Patrick Călinescu

Omul cu dușu-ntre picioare

 

Faianțele și gresiile de pe pereți și de pe podele erau roz strălucitoare și cât se poate de întregi, dacă nu ar fi fost canaturile din ciment asortat care lipseau cu desăvârșire, astfel încât întreaga construcție-ambalaj din interiorul băii dădea unor ochi atenți la detalii impresia unei dezarticulații gigantice, închegată în pământul ei ars și lucios doar de rozul din culoare și din ochi, pentru că toată lumea trebuie să fie pozitivă în aceste momente.
Deci așa arăta baia omului cu dușu-ntre picioare, firește o persoană respectabilă, cu un nume și statut social pe măsură, dacă s-ar lua în calcul numai faptul că imediat după higiena pan-organică matinală devine, acest om cu dușu-ntre picioare, ceea ce este el de fapt.
Dar ochiul intern monitorului calculatorului, atent la detalii, a fost concesiv cu ochiul extern monitorului calculatorului, atent la detalii, astfel încât ambii ochi s-au coalizat, cum era și normal, mai jos cu-o palmă întreagă la oamenii inteligenți și doar cu-o jumătate bună de palmă la oamenii mai modești în această privință, numai ca să dea privirii imaginea întreagă și adevărată a omului cu dușu-ntre picioare. Pardon, a băii omului cu dușu-ntre picioare. Și mai exact: a interiorului băii omului cu dușu-ntre picioare.
Sala în care era montată baia omului cu dușu-ntre picioare ocupa partea centrală a imobilului aflat în proprietatea acestei persoane respectabile, fără-ndoială doar dimineața cu dușu-ntre picioare. Locuința sa era relativ mică, ușor de descifrat dintr-o singură privire, un ochi îndreptându-se către prima jumătate a compartimentării ei, iar celălalt ochi îndreptându-se către a doua jumătate a compartimentării ei. Din contră, baia, buricul arhitectural al acestei case la fel de respectabile ca și proprietarul ei, era chiar gigantică în dimensiuni, dacă ochiul din afara băii, dependent de ochiul dinăuntrul băii, nu ar putea spune contrariul.
Acest raport mic-mare (dinspre exterior înspre interior) sau mare-mic (dinspre interior înspre exterior), este foarte important pentru omul cu dușu-ntre picioare. Dacă nu ar fi așa de important, raportul în cauză probabil nici nu s-ar fi impus prima dată în planul arhitectural și-a doua oară în planul biografic al omului cu dușu-ntre picioare. Dar s-a impus acest raport și cea mai bună dovadă că s-a impus este însuși ochiul extern urmărindu-l pe cel intern, în exactă simetrie a însuși raportului mic-mare dintre imobil și baie. Iar dovada irefutabilă a existenței acestui raport este însuși raportul în persoană. Nu în persoana respectabilă a omului cu dușu-ntre picioare, ci în cea a raportului însuși.
Alături de pereții faianțați și de podelele gresuite, la mică distanță de acest ambalaj roz și sticlos, se aflau organele interne ale băii, puține și fundamentale, atâtea câte îi erau necesare pentru buna sa funcționare. Nu erau multe, dar puternice și optime, esențializând peste margini funcțiile ei vitale. Nu exista în toată încăperea atât de mare, conform ochiului dinăuntru, și atât de mare, conform ochiului din afară, decât o cadă neagră, ciobită toată în exterior, încât părea și mai neagră, atât de abisală devenise, și netedă toată în interior, încât devenise și mai neagră, atât de abisală părea. Dar cada aceasta, în splendoarea sa abisal de neagră, ocupa în baie poziția centrală, baia însăși fiind astfel configurată, încât nimic din ce mai conținea să nu se poată raporta decât în diametru perfect numai și numai ei. Și restul, oricât de impecabil împrăștiat de-a lungul și de-a latul diametrului complet, nu mai conta atât timp cât însăși cada de-un negru abisal avea forța statică suficientă de-a se raporta la însuși organismul său și la însuși spațiul pe care acest organism al ei îl disloca din întregul volum al băii în sine.
S-ar mai fi putut strecura bineînțeles și vreo chiuvetă sau vreun vas de veceu, dar s-ar fi strecurat doar de dragul lor, fără nici o importanță pentru ochiul exterior care-l urmărește pe cel interior care urmărește tot restul faptelor petrecute sau nu încă în baie sau și mai bine direct în negrul abisal al căzii.
Și fiindcă în sfârșit s-au strecurat și faptele în prima linie a privirii înjumătățite în interiorul și în exteriorul vieții omului cu dușu-ntre picioare, înseamnă că în sfârșit a intrat și-n această dimineață în baie, iar când a ajuns în dreptul căzii înseamnă că a ridicat câte un picior pe rând pentru a intra în cala sa netedă până la abisal, ceea ce înseamnă că va lua în curând în mână dușul ca o floare de oțel și va începe să-l folosească pe post de boltă de verdeață lichidă sau de apă.
Omul cu dușu-ntre picioare a început deja să facă duș. Umezirea pielii și săpunirea ei ulterioară și întreg ceremonialul higienic este cunoscut tuturor oamenilor cu dușurile-ntre picioare, așa că ochiul atent la detalii din baie nu va mai stresa ochiul atent la detalii din fața monitorului calculatorului cu ritualul general de higienizare al oamenilor cu dușurile-ntre picioare. Și pentru că aceste detalii nu sunt importante tocmai fiindcă aparțin tuturor oamenilor cu dușurile-ntre picioare, omul cu dușu-ntre picioare s-a gândit să treacă direct la faptele acelea care în sfârșit s-au strecurat în față, care-l fac pe omul cu dușu-ntre picioare puțin mai diferit decât ceilalți oameni cu dușurile-ntre picioare.
Avea omul cu dușu-ntre picioare neobișnuitul obicei de a-și transforma fiecare duș matinal în manuscrisul curgător al câte unei poezii de dragoste închinate bineînțeles dușului său iubit. Nu putea începe totuși să-și scrie poezia de dimineață până ce nu se săpunea din cap până-n picioare, până ce nu se acoperea în întregime cu spumă de săpun, până ce nu devenea un om al zăpezilor de sodă multicolorată și multiparfumată. După ce se îmbrăca în urs polar de sodă colorată și parfumată de fiecare dată altfel, începea omul cu dușu-ntre picioare să lucreze la poezia din dimineața respectivă. Dar mai avea ceva de făcut, extrem de important, până să rostească primul cuvânt poetic pe manuscrisul ud de emoție. Ca să se exprime cât mai liber, ca să nu mai fie încătușat decât de spiritul însuși al poeziei, omul cu dușu-ntre picioare își punea dușu-ntre picioare, priponit, atât cât îi permitea alunecarea de sodă colorată și parfumată în toate felurile, de părțile interioare ale genunchilor țuguiați înainte, în vârful cărora săpunul întins pe toată pielea nu prea avea cum să ajungă. Și după ce și acest din urmă amănunt era împlinit cum se cuvine, omul cu dușu-ntre picioare putea începe să-și compună liber poezia.
Dimineața aceasta se gândi omul cu dușu-ntre picioare să înceapă un ciclu metaforic închinat dușului său drag pe care-l ținea momentan între picioare. Ar vrea ca acest ciclu să fie cât mai scurt cu putință, dar metaforele care l-ar conține să fie cât se poate de puternice prin marea lor putere de concentrare atât a detaliului fizic, cât și a celui adorator. Fiindcă era abil în arta sa poetică, nu trecu mult și începu să dea lumii, deocamdată accesibilă doar ochiului interior, primele cuvinte inspirate. Prinseră acestea a reverbera și a vibra tunător prin întreaga haină de sodă sanitară, de se trezi și ochiul exterior, începând să fie mai viu pe lângă cursorul pe care dintr-o dată îl derulă cu mai multă viteză.
Și spunea omul cu dușu-ntre picioare astfel:

                               Shower, shower -
Se opri ca să vadă cum ar trebui să continue. Ritmul popular românesc pe care îl imprimase dintre spume i se păru cel mai potrivit cu sentimentele sale față de dușul pe care-l ținea momentan strâns între picioare, de marginile interioare ale genunchilor țuguiați înainte.
Se aplecă ca să-și privească încă o dată obiectul adorației înainte de-a mai adăuga vreun cuvânt în manuscris. Manuscrisul însuși își păstrase încă de la intrarea omului cu dușu-ntre picioare în cadă aceleași proprietăți fluide. Poezia înainta înspre ceea ce trebuia să devină mânată din spate doar de forța care o face să devină ceea ce până la urmă devine.
                               Shower, shower -
repetă omul cu dușu-ntre picioare ca să se asigure că fundația poetică nu va glisa imperceptibil pe pielea manuscrisului îmbibată de soda multicolorată și multiparfumată. Iar după această pauză verificatoare, struni mai mult și mai mult excelenta fluiditate a poeziei sale. Manuscrisul primi cu grație obiectele poetice următoare, numai două la număr, pentru că marea poezie nu se face așa de ușor, după cum poate certifica privirea reunită în ambii ochi dinăuntrul și din afara ecranului monitorului:
                               Steely flower,
Omul cu dușu-ntre picioare încetini din nou mersul triumfător al poeziei, pentru că săpunul începuse a se cam usca, dându-i manuscrisului epidermic aparența de scoarță întâlnită doar printre foile vreunei Academii de mai mică întindere. Extrase dintre genunchi dușul dintre picioare și lăsă floarea de oțel să-l clătească bine până nu s-ar fi înțepenit în propriu-i model poetic, ceea ce l-ar fi aruncat într-un adevărat manierism al pielii manuscrise numai pe jumătate curățată de excesele retorice cu jeg în componența lor.
Dură această primenire a ideilor poetice atât cât durează și în cazul celorlalți oameni cu dușurile-ntre picioare care ajung până la jumătatea ritualului higienic de fiecare dimineață. După ce îndepărtă primul rând de haine de sodă așa cum fac și ceilalți oameni cu dușurile-ntre picioare, omul cu dușu-ntre picioare reveni la gesturile sale individualizatoare.
Ochiului intern nu-i vine să creadă ceea ce vede în continuare, iar ochiului extern nu-i vine să creadă ceea ce citește mai departe.
Al doilea rând higienic de spumă multicolorată și multiparfumată începu a se întinde progresiv pe întreaga suprafață a pielii, mâncând aproape tot ce mai rămăsese murdar din propria poetică.
Omul cu dușu-ntre picioare potrivi din nou dușu-ntre picioare, între dinții interiori ai genunchilor țuguiați înainte, pentru restul poeziei metaforice.
Nu se mai aplecă ca să vadă dacă suportul rotulian funcționează sau nu, pentru că floarea de oțel îi transmitea impulsuri clare că nu are unde să scape până la începutul următoarelor două produse poetice:
                               Liquid bower,
Adevărat, această ultimă metaforă conține în miezul ei de verdeață lichidă însăși esența poeziei din această dimineață.
Omul cu dușu-ntre picioare dislocă dintre genunchi bolta dintre picioare și începu să se clătească a doua oară. Poezia era deja bine înaintată în ceea ce trebuia până la urmă să devină, ceea ce înseamnă că nici ochiul interior, nici ochiul exterior nu mai are multe de văzut sau de citit.
Crusta a doua de sodă sanitară devenise în scurt timp o mică avalanșă artificială, o cascadă umană care curgea în valuri de spumă albă, repede, agitat, de-a lungul omului care-i dădea umanitatea, nimeni altul decât omul cu dușu-ntre picioare, ce-i drept momentan ținându-și-l deasupra capului pentru a forța și ultima baricadă a marii sale poezii.
Dar crusta secundă băltea aproape toată la picioarele sale, iar omul cu dușu-ntre picioare nu putea să pună capăt consumului de energie fluidă până ce însăși metafora sa cvadruplă nu-și găsea corolarul potrivit atât pentru scopurile ei interioare, cât și pentru cele exterioare, legate de consumul irațional, deci poetic, de apă menajeră.
E adevărat, omul cu dușu-ntre picioare nu numai că se afla pe marginea căzii sale abisal de negre, cu dușu-ntre palme, ci și pe marginea prăpastiei financiare (dacă nu închidea mai repede robinetul) și artistice (dacă strofa cvadruplu metaforică nu-și găsea mai curând sentința în esență și esența în sentință).
Omul cu dușu-ntre picioare, momentan cu dușu-ntre palme, pentru că e mai aproape de deznodământul fizic din lăcașul său din perete, se văzu dintr-o dată la mii de leghe marine depărtare de deznodământul estetic din lăcașul lui din partea de jos a manuscrisului. Dar se dovedea în ultimul timp manuscrisul său din această dimineață nu la fel de curgător pe cât îl crezuse. Tocmai la sfârșit se împotmolise, iar la verificarea conductelor care alimentau dușul cu apă menajeră, omul cu dușu-ntre picioare, momentan cu dușu-ntre palme, nu găsi nici un dop rezidual care să-l împiedice să termine creația din această dimineață.
Tolerant, omul cu dușu-ntre picioare, momentan cu dușu-ntre palme, începu accidental, fără să știe nici el de ce, să-și miște capul în toate părțile, pentru că îi cam înțepenise gâtul de când stătea cu palmele strânse-fluture ca nu cumva dușul dintre palme să-i scape din palme. Gestul fu inspirat, fiindcă își văzu trupul gol, dezbrăcat complet de hainele succesive de săpun multicolorat și multiparfumat, ceea ce-l făcu să se plesnească peste frunte, lucru pe care l-ar fi executat mașinal dacă nu ar fi avut dușu-ntre palme. Era deci gol, dar și curat, și goliciunea și curățenia sa nu-i stăteau în putere decât dușului tămăduitor de jeg și de alte excese retorice.
Așadar omul cu dușu-ntre picioare, pentru ultima oară cu dușu-ntre palme, încheie în forță manuscrisul poetic din această dimineață imediat după ce-și dădu seama ce ține-ntre palme de mai bine de ceva timp relativ întins. Și după ce pricepu ce înseamnă să ții-ntre palme ceea ce ținea-ntre palme, puse poetic pe hârtie definiția obiectului fizic ținut între palme:
                               Cleaning power.
Omul cu dușu-ntre picioare agăță dușul în cuierul său metalic eliberându-și astfel palmele ca să se poată sprijini în ele când se dădu jos din cadă, dar nu înainte de-a pune capăt debitului poetic de apă menajeră.
Fericit că reușise în sfârșit să mai scrie un capitol din biografia sa poetică și higienică, omul cu dușu-ntre picioare făcu prima dată ceea ce fac toți oamenii cu dușurile-ntre picioare, și a doua oară ceea ce face numai el de fapt. Se frecă bine cu prosopul până ce-i luă puțin pielea foc și începu a țopăi de nebun prin baie, mai mult în jurul căzii, aducând parcă ofrande zeiței abisal de negre, pentru că l-a lăsat să-și mai cânte încă o dată totemul, cu toată dragostea de care e în stare.
Dar nu țopăi mult și nu aduse multe ofrande zeiței sale, fiindcă manuscrisul său organic țipă până-n inimă că mai are nevoie de-o variantă a poeziei de dragoste, în avans și spre comparație, dacă nu baia avea să i se închidă pentru totdeauna, ceea ce înseamnă că ar mai fi apărut încă un om fără duș între picioare, omul cu dușu-ntre picioare fiind astfel despuiat de tot ce are mai individualizator, în special în prima foarte mică parte a zilei.
Cum o asemenea perspectivă nu putea să accepte, înfrigurat și dintr-o dată transpirat din toate încheieturile, omul cu dușu-ntre picioare notă febril ultima variantă a poeziei sale de dragoste pe prosopul cu care își arsese doar puțin pielea, numai de ceva timp relativ întins:
                               Shower, shower -
                               Stainless flower,
                               Wat'ry bower,
                               Cleansing power.

Omul cu dușu-ntre picioare era disperat că ușa băii ar putea să i se închidă pentru totdeauna, așa că puse pe prosop, grosolan, cu ce avu la îndemână, această variantă, numaidecât aducând-o ofrandă zeiței-cadă. Încercă puterea ofrandei prin înmuierea temeinică a prosopului în apă puțin adâncă, abia băltind în cala zeiței, dar suficient de plină de clor ca să șteargă tot ce nu era extrem de încărcat de credință. Timpul necesar deliberării divine durează în general atât timp cât clorul începe să acționeze asupra țesăturii. Numai și numai acest individualizator om cu dușu-ntre picioare știe cum a așteptat rezultatul deliberării divine; numai și numai el știe acest amănunt, în timp ce ochiul intern i-a fost martor, iar cel extern i-a fost chibiț.
Dar într-un târziu, omul cu dușu-ntre picioare a trebuit să se aplece din nou, acum peste marginea căzii, și să-și bage mâinile în toată adâncimea apei îmbibate de clor și să scoată prosopul afară și să verifice dacă manuscrisul din țesătură nu a fost șters de mânia divină.
Și omul cu dușu-ntre picioare s-a aplecat peste buza zeiței și și-a împlântat degetele în minuscula adâncime a apei transpirate de clor și a scos la lumină manuscrisul grațiat de regina divinităților sanitare.
Ultima variantă a poeziei sale de dragoste rămăsese intact imprimată pe țesătura manuscrisă a prosopului, ceea ce înseamnă că valoarea estetică a creației lui va rezista timpului și se va impune în baie mult mai mult decât marca de clor pe care o folosea în prezent și pe care se și gândise s-o înlocuiască cât de curând posibil.
Omul cu dușu-ntre picioare ieși mulțumit din baie, știind că este un poet desăvârșit care zilnic, progresiv, matinal va continua să se desăvârșească. Dar nu înainte de-a închide definitiv ușa, alătură, în aceeași primă linie a privirii, ochiul intern din interiorul monitorului de ochiul extern din exteriorul monitorului, pentru că toată lumea trebuie să fie unită în aceste momente.

 

Patrick Calinescu

Patrick Călinescu se naște în Iași, Vineri, 19 noiembrie 1976 și este licențiat al Facultatății de Litere și Teologie, Universitatea "Ovidius" Constanța. Din 2001, data debutului publicistic și până astăzi scrie un număr impresionant de articole, proze scrute, eseuri. Este publicat în doua antologii Adagio marin (Fundația Culturală "Sorin Tudor", Constanța, 2002) și Respiro: Antologie de proză scurtă 2000-2002 (Dacia, Cluj Napoca, 2003). Pe Internet este prezent și cu patru expoziții. La agoraONline s-a dovedit unul dintre cei mai credincioși colaboratori începând cu anul 2002. În același an i se acordă Premiul Fundației Culturale "Sorin Tudor" pentru Performanță Literar-Artistică. Ezitând între rădăcinile urmuziene, postmodernism și un deconstructivism bine stăpânit, ne mai așteaptă încă multe surprize din partea scrisului său neleneș.