Patrick Călinescu

Belanj


Casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toate neamurile ei, era la vremea primului ghiocel (în vaza cea verde de pe pervazul cel albastru de la fereastra cea galbenă) încă în renovare creștinească; și dura această refacere spirituală de vreo trei săptămâni, dar azi era ultima zi: ziua în care antrepriza religioasă trebuia, după contract, să predea cheile, noi, lustruite, proprietarului.
Cum ziua de-abia începuse, tot după contract, mai erau câteva ore bune până la tăierea panglicii; timp în care, timp în care se puneau la punct și ultimele detalii, amănunte înainte de ceremonia de terminare a lucrărilor de renovare creștinească a casei din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toți proprietarii ei.
Retușurilor ultime li se dăduseră startul chiar înainte ca ele să fie necesare din considerente estetice, mai mult, dar și din motive de igienă imobiliară, atât de necesară în timpul unei operații de atâta sensibilitate manufacturieră, cum era cea la care fusese supusă casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toți lucrătorii ei.
Când nu mai rămăseseră decât foarte puține clipe până la predarea cheilor; când panglica ce urma să fie tăiată într-un ceremonial de foarfece strașnic lustruit pentru ocazie; când covorul roșu fusese așternut la intrare; când timpul nu mai avea răbdare câtuși de puțin; când, în fine, totul era așa cum trebuia să fie, ceva mai puțin așteptat se întâmplă în casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toți invitații ei.
Cerul era cuminte la locul lui, pământul nu se mișcase deloc, viața era la fel de veche-nouă ca de obicei, moartea nu era nici mai lentă, nici mai rapidă decât fusese și altădată, oamenii făceau ce făceau de când făceau ce făceau; și, totuși, ceva, cumva se întâmplase în casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toți locatarii ei.
Deja unii spuneau că de vină e cutare amănunt care nu fusese îngrijit cum trebuie; alții apucaseră deja să spună că de vină e cine știe ce detaliu care nu fusese verificat corespunzător; dar și unii, și alții deja vor fi căzut de acord că nu se poate să nu se fi întâmplat ceva în casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toate personajele ei.
Fie că era ceea ce spuseseră unii, fie că era ceea ce spuseseră alții, în fine, toți aveau dreptate când spuneau că o întâmplare nu ca toate celelalte avusese loc în casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toate intrigile ei.
La o adică, putea să fie orice, numai să nu mai fie același lucru de care avuseseră parte și cei angrenați în precedenta refacere creștinească, pentru că cei de azi, după ce li se povestise câte pătimiseră cei din genericul „ieri”, n-ar mai fi în stare să treacă prin aceleași senzații tari în casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră și unii și alții.
Mai mult decât atât, ceea ce se întâmplase azi nici măcar nu se întâmplase încă, de vreme ce avea să se întâmple în momentul recepției lucrărilor, pentru care mai trebuia să treacă ceva timp; timp în care, timp în care nimeni nu mai sufla de emoția așteptării în casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră cu toții.
Tăcerea fiind instalată pretutindeni, parcă nici ultimele retușuri nu mai înaintau spre finisare în ritmul în care fuseseră inaugurate la începutul zilei, câteva ore înainte ca predarea cheilor să constituie un fapt istoric pentru casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toți spectatorii ei.
Avea această viteză molcomă a ultimelor retușuri scuza ei că era așa cum nu fusese programată să fie, ceea ce însemna că nu ei trebuia să i se impute cât mai putea sau nu mai putea să avanseze spre recepția renovării religioase a casei din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră învinuiții ei,
Ci în altă parte trebuia să se caute cauza încetinirii mersului spre finisarea ultimă, dacă nu cumva alți terți îngreunaseră întreg procesul de recepție a restaurației spirituale a casei din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toți vinovații ei.
Deci scuza vitezei molcome de înaintare spre finisare a recepției nu era ea însăși, cu toate că numai ea asigurase până azi mersul înainte al reparațiilor capitale la casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toate ipotezele ei.
Dar parcă nici ziua însăși nu înainta cu mai multă plăcere de când se aflase că ceva care încă nu se întâmplase avea totuși să se întâmple în casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toți vizitatorii ei.
Și dacă astfel se prezenta situația în această zi de azi, când totul trebuia să se întâmple conform orarului recepției de final, care fusese cu mult înainte stabilit, nu cum avea până la urmă să se întâmple, chiar dacă încă nu se întâmplase, dovadă imensa tăcere instalată în tot locul, atunci orice presentiment că ceea ce trebuia să se întâmple avea să se întâmple indiferent cum, dispăruse în favoarea presentimentului mai general conform căruia nimic nu se întâmplase deja din ce în curând se va întâmpla și nimic nu se va întâmpla din ce se și întâmplase, poate, data trecută, atât timp, atât timp cât ceva se întâmplase fără veste în casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toate întâmplările ei.
Uimitor ar fi, la starea de încordare actuală, dacă prezentul ritm al vitezei cu care recepția finală avansase spre finisare, s-ar mări puțin aproape de gradul zero al predării cheilor proprietarului casei din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toți;
Dar, de când așteptarea care nu se mai împlinise în nici o formă disponibilă era la fel de îndepărtată ca și la începutul acestei zile de azi, nimic nu mai este uimitor, nici chiar uimirea de-a nu mai fi uimit de neașteptata trezire la realitatea celor câteva clipe de răgaz pentru terminarea tuturor lucrurilor înainte de recepția finală, a vitezei molcome care numai molcomă nu mai este, prezentă la nivelul întregii case din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toți belanjorii ei.
Până la urmă, lăsând la o parte retușurile ultime care, într-adevăr, se apropiau de inspecția finală, chiar înainte de recepția ce va culmina cu predarea cheilor proprietarilor casei din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră cu toții,
Nu mai avea nici un rost să se continue ce se vedea că nu se va mai întâmpla, indiferent dacă se întâmplase sau nu, când, exact la vremea primului ghiocel (din vaza cea verde de pe pervazul cel albastru de la fereastra cea galbenă), s-a întors în casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuse și ea.
Casa din capătul străzii din capătul orașului din capătul țării în care se născuseră toate neamurile ei, care, la rândul lor, printr-un reprezentant unic în două exemplare, o născuseră pe ea, tocmai fusese predată la cheie proprietarilor ei, o dată ce retușurile ultime se terminaseră de făcut și ce trebuia să se întâmple oricum se întâmplase, indiferent dacă cu ocazia acestei renovări creștine sau cu a alteia, în alt timp, în alt timp.

Patrick Calinescu