Iulia Popovici

Florin Lăzărescu, Ce se știe despre ursul panda

Editura Polirom


Ce se știe despre ursul panda? Nu prea multe lucruri, decît că trăiește solitar, nu se amestecă nici măcar cu semenii lui; probabil e cel mai înțelept animal, fiindcă la ceva trebuie că se gîndește el, tot privind atît în gol.
Romanul ieșeanului Florin Lăzărescu nu e însă despre urși, ci despre oameni, ceea ce nu înseamnă că cei din urmă nu pot fi la fel de singuri, în rătăcirile lor, precum înțelepții panda; la urma urmei, despre oameni știm mai puțin chiar decît despre urșii panda. Poate de aceea autorul-narator (Dumnezeu? diavolul?) pleacă în expediție în căutarea "omului obișnuit", omului ca toți ceilalți. Pe care-l cheamă Toma, are o pisică, o slujbă pe care-o pierde repede și-un prieten Matei. Și nu-i deloc o întîmplare că cei doi poartă numele apostolilor - cartea abundă în trimiteri teologice, inclusiv la apocrifele Evangheliilor, de unde ies la iveală păsările de lut cu aripile desfăcute pe care cineva (Iisus) le va face odată să zboare. E, de fapt, un întreg palimpsest în care se-ntîlnesc texte dintre cele mai diverse, într-o literatură "în priză directă", în care gesturi livrești (Hamlet ridicînd craniul lui Yorick) sînt repetate inconștient în cel mai banal cotidian.
Se intersectează în romanul lui Lăzărescu copii fără adăpost, preoți, tineri în căutarea sensului vieții, iar autorul are o ureche foarte fină pentru dialog, mai ales pentru lumile marginale (vagabonzi, muncitori săraci, pensionari zdruncinați de tranziție). Trebuie spus, totuși, că un oarecare demonstrativism spre critică socială pîndește adesea după colțul paginii și scoate din cînd în cînd capul (ca în altminteri bine construitul episod al vizitei la televiziune a trupei de copii fără casă). Dincolo de asta, o carte bine scrisă a se citi printre urșii noștri cei de toate zilele.

Iulia Popovici