuvîntul de luptă în claritatea de gînd a unei orizontale ca ființă. Veșnicia nu s-a născut la sat, nu s-a născut niciunde, e doar un echilibru al unei ființări ce ființează. Să fie lumină, zise, și pămînturile s-au limpezit de ape în așezarea de sine. Să fie lumină, zise, și văzu că lumina e bună, e liniște întinzîndu-se de-a dreapta și de-a stînga făcutului, unde nici crestele tăioase-ale pietrelor nu îndrăznesc să sfîșie. Să fie liniște, gîndi apoi, și despărți liniștea de verticală întru așezare.

Orizontala nu se spune, e doar o sumă de priviri cu care compui neînceputul precum nesfîrșitul. E clipa care îți dăruie posibila transcendență întru cele fără de număr chipuri. A nu te mira e a aduce cu tine spre ceilalți prisosul tău de înger care strigă. E în fapt o bunăvestire albastră peste hăul vînzolitor al unei pieiri verticale.

Dacă ar fi să fiu, m-aș alege ca ființă tăind pîinea zilelor, uite cum naștem hotare, întopit în întinsul luminii ce ne dă atît cît să ne fim.


Mihai Moiceanu expoziție personală de fotografie, galeria GalAteCa, București, "faptele grăiesc mai apăsat decît vorbele", azi 28 aprilie 2004


cronici inoperante

 

Dan Iancu