Dan Iancu

nu ești absolut nouă
a mai fost cumva o zi în care mi-am înmormântat
cuvintele făcătoarele
obiecte de pus în cârca cuiva
atârnând de mine ca de o mansardă aplecată
spre ocean
cine îmi ești?
iei din mine o seamă de cuvinte
ca și cum n-ar fi fost nimic
cum nimic e pentru voi cuvântul
o umbrelă de pus în panoplia cu jertfe
medalii
alergăm să ieșim
primii
din
ce rost mai are soiul de fire din care se alege
floarea de gând
sperma acestui sfârșit de veac
pe obrazul de linoleum al unei veri cu care te împodobești
cine vrei să fii?
mai nimic
organicul nimic al show-urilor de televiziune
unde discutăm despre improvement
despre ecologie
despre

discutăm fără să ne cuprindem cuvintele între coapse
să le încălduroșim
buzele minunate ascunse între gări și morminte

Dan Iancu