Cătălin Gavriliu

Ențu
(IV, 6)

 


6.

"M-am săturat de programe furate!" țipă dintr-o dată Lidia. "O să ne trezim cu Poliția la ușă într-o zi din cauza lor!" îi reținu o clipă pe vizitatori cu urechile ciulite, în fața ușii. Sunară totuși.

Cînd văzu pe cine aduce taică-su în sufragerie, avu o reacție de copil alintat care-și strînge jucăriile de îndată ce anturajul îi devine ostil.

- "Eu mă duc la demonstrație, tati!", și ieși salutîndu-l doar pe Moșu.

- Tare-mi mai place de fata dumitale. E așa de cuminte.

- Luați loc...Tinere domn, îmi plac liceenii care nu umblă toată vacanța cu seringa în vene, ci dau o mînă de ajutor la clădirea societății civile. Dacă te interesează, știu un ONG specializat în combaterea suicidului în rîndul vostru. Șeful mi-e bun prieten.

- Domnu' Sandu, eu aș vrea să-și facă ucenicia în politică, cum ne-a fost vorba...

- Dacă e hotărît, eu pot să-i dau o misiune chiar acum. Uite, vezi pachetul ăsta? Conține 500 de broșuri electorale. Îți dau o sută, să le împarți în cartierul tău. Ce zici?

Ențu era atît de impresionat de camera în care pînă adineaori respirase Lidia, încît nu reuși să se remarce cu nimic în fața gazdei, ceea ce-i întări acesteia gîndul că-și pierde vremea cu el. "Nu de timizi ca ăsta am eu nevoie acum", își zise cu amărăciune, după care explică de ce e presat de timp: spectacolul începea peste două ore.

- Oare n-ar fi bine să vină și Ențu, ca om de ordine?

- Să vină, de ce nu...

Ențu primi o cocardă pe care să și-o pună în piept ca semn de recunoaștere. Cei doi plecară cu pachetul sub braț.

Tatăl îl povățui pe fiu cum să procedeze cu cutiile poștale ale cetățenilor. Nu făcuse niciodată munca asta, dar așa credea el că va fi procedînd poștașul cînd o să-i aducă, la anul, pensia. Ențu era atît de bine dispus, încît catadicsi să dea din cap în semn c-așa o să facă; deși știa că rămîne fără nici o sculă de scris la examenul de corigență de peste o oră, reușise să scape de stiloul care-i împovărase atîta sufletul, uitîndu-l în fotoliu...

Cătălin Gavriliu