Cătălin Gavriliu

Ențu
(IV, 1)

 


Sandu se obișnuise să primească tot felul de scrisori în ajun de alegeri, așa că nu dădu importanță decît acelor rînduri care îl avertizau că Lidia e pe lista neagră a “zugravilor”. Aluzia la furtul vandalic din urmă cu cîțiva ani avea o solidă bibliografie la dispoziție, căci o puzderie de broșuri începuseră să circule prin cutiile poștale ale orașului. Fiecare dintre concurenți revela viața reală a celuilalt. Autori omniscienți și omnipotenți dădeau în vileag fapte de care s-ar rușina pînă și porcii, într-un stil pe atît de vioi pe cît de anchilozați ajunseseră de cînd nu-i mai sponsorizase careva. Se duceau în ceată din sediu în sediu, pînă găseau o comandă electorală. In ciuda categoricului avertisment AICI NU PRĂSIM SCRIITORI, reușeau să treacă în sloganuri ceva din haiku-urile cu care își dăduseă cîndva pe spate cititorii. Mulți avortoni de roman au fost scoși din formol și implantați în burțile acelor biografii romanțate.

Nici Sandu n-a scăpat tentației de a-și strecura mesaje în monologurile de bar ale lui Ion, dar se pare că ori nu fusese suficient de explicit în fața actorului, ori acesta juca la două capete. Cel puțin asta era concluzia la care ajungea patronul după ce se încheia un scheci în care se putea regîsi oricine alticineva în afara lui.

Într-o astfel de broșură, Lidia apărea ca o golăncuță de bani gata, cu un copil seropozitiv la orfelinat - fructul orgiei sexuale care, în alte cărțulii era prezentată drept cumplitul viol în grup căruia fetița îi căzuse victimă. Dar toate sursele vorbeau de zugravi, astfel că Sandu arătă scrisoarea la Poliție. O sumară cercetare duse la autorul ei : un bătrînel de bună credință. Fu amendat pentru colportare de vești false și iertat în cele din urmă, nu înainte de a se jura în fața lui Mangă, domnule plutonier, cumpăr o placă de marmură și atîrn de perete zicala cu facerea de bine. Și lui Sandu i se păruse ciudat că pedepsele nu-i priveau pe cei care scorniseră porcăriile alea, ci pe bieții lor răspîndaci, dar nu luă în nici un fel atitudine.

Descurajarea implicită a binevoitorilor săi – majoritari în fața detractorilor – se dovedi în curînd a fi benefică, deoarece virușii electonici colcăiau îndeoasebi în mesajele care conțineau TE IUBIM.

De cînd începuse vacanța oscila între a o trimite pe Lidia la mare, ca de obicei, și a o reține în staff. Pericolele pîndeau și-ntr-o parte și-n alta, dar parcă tot mai mult ar dori s-o știe alături, chiar dacă asta însemna să ia cunoștință de și să răspundă la toate calomniile. Moșu îl refuzase pe față, deși îi promisese că-l sprijină pe-ascuns...Ce bază mai poți avea într-un asemenea om? In privința lui Ențu, nu-i găsea deoacamdată alt loc decît între lipitorii de afișe.

Nu-și lega nici o speranță de întîlnirea pe care o avea, în acea după-amiază de sfîrșit de august, cu Moșu și fiu-su. 

Cătălin Gavriliu