Cătălin Gavriliu

Ențu
(V, 5)

Microsoft Romania
 

5.

Moșu nu intra în vederile ei la capitolul de creștere a afacerii.

Cînd s-a întors la prînz, i-a povestit că-i găsise lui Ențu o slujbă, lipitor de afișe sau așa ceva, după care Lena observă că soțul ei are un ochi umflat.

- Ce-ai pățit, omule?

Îl întrebă cu o așa insistență, că pînă la urmă i-a mărturisit că-l lăsase pe fiu în centru iar el s-a dus la piață, să mai arunce un ochi pe la prețuri. Își făcea antrenamente pentru postura de pensionar. Și a văzut la o tarabă niște pătrunjel tare frumos.

- Să nu zici c-ai cerut de pomană!

Moșu se înfuria de fiecare dată cînd apucătura lui era tratată ca o infracțiune și nu cu indulgența cu care vorbești de cleptomanie, să zicem. Era în stare să analizeze rațional ceea ce i se întîmplă, avea puterea de a fi pus față în față cu slăbiciunea sa, făcea chiar comentarii cu privire la industria milei în care i se întîmpla uneori să activeze, dar toate acestea erau cu putință doar atîta vreme cît interlocutorul făcea minimul efort de a se documenta în domeniu, de a nu fi robul prejudecăților. Diferența dintre ceea ce auzea că face el din cînd în cînd și cerșetoria adevărată i se părea imposibil de trecut cu vederea, chiar dacă urmările de imagine erau dezastruoase. Lena încerca să-i explice cît de absurdă e pretenția lui ca toți cei cărora le iese în drum în acele clipe de rătăcire să fie în cunoștință de cauză. "Atîrnă-ți de gît istoria cu bunică-ta, poate ți-or da mai mult!", răbufnise ea odată. Acum era în timpul serviciului, slavă domnului, nu-și permitea să ...

- Și ce-ai făcut? Zi mai repede, că trebuie să plec.

- M-a pus dracu' și-am început să mă plîng de pensia mică, că nu am să cumpăr toată legătura, dacă poate să-mi dea numai cîteva fire, de poftă. I-a sărit ăluia țandăra. Avea așa, cam la treișcinci de ani. Că matale, adică io, ai dus-o bine, nu făceai foamea la vîrsta mea, erai șef, și vii acuma și te plîngi. Pe toți pensionarii i-aș împușca. Gata, v-ați trăit viața. Noi ăștia tinerii nu ne-o putem trăi pe-a noastră, de răul vostru. La vîrsta mea, voi ați preluat ștafeta de la ăi bătrîni, v-au dat șantiere și fabrici și edituri, scaune călduțe unde voiau mușchișorii dumneavoastră, iar acuma, cînd vin eu la preluare, ce văd? Un cîine jigărit cu limba scoasă, care nu-mi dă puterea, ci îmi cere să-l duc în spate. Nu, nenișorule, mie să-mi dai ștafeta, torța olimpică!... Dar tu, pula ștafeta! Nu mă interesează dacă ai băut-o sau ți-a fost furată. Mie să mi te dai jos din cîrcă imediat, ca să te împușc ca pe un vagabond ce ești. Nu-s fraier să alerg de bezmetic cu-n hoit în spate!

Moșu mulțumi în sine că nu fusese linșat de toți acei tarabagii care se regăsiseră în opinia tînărului cu verdeață și vedeau în el țapul ispășitor al destinului lor rău. Un singur pumn a primit, așa că s-a dus la o băbuță cu mărar, în celălalt capăt al halei, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat.

Lena îi puse o compresă cu gheață la ochi, apoi plecă la "adunare".

Cătălin Gavriliu