Paul Vinicius

privește cât de stingher îți arde părul
deasupra străzilor pustii
în iarna care va urma
inevitabil
acestei deja veștede
primăveri.



tepupădănuca

ce o mai fi făcând tepupădănuca -
și zeppelinul acelor zile
dar mai ales nopți
sustrase gravitației?
cum s-o mai arcui timpul di-mprejurul ei
făcându-i loc să treacă
freneziei care aduna prieteni
și unde (unde?) or fi zăbovind paharele cu lacrimi de crocodil
zvârlitete în fluviul acelei prietenii
care făcea din oraș capitală
iar din capitală - un continent inundat
de o singură imensă inimă?
și pe unde mi-o mai fi umblând șoricica
(alteori -
sora auzului meu stâng)
care îmi alerga motanul roșu prin artere
iar carnea - precum o haită flămândă -
departe
înspre suburbii?

poate că sunt eu obosit;
poate că sunt doar puțin trist;
poate că sunt și obosit și puțin trist totodată
dar poate că mâine telefonul își va scutura muțenia
iar noaptea se va face iarăși artă pentru artă
și voi auzi din nou din spatele acestei amărăciuni nichelate
rezemate de inimă
precum o bicicletă
de un zid ruginit de iederă
"te pupă dănuca!"