Cătălin Gavriliu

Ențu
(V, 3)

 


3.

Cînd intră Ențu în sală, ungurul vorbea de abilitatea de schimbare pierdută a multora, vinovată de actuala lor fundătura existențială. Mirosul puternic de lumînări și tămîie îl împiedica să fie atent la cele spuse pe scenă. Gîndul îi rămăsese captiv în hol, unde Șchiopu fusese depus de-aseară, pe un catafalc încropit din rebuturile cursanților de la Sculptură. Directorul Ion ar fi vrut să anuleze întîlnirea de afaceri, dar chiria fusese plătită cu mult timp înainte, așa că participanții se văzură nevoiți să-și facă loc printre coroane și flori și s-arunce o privire înspre chipul vînăt al regizorului. Era așteptată întîia lui soție. Cînd însă radiofonista văzu cît de numeroasă e familia celui care-i lăsase impresia că a murit în așternutul ei ca un cîine bătrîn retras în pădure, intensitatea lacrimilor îi scăzu brusc. Defunctul urma să fie transportat acasă în acea seară, imediat după ce spectacolul in memoriam se va fi terminat. Metropola refuzase cu eleganță orice manifestare specială, motivînd că teatrul era întors cu fundul în sus de echipele de meșteri. Ca să n-aibă mustrări de cuget față de cel mai nesățios consumator de fonduri din grijă, Consiliul Județean, ordonatorul de credite al teatrului, trimise totuși un inspector cultural să asiste la priveghiul de sunet și lumină din piața orășelului. În ciuda protestelor unora, care vedeau în depunerea lui Șchiopu în hol ceva de prost gust – "imaginați-vă ce-ar fi dacă patronul magazinului din colț ar fi și el așezat, mort, printre pîine și cîrnați, să-și ia clienții un ultim rămas bun!"

"Dacă nu vreți să ajungeți ca domnul din hol, imobili într-o lume în continuă mișcare, morții vii ai societății post-moderne, atunci e bine să acordați mare seriozitate în lecturi și ascultări de casete", își adaptă din mers vorbitorul discursul pregătit de-acasă la realitatea sălii.

Cătălin Gavriliu