Dan Drafta


Interviu - Cristian Stan

Dan Drafta: Bună Cristian, ne cunoaștem din "paginile" revistei BadorGood.com, revista care reunește peste 1500 de fotografi amatori și profesioniști din toată lumea. Mi-au plăcut de la început ideile, compoziția și stilul cum abordezi anumite teme, cum ar fi de exemplu "Nudul artistic" și "Peisajul", atât în fotografia clasică cât și în câteva încercări de exprimare modernă. Te-aș ruga dacă poți să ne spui în câteva cuvinte, ce te-a determinat să te îndrepți către fotografie și nu către alte forme de exprimare artistică ?

Cristian Stan: Dacă pui așa întrebarea, ți-aș răspunde că nu s-a lipit de mine nimic altceva. A fost o vreme când îmi plăcea să desenez, dar a trecut. Apoi a venit altă vreme în care am încercat sculptura, dar a trecut și asta. Acum vreo doi ani mi-am cumpărat primul meu aparat foto, un "point&shoot" digital pe care l-am folosit precum turistul japonez. Îmi aduc aminte că la vremea când am postat primele mele fotografii pe Badorgood am fost desființat de "greii" site-ului din acea perioadă, însă asta mi-a prins bine. Am abordat fotografia ceva mai serios de la începutul acestui an și încerc să continui în limita timpului liber pe care îl am.

DD: Totuși într-un timp extrem de scurt, de numai 2 ani se văd progrese foarte mari în ceea ce faci în prezent în fotografie, iar critica dacă este constructivă este întotdeauna binevenită din partea oricui, fie el un simplu "anonim" ori un consacrat. Am vazut în seriile de imagini expuse de tine, atât în pagina personală - cât și în BxG (BadorGood, n.r.) câteva încercari de abordări reușite în fotografia modernă, dar intensitatea momentului pe care ni-l trasmiți printr-o imagine este mult mai accentuată abordând stilul fotografiei clasice... Să fie oare fotografia clasică marea iubire, de care nu te poți despărți niciodată?

CS: În momentul ăsta da, pot spune că fotografia clasică este cea care îmi place cel mai mult, nu știu ce mai fi mai târziu. Ai spus bine încercări, poate ai observat, fotografiile de pe site-ul personal și chiar de pe Badorgood sunt destul de eterogene ca stil, subiect și abordare, însă treptat încep să-mi dau seama cam cu ce anume mi-ar plăcea să continui.

DD: Da, într-adevăr, din ultimele imagini expuse în pagina personală și BxG se observă începutul unei maturități artistice și alegerea stilului fotografiei clasice ca punct forte de exprimare vizuală. Te-aș ruga să ne spui dacă ai avut pâna acum posibilitatea să-ti expui imaginile prin diverse galerii din țară?

CS: Nu. Singurul loc unde am expus a fost Internet-ul.

DD: Nu este o regula, dar, desigur și Internetul este o mică carte de vizită pentru orice artist. Părerea mea este că numai într-o galerie/muzeu și numai în mod real lucrările unui fotograf/pictor/sculptor se pot privi la adevărata lor valoare. Deci cred că a venit timpul să-ți expui câteva lucrări de fotografie și prin galeriile din România.

Cristian, îți mulțumesc mult pentru cele câteva minute acordate și sperăm să-ți vedem realizările prin galeriile de artă din țară.




Cristian Stan a împlinit vârsta de 29 de ani, este absolvent al Academiei de Științe Economice (ASE) din București, lucrează în prezent în domeniul publicității (Advertising) într-o binecunoscută agenție din București.

Imaginile prezentate în Web se pot vedea la următoarele adrese:
www.geocities.com/daciada2000/
www.badorgood.com/authors.php?id=91

Cei interesați de o colaborare și aranjarea unei întâlniri pentru a a vedea mapa de prezentare în vederea realizării unui vernisaj de fotografie îl pot contacta pe Cristian Stan la această adresă: daciada2000@yahoo.com.

Cristian Stan - foto