Eugen Suman



Microsoft Romania
 

Departe

hei bătrâne mai ia o cinzeacă mai lasă-mă un an
altul te-așteaptă nu știi că fiecare secundă naște
un poem nu știi că fiecare minut îți plătește tribut
mai lasă-mă o clipă cu iubita mea construită
cu migală uită-ne pentru un veac ia aminte
nimic nu-ți cer în plus nici măcar un vis
știu că nu are nici o importanță
aș străbate lumea-n lung și-n lat în căutarea
darului perfect ai uitat că iubirea e post de mare
răspundere
dintr-o biserică părăsită se aude un magnetofon
hârâind predica
la început a fost cuvântul, cea mai teribilă armă
din istorie.
dumnezeu, slăvit fie Numele său, le-a oferit-o
cu generozitate oamenilor.
la început a fost vrei să-l opresc
problema nu s-a pus niciodată în termenii
aceștia fie că ești sau nu impostor
secretul stă în legăturile dintre atomi suspect
de asemănătoare cu alte tipuri de relaționări
Oh Suzi Q incoerența mea a fost întotdeauna
numai și numai pentru tine predica s-a schimbat
imperceptibil
din cel mai de preț lucru al meu
acum te văd vrei să-l opresc ?

Printre clipe

însinguratul soarbe încetișor din cana cu ceai
de la fereastră iarna îl privește amuzată
intra
îi spune izbucnind în râs lumi fantastice
se nasc și mor în ochii lui
însinguratul soarbe încetișor din cana cu ceai
pe masă o foaie albă scrie despre trăiri
sinucigașe pe mâna de lângă ea
suratele sale zac mototolite pe jos
doi pași de dans se zbânțuie prin casă
intră
îi spune indiferent
vecinii de sus nu mai zguduie tavanul
praful se așterne leneș pe podea
apa ezită pe marginea căzii
îl îmbrățișează
se revarsă resemnată
condensul compune figuri angelice
pe oglindă sunete ciudate îl împresoară
însinguratul privește viața
e și nostalgie
printre clipe oțel inoxidabil
apa se transformă-n vin
intră
îi șoptește stins de n-ar veni oftează
afară vântul mătură străzile
însinguratul nu există
Acum

Kill&Mangiare

mâine plec pe Kill&Mangiare să mănânc
pietre și
să ucid țețe. țețe mari cât pumnul, cu
priviri melancolice, cu traiectorii simbolice.

o să pipăi lacom cu gustul mâloșii bolovani
de
sub privirile aprobatoare ale
prosperilor
băștinași ce cresc vite pitice, vite bălțate, vite
chinuite
la poale.

învăluit de sunetele hipnotice ale
tobelor
fetidului Vânt de Vest
voi
sacrifica ritual prințesa țețe pe
un altar improvizat tăbăcit cu
piele
păroasă de copac.

pe fundalul unui apus verzui
îi voi săpa șanțuri la articulații cu o
lopățică de nisip
și
îi voi detașa aripile cu o
freză țiuitoare de dentist.

voi satisface astfel setea de sânge a
norilor grăsuți și a
indigenilor avizi de țipete stridente.
dacă vor fi cuminți le voi da
și
o poză în care la gâtu-mi va atârna un
ochi
multifațetat iar în jurul tâmplei va lumina
o străvezie aripă princiară.

Apoi mă întorc la tine, iubito ...
Mai bogat ca niciodată.