Dan Iancu

din "Țara caselor moi"

să rîzi iubita mea, să nu mai plîngi,
nicicînd n-am fost, nu-s iernile prea lungi.
mă vei găsi iar alt' la primăvara
zîmbind ascuns după vreo alta cioară,

ori prin scaieți rostogoliți de vînt
voi rîde iar, voi încolți cuvînt,
voi fi un clinchet de pahare, ce se beau
cîntate, prin vreo crîșmă, pîn' cădeau

lumini însîngerate peste urbe,
ca țîțe moi sub rochia unei curve,
ce mi-a spus vorbe calde de ținut
ăst' suflet mort, de dat la cîini în rut.
eu tot voi fi oriunde de pripas,
întinzi o mînă, mă iubești un ceas...

îmi rămăsese sub unghii atît cît să se vadă cînd mă duceam
       colo colo printre ochi alunecînd din orbite să te caute prin
       cotloane să-ți fure ungherele să te ghicească cît de mai ai
       cu gînd să trăiești să faci umbră tergalului pantalonilor lor
       lorulileaș și tot le-aș măcar aveau la ce să se holbeze ztrepedichiurile
       dracului mie doar colțurile gurii mi se lăsau a țărînă tăind de-a
       lungul pasului șanțuri adînci de plivit ploaia de
       limpede cît să mai stau le spusei mut din priviri aiurea
       ei sa priceapă halal de-ai noștri neamule eram toți singur nici
       măcar un plural nu ne unește în balta asta de țoapă amară
       apă de nici cenușa nu mai încape în ea

 

Dan Iancu