Cătălin Gavriliu

Ențu
(V, 1)

 


1.

Lena se bucura de prima ei vacanță lucrativă, după ce familia de la țară îi interzisese s-o mai ajute la muncile câmpului iar sanatoriile deveniseră excesiv de scumpe chiar și pentru o sindicalistă cu vechi stagii în lupta revendicativă. Luase atît de în serios sfatul medicului de familie, încît intră

În afacerea cu produse cosmetice ca într-o sectă. Colega de Franceză care i-a transmis microbul îi mărturisise într-o pauză că astfel scăpase ea de-un groaznic sindrom nervos, căpătat în condiții știute de toată lumea grație prezenței la datorie a lui Sorin, încă învățăcel de-al lui Moșu la acea oră. Reporterul fusese trimis la un banal concurs de limba franceză organizat de-o fundație care încă mai ducea dorul înfrățirii cu unul din satele apropiate. Un control inopinat arătase însă că întreaga dotare audio-video a școlii respective ajunsese la nomenclatura comunei, astfel că dezgustul părții franceze a fost cu greu canalizat și metamorfozat de Sandu în interes pentru liceul Lidiei și Școala populară. Noul transport de ajutoare era gata de drum, n-avea rost să se compromită o acțiune la care participaseră o grămadă de voluntari dornici să-și petreacă vacanța între țăranii români. Așa că Mireille își duse la capăt misiunea, curioasă și ea să vadă în ce constă diferența între micuții ei handicapați de care se atașase și liceul acela de elită.

Intrigată de faptul că elevii nu țineau deloc seama că țara lor de vis, Canada, avea și-o parte francofonă, ea reuși să transmită lehamitea și profesoarelor de specialitate, chemate din tot orașul să corecteze ca la olimpiadă, în duminica lor liberă, niște lucrări catastrofale.

Cînd fu anunțată surpriza, rămăseseră puțini în sală, mai ales după ce premiile căpătate îi dezamăgiseră profund atît pe părinți cît și pe copii. Ce să faci cu revistele alea pe care nici dracu' nu le înțelege? Măcar de-ar fi fost în englezește. "Și-acum vom efectua o tragere la sorți în urma căreia se va stabili care dintre distinsele doamne profesoare îi va însoți în Franța, în septembrie, pentru două săptămîni, într-o excursie sponsorizată de primăria orașului meu, pe cei trei premianți!", traduseră ca în transă cei interesați. Copiii întrebau ce zice aia, dar emoția le împiedică pe doamne să mai fie drăguțe chiar și față de părinți, pe toți repezindu-i, "gura, tîmpiților, habar n-aveți o boabă!"

Bilețelul extras avea însă numele unei profesoare care nu se afla în acel moment în sală. Mireille interveni, solicitînd, în semn de respect față de cei care au îndurat pînă la capăt chinul, repetarea operațiunii. A doua zi, nefericita care ratase la mustață biletul pentru Paris își ceru vehement dreptul la noroc, invocînd argumente care probau că-i fusese imposibil să mai rămînă la liceu după ora 12, cînd începea, în cimitirul de-alături, înmormîntarea mamei celei mai bune prietene, chemată și aia să depună mărturie.

"De ce n-ați trimis un copil după mine, doară lăsasem vorbă la scroafele alea unde mă duc!?", țipă către Mireille, în parcarea hotelului unde o așteptase toată dimineața, după o noapte de refuz politicos al centralistei - conform consemnului - de a-și deranja oaspetele. La jurnalul local de seară, Sorin strecurase ca pe un fapt divers ghinionul femeii. Isteria astfel declanșată fu potolită în primă instanță de gardienii publici, apoi de psihiatru, și-n cele din urmă de afacerea cu parfumuri și creme în care aceeași Mireille o îndemnase să intre.

Cătălin Gavriliu