Nora Vasilescu

Paul Vinicius - Studiu de bărbat

"după nenumărate încercări
de a comunica oarece
păsăretului din jur
am fost nevoit să accept
că nimic nu intră mai trainic în capul unui om
decât ideea de plumb
asistată
( îndeobşte)
de o armă de foc."

Îşi începe Paul Vinicius Studiul de bărbat (cu ă barat), volum de poezie substanţial pe care i-l editează Muzeul Literaturii Române. Cartea trepidează între confesiunea lirică, poemul de dragoste aşa cum ni-l închipuim şi un umor destins, în bună atmosferă postmodernă, la egală depărtare de sarcasm şi râsu-plânsu.

Nu e prima oară că întâlnim poetul. Client pe vremuri al cenaclului lui Mircea Martin, şi-a asumat din vreme o voce proprie, deloc neglijabilă în generaţie. Nu e prima oară că se află şi în paginile noastre. "Paul Vinicius se află într-o relaţie bărbătească cu acele cuvinte pe care le "foloseşte" în poezia sa." spunea în galeria de artă acum patru ani Grişa Gherghei despre volumul recenzat aici la acel moment. Să fie intuiţie critică sau criticul e cel ce i-a dat artistului o idee nouă despre sine? În orice caz "Studiul de bărbat", într-o epocă a feminismului matur, aduce forţă, nu masculină decât în măsura în care masculinul se asimilează eroicului-artistic.

Sintagma memorabilă i-e uşoară autorului şi, dacă ar fi să notăm toate bucuriile lingvistice pe care am vrea cândva, câteodată să ni le repetăm, am umple un caiet bun.

"demenţa care face ferfeniţă
rochiţa celei mai cuminţi după-amieze"

"dulcea limbă română
cu ferestrele la stradă"

Aproape fiecare titlu dealtfel constituie un poem în sine şi lectorul atent se poate delecta la urma urmelor chiar şi numai cu un volum de titluri.

Trimiterea ironică la mentalităţile noastre cele de toate zilele "răsuflă" şi în lirica sa, ca în aceea a majorităţii artiştilor cetăţii. Paul Vinicius aici adopă un ton de detaşat mimetism între jurnalistică şi bârfa (dacă mai sunt multe diferenţe rămase).

"ea îşi trata dimineţile [...]
cu şedinţele la trei psihologi maghiari
care s-au dovedit
în final
a fi fost numai doi -
dar şi ăla evreu."

"... mă simt mai abătut decât ştefan cel mare
ţi mihai viteazul
laolaltă."

"lumea asta care tocmai dă la ţurloaie şi se scarpină
la indicele de natalitate"

Structurată în "Intrepătrunderi", "Pseudoficţiuni" şi "Terminus" cartea acoperă în mod evident o perioadă de creaţie îndelungată a artistului care, de astă dată, construieşte o articulaţie mai solidă - ni se pare - a poemelor, nu atât în sine (asta făcea şi înainte), cât a succesiunii lor, a cântului organic pe o anume voce într-o sintaxă coerentă care le face să-şi răspundă, să se caute şi să se aşeze în anume figuri de şah-mozaic-lume.

* Editura Muzeului Literaturii Române, 2002