Cătălin Gavriliu

Ențu
(III, 6)

 


După ce a citit bilețelul pe care i-l strecurase Moșu pe sub ușă, Ențu a zîmbit amar, constatînd că bătrînul alesese drept loc al întîlnirii lor chiar blocul în care locuia Lidia. Știa că sosise vremea, dar nu se vedea în nici un fel năvălind peste ea în casă. Renunțase la orice gest spectaculos, de frica unui oprobriu public care să-i răpească dreptul de a se mai gîndi la moarte. Își luă totuși cuțitul și plecă s-o întîlnească pentru ultima oară pe Lidia. Dacă n-ar fi trebuit s-o omoare, poate că s-ar fi dus împreună la spectaclul organizat în acea seară în memoria lui Șchiopu. “Oare ce zăcămînt de ură oi fi activat în tine dacă nu e posibil nici după atîția ani să comunicăm firesc?”, își zise el în vreme ce aștepta autobuzul în stație. Se împlineau chiar în acea zi doi ani de cînd pusese ochii pe ea și se temea să nu-l apuce damblaua de a aniversa o prietenie născută moartă.

La șase avea deci corigența, iar dacă Albu îi va fi făcut rost de seringă...

Dar pînă atunci trebuia să vadă ce naiba voia maică-sa, de-l chemase după-amiaza la o reuniune a distribuitorilor. Pe toți i-a apucat grija față de timpul lui liber tocmai acum, la spartul tîrgului. Moșu era însă cel care avea primul treabă cu el, și nu oriunde, ci chiar în preajma Lidiei. Plecă așadar într-acolo, pregătit pentru orice eventualitate.

Cătălin Gavriliu