Liana Mânzat

 


nelu

cât am dormit în casa aceea
cu un singur bec chior
și fără ferestre
departe de timp și de viață
am visat că schilodeam călcând în picioare
sau după chef
tranșam minuțios
suflete prăbușite, impure

le-mpărțeam la kilogram
eventual la bucată
numele meu era
infinita tristețe
mă scuzați domnisoară
nu vreți să dansăm?



norii, luna

se rostogolesc cuvinte în jur
devălmășia unei realități
de mare urgență: probleme de rezolvat
ai ochii încercănați azi iubire
și eu mă simt de prisos
cum o cafea răcită
și-un ziar îngălbenit din altă galaxie
mi-e că mă cuprinde din nou melancolia
respir puțin, vorbesc în șoaptă
mă ghemuiesc în amintiri
ținându-mi printre gene privirea în frâu
am chiar de gând să las generos să se piardă
partea mea de contribuție
la acțiunea în curs
de salvare a lumii
norii aș vrea să-i privesc acum
și poate luna mai târziu

Liana Mânzat