Liana Mânzat

 


Doamne ferește



se pierduse în tăcere ziua
uitasem
cu totul
de lumina ei
stând așa ascunsă
în cimitirul albastru
ș
i fanfaron de cărți
îmi era (ca de obicei)
frică de oameni
cu ochi străini ș
i flămânzi:
poate, cine știe
se va fi găsind printre ei
vreunul
capabil să descifreze
în privirea-mi întoarsă
universul întreg
al singurătății

Liana Mânzat