Cătălin Gavriliu

Ențu
(IV, 4)

 


Pînă și pentru străini era evident că se apropie furtuna alegerilor. Toți ar fi vrut să se adăpostească pe la casele lor, dar Șchiopu îi reținea cu biciul premierei. Ba le mai și încărcase norma cu acel spectacol de masă, în care vor trebui să împartă aplauzele cu amatorii localnici, îndeosebi cu Ion, ale cărui spuneri ajunsesesă, de la o zi la alta, să se constituie în firul roșu al șușei.
Regizorul devenise de nerecunoscut. I se aprinseseră atît de rău călcîiele după microfonistă, încît se oferi să-i dea lecții de jurnalism pe stradă, în piață, acolo unde realmente se întîmpla ceva interesant. Programul postului de radio căpătă în acele zile o față socială fără precedent. Din păcate, numai "Rrozena" lui Sandu era branșată non-stop la noul val mediatic, restul cetățenilor fiind definitiv convinși că bîlbele și agramatismul tinerilor redactori erau o boală incurabilă, de care se săturaseră să tot ia cunoștință. Într-o după-amiază, de pildă, Șchiopu vede prin fereastra hotelului cum o armată de gunoieri mătură străzile din centru. O sună pe Jeni și, împreună, ies pe frontul realității, la reportaj. Seara, infimei audiențe îi fu revelată șmecheria primarului în exercițiu: "Curățenia se face noaptea, ori cel mai tîrziu în zori, nu în văzul lumii! Este ca și cum te-ai mîndri în fața colegilor de serviciu că te-ai spălat în urechi și ai lenjerie intimă curată..."
Altădată îl atrăsese larma din fața primăriei, și doar o oră a trecut pînă cînd vocea fătucii să se facă auzită nu pentru ineptele dedicații muzicale din partea lui Vasile pentru Omul de pe stradă - care o aduseseră în pragul unei grave crize de personalitate -, ci ca portavoce a indignării pe care orice cetățean ar trebui s-o simtă cînd vede cum îi sunt mituiți semenii săi mai nevoiași. "Cîți oameni decenți s-au umilit să vină în crucea nopții la primărie ca să stea la pomana unui propagandist care zvîrlea milioane din banii noștri, ai contribuabililor, ca pe niște intestine aburinde unor maidanezi hămesiți?" întrebă retoric Jeni, la o oră însă la care pînă și CNA-ul doarme ori se uită la filmele cu bulină roșie.
Șchiopu reușise atît de bine să-i deschidă ochii lui Jeni, încît aceasta se specializă în corelații și analogii defavorabile primarului. Astfel, eterul află în zilele următoare despre cele 350 de apartamente care s-ar fi putut construi pentru tineri dacă bugetul local n-ar fi avut gaura neagră numită FC TEXTILA; despre așa numitele euro-pubele care împînziseră orașul, ghene de gunoi care costau, fiecare, cît un apartament și-n care "zugravii" își rezolvau necesitățile sexuale cu "chiriașii" lor înainte și după ce-i omorau; că în piață n-au loc țăranii de mafia țigănească pripășită de primar și că parcările au fost administrate de infractori căutați prin Interpol; că nimeni în afara celor din șleahta primarului nu se bucură de noua lege care lasă mai mulți bani în visteria locală...
Lui Sandu nu i-a trebuit mult ca să se convingă de efectul nul al campaniei sale radiofonice - concurenți pe care perversitatea nu-i dădea afară din casă îl salutau ca mai înainte -, așa că se hotărî să adune textele tandemului Jeni-Șchiopu într-o broșurică, nu înainte de a rezolva problema drepturilor de autor cu promisiunea solemnă că va sponsoriza "O viață de artist", titlu chiar de el sugerat și asupra căruia căzuseră cu toții de acord să-l poarte biografia.

Cătălin Gavriliu