Liana Mânzat

începutul nopții


e bine acum,
hai
nu te mai uita acolo - o să aprindem cândva
o lumânare în amintirea acestor priviri stinse

afară întunericul
prelins pe trotuar - a venit timpul să plecăm
și să lăsăm în gară la bagaje
jumătățile răsuflate de tristeți
valizele cu vise rele
jumătățile de adevăr
și jumătățile de singurătate - ce ar mai fi
de făcut nu știu
e frig
și la noapte o să înghețe
marea moartă (a sufletelor)
în care jumătățile de oameni exersați în ambiguitate
și în explicarea exhaustivă a iubirii
stau să se înece


Liana Mânzat