Bianca Marcovici

Dilema viorii

 


A fost un copil minune... Avea auzul aproape perfect. Cu toate astea învăța
greu să facă față acestei prevestiri a viitorului sau, cum să-i spunem simț
muzical ieșit din comun. Ei i se părea invers, că vioara nu-i răspunde
conform așteptărilor... Cei care o categorisiseră că fiind copil minune doar
o alintau. Și acum, după mulți ani își poate da seama că nu greșise cu mult
în previziunile ei în cariera violonistică. Aproape aceeași istorie se
repetase și la generația următoare. Mama ei, Rașela nu avusese studii
muzicale. Fusese un om frustrat de învățătură. O dăduse bunica sau mama ei
ca ucenică la o croitoreasă, Frosnica undeva vis-a-vis de Scoala Domnească
de Muzică din Iașul cărunt. O familie evreiască obișnuită. Muncă grea. Ea se
simțise uneori ca o servitoare acolo. Muncise de dimineață pînă seară și nu
numai croitorie. Meseria se fură, spunea ea! Ajungea acasă frîntă de
oboseală, mult după ora 8 seară. Mergea pe jos din Strada Cuza -Vodă pînă pe strada Socola. Cale lungă, prea lungă pentru un biet copil. Nu avusese parte de muzică, cu toate că avea talent. Mai tîrziu, după ce se căsătorise, la
numai 17 ani a ajuns croitoreasă de elită, cu foarte multă clientelă. Cînta
și cosea... Așa își amintea "copilul minune" de mama ei Rașela.

- "Anduța, treci și studiază! - îi spunea mama ei, Rașela. - Lasă-mă să mă joc
puțin cu copii în curte, o ruga Anduța pe mama ei. Răspunsul venea promt.
- După ce studiezi la vioară!" - spunea Rașela. Seara se lăsa și ea n-avea
curajul să mai iasă în curte. Și lucrurile se repetară mereu. Ajunsese să
urască vioara. N-avea timp să se joace. N-avea timp să citească. Toate
după-amiezile stătea pe masa din bucătărie studiind, în timp ce mama ei
cosea sau deretica prin casă. Din cînd în cînd o corecta cu vocea ei de
soprană atît de cristalină. Uneori sunetele pe care le emitea corectau
notele false ale instrumentului. Putea cînta ușor orice arie din operetele
cunoscute. Vocea ei era ca un flaut fermecat, necizelat de vreo școală.
Citisim undeva că Pavaroti, mult timp, nu a avut noțiuni muzicale. Cînta
după ureche! Și mama Anduței la fel. Talent nativ care n-a fost descoperit
vreodată, "flautul fermecat"! Mergea cu ea de două ori pe săptămînă la
lecțiile de vioară. Profesorul ei, Beiu Vladimir venise din București la
Iași, se transferase. Semăna cu Menuhin! Mama era foarte atentă la ce
spunea profesorul. Acasă îi repeta Anduței totul - cuvînt cu cuvînt:

"Ține mîna așa, fă coloane, acum arpegii, șerșe, game... stai drept, nu te
încovăia, nu sta pe scaun, mai cîntă odată etc etc.". La primul concurs la
care participase, pe la 11 ani reușise să se impună printre cei 10 copii din
școală, cei mai buni. A fost luată în turneuri. Începuse să se învețe cu
scena. Rașela megea cu ea peste tot. Îi împletea codițe, îi punea fundițe. O
îmbrăca ca pe o "păpușă vie", cu bluză albă, fustă plisată, pantofi de lac
în picioare și sosete trei sferturi. Poza asta o are și acum în față. Undeva
pe o scenă la Botoșani! Cît de serioasă pare! Pe vremea aceea n-avea emoții.
Cînta fără nici o problemă, chiar și în duet. Făcuse duet vilonistic cu încă
o fetiță, Rodica. Și ea se clasase printre cei 10 cîștigători la secția
vioară. Ea începuse tîrziu vioara după ce făcuse 4 ani pian. Deodată se
hotărîse că o interesează mai mult vioara decît pianul. Profesorul ajunsese
să-i dea lecții particulare și acasă. Rodica promitea! Era dintr-o familie
evreiască înstărită, cu posibilități. Anduța începuse s-o invidieze. Simțise
că profesorul a părăsit-o pentru Rodica... că nu-i mai dă atenția de care
era obișnuită. Chiar și mama simțise asta. Se hotărîseră să-l invite pe
profesor acasă. Începea ora și peste 15 minute termina sub un pretext
oarecare. Se așezau la masă și uitau de ea, o trimiteau la culcare. Anduța
devenise singuratică și necomunicativă. Studia din ce în ce mai mult dar
fără nici o plăcere, ca un automat. La concursul din anul următor s-a clasat
înaintea Rodicăi, era fericită! Au cîntat în duet împreună cu Rodica, undeva
pe o scenă la Piatra Neamț. Făcuse deja un calcul. Cîntase pe scenele țării
de cel puțin 64 de ori! Destinul ei muzical s-a întrerupt însă aproape
brusc. Profesorul ei a făcut un infarct. Revenit, după boală și-a
înjumătățit clasa de vioară pe care o deținea. Rodica a rămas eleva sa.
Anduța a fost îndepărtată. Noul ei profesor, tînăr și impulsiv nu a
mulțumit-o pe Anduța. Tînjea după vechiul profesor. Pentru ea ceva se
sfîrșise! După un an, cam prin clasa a 8-a s-a hotărît să se retragă de la
Școala de Muzică. Toate rugămințile părinților au fost în zadar. Chiar și
rugămințile fostului profesor (pus de părinți) au fost zadarnice. Anduța se
hotărîse definitiv și nu a vrut să cedeze cu nici un chip insistențelor lor.
Motivul îl știa numai ea. Se simțise părăsită. Ultimul an nu progresase de
loc. "Copilul minune" se maturizase. Nu vroia să-și mai poarte aureola
falsă. Mai tîrziu, în paralel cu altă facultate ea a continuat studiile la o
școală particulară. Cu "Balada lui Ciprian Porumbescu" se clasase, din nou
printre primele locuri, într-un concurs neprofesionist... A ajuns să
interpreteze și "Concertul de Mendelshon Bartholdy" chiar pe scena
filarmonicii ieșene. Atunci a "căzut de pe coardă", cum ai cade pe gheață ...
cum se spune. A dat-o în bară! De emoții, piciorul drept începuse să-i
vibreze puternic. După alte cîteva pasagii a sărit cîteva note din
concert, tocmai pe coarda mi. Acompaniamentul de pian s-a întrerupt... ca la
un semnal. Rămăsese singură în fața publicului. Cu greu a reluat tema din
nou. S-a tezit la sfîrșitul concertului fără să-și aducă aminte că ea este
interpreta. De multe ori își amintește această scenă. Pe fața ei îmbujorată
de efort se citea totul, ca într-o carte deschisă. Publicul a primit-o cu
căldură. Oricum concertul depășea puterele unui copil. Era ca un triplu salt
executat pe gheața topită! S-a retras din viața muzicală și artistică chiar
în acea seară. Copilul matur a simțit adevărul limpede. Nu era făcută pentru
scenă. Nu putea fi solistă. A continuat să cînte în orchestră. I se părea
tot timpul cu ocupă locul cuiva, că ea nu merită această onoare. Turneul care
a urmat ca simpla orchestrantă, chiar și-n Statele Unite ale Americii nu au
bucurat-o pe Anduța. Cariera violonistică n-a fost să fie pentru ea. Mîna
stîngă, operată în urma unui traumatism de studiu, după acest turneu cu
concerte zilnice, obositoare și lungi si repetiții dimineața, într-o
orchestră au făcut-o să se lase definitiv de vioară, la doar 34 de ani. Ce
s-a întâmplat cu generația următoare născută în muzică și poezie a fost ca o
pedeapsă pentru ea! Fata ei, Zinette s-a lăsat de vioară în culmea gloriei,
exact la aceiași vîrstă, cîntînd concertul de M.Bruch! I-a spus mamei ei,
fără ocolișuri:

"Mamă, eu vreau să mă joc, să am copilărie, mă las de vioară!" Cu toate
insistențele ea a procedat la fel, precum ea cu mama ei Rașela. "Cea
mică", Noemy a studiat mai puțin vioara. În facultate a apărut acasă cu o
orgă electronică cumpărată pe banii ei, munciți. A zis că, " de ce n-am
dat-o la pian" ca un făcut!?

Pe Rodica Iosub cred că o cunoaște toată lumea! A cîntat și, poate o să mai
cînte sub bagheta lui Zubin Mehta. Locul ei de muncă este în orchesta
simfonică din Tel Aviv. Deci profesorul n-a greșit prea mult, a avut
viziune! Din cînd în cînd Anduța merge s-o asculte și s-o vadă. Rodica e
neschimbată. Parcă-i lipsesc codițele împletite de mama ei, strîns...
strîns.

"

Totuși, după ani s-a plafonat! Nu a mai repetat performanța solistică!

Pagină de jurnal

Bianca Marcovici