Dan Iancu

Trei ca viitor de paradă

ai mers vreodată c-o barcă vopsită ceva mai demult după ce apa își înfige cochiliile-n oase
pielea s-a luat pentru totdeauna
s-ar putea ca să nu mai fie nici urmă de lemn de carne atot mergătoare
doar scoici una lîngă una doar una doar ea
și să nu poți păși înspre mal ca să nu se usuce oricît m-ai crede

la noapte-mi va fi prunc de vis
crescut din coasta mea dreaptă
de jos
de unde nici dumnezeu nu s-a stins să te facă

se ia o bucată bine lustruită de speranță și se pune în traistă pleci din dimineață mai bine cît încă e rouă și poți să simți pe glezne
cum se usucă ziua
se taie pe drum o creangă cu fructe acrișoare roșii ca buzele tale
și se merge spre tine
s-ar putea întimpla ca să nu

la noapte-mi va fi prunc de vis
crescut din coasta mea dreaptă
de jos
de unde nici dumnezeu nu s-a stins să te facă

și din mine-mi se ridicau desfaceri
pielea crăpînd desprinse celule și arse scorojindu-se un deasemeni de
brațe care să mai apuce ca un copac carnivor îmi eram
aerul nu avea consistență se zbăteau
vinovatul peisaj de sfirșit de mileniu lîngă cetatea ce-și
îneacă în praf gîlgîitul de rîs

la noapte-mi va fi prunc de vis
crescut din coasta mea dreaptă
de jos
de unde nici dumnezeu nu s-a stins să te facă

Dan Iancu