Patrick Călinescu

Profesionistul


Domnilor, să știți că mergea alături de trotuar, la mai puțin de jumătate de pas de bordură, dar nici prin gând nu i-ar fi trecut să nu mai meargă pe stradă. Zicea că trotuarele nu sunt decât niște false rute de protecție pietonală; că, mergând regulamentar, nu faci tu, pietonul X sau Y, decât să te expui unei siguranțe simulate; cât despre cea adevărată care te apără de orice pericol, ea există în plină stradă, printre mașini rulând cu viteză maximă. E adevărat că siguranța pietonală nu se găsește nici în mijlocul străzii, cum nu se află nici la mijlocul trotuarului; de fapt, cu cât ești mai în umbra trotuarului și mai la periferia străzii, cât mai aproape de linia magică care le unește și le desparte, cu atât moartea și dezastrul se află mai departe de tine, pieton onest. Totuși, în nici o situație prezentată mai sus, nici siguranța nu e deplină, nici pericolul nu e absolut. De aceea trebuie învățați cinstiții pietoni că a fi regulamentar până în cotorul cărții nu este decât o extremă care îi poate costa scump, pe când în același timp și respectarea și încălcarea codului rutier micșorează mult, mult de tot posibilele și necesarele accidente, și asta pentru că pietonul X sau Y a fost mediu numai în privința lucrurilor – diverse – pe care trebuie să le respecte.

Domnilor, aveți dreptate dacă presupuneți că și Petre urma aceeași logică pietonală mediană, care nici nu-l ferea de necazuri, nici nu-l trăgea în mijlocul lor. Indiferența față de propriul său destin imatur (găsise într-o carte englezească expresia asta, my short-lived destiny, pe care a tradus-o cum s-a priceput mai bine, având în vedere performanțele sale limitate în acest domeniu; totuși, bănuia că această îmbinare ciudată de cuvinte se referă la următoarele ore din viața unei persoane, din momentul în care acea persoană începe să le numere; însă probabil că era undeva pe la jumătatea drumului dintre ce-ar fi trebuit să înțeleagă din acele cuvinte și cum ar fi trebuit să le traducă, și ce-a înțeles până la urmă și cum le-a tradus într-un târziu) era, mai mult ca sigur, unica modalitate de-a se întoarce întreg acasă și singurul fel în care putea să respecte ce va fi învățat când era aproximativ de două ori mai tânăr decât acum. Totuși, trebuie să revin la expresia englezească, pentru că acest detour va lămuri două lucruri destul de importante atât pentru Petre, cât și pentru dumneavoastră. Am încredere, în ciuda rezervelor mele bine construite de hârtie și de instrumente de scris, că nu voi intra în prea multe amănunte. În primul rând, paranteza declanșată de citatul englezesc nu a cuprins tot ce trebuia să fi cuprins, în schimb a lăsat pe din afară mult prea multe lucruri importante. În al doilea rând, dacă omisiunea mea, impardonabilă, desigur, nu ar fi existat, Petre ar fi intrat deja în acțiune, deja ar fi acționat asupra propriului său destin, dar nu unul înjumătățit, imatur, ci unul întreg, până la moarte. Și, iată, scăparea mea nu este decât scăparea lui Petre însuși când încerca să traducă corect acel short-lived destiny; sau poate că nu este vorba decât despre media dintre cele două imperfecțiuni ale firilor noastre, chiar și așa de diferite – imperfecțiunile, firile – cum sunt. Mai mult decât atât, în acest al doilea amănunt pe jumătate lămurit, intră și paralela dintre exemplul pe care Petre l-a găsit în carte și cel pe care Petre încă nu-l vede, dar pe care îl trăiește mereu. De fapt, într-un fel, paranteza pe care Petre a deschis-o inconștient (dacă ar fi fost mai citit și mai învățat, poate că această paranteză nici nu ar fi existat și nici nu l-ar fi despărțit de propriile sale aventuri – asta cu siguranță; nici acestea nu s-ar fi maturizat și nu ar fi contrazis spiritul citatului englezesc) de abia în această clipă se închide, pentru că mai devreme s-ar fi închis doar formal. Pur și simplu, pe toată deschiderea, formală sau nu, a acestei paranteze, Petre nici măcar nu a mai respirat, iar acum, încetul cu încetul, se dezmorțește, pentru că strada pe care va merge, foarte aproape de trotuar, este destul de lungă, iar din locul în care își începe mereu plimbarea până în locul în care și-o termină ar fi trebuit să fie vreo trei stații de tramvai, dar nu e nici una; deci, o dată dezmorțit, va avea de mers, nu glumă.

Domnilor, destinul imatur al lui Petre începe când iese din casă și se termină când se întoarce de unde a plecat. Nimic mai simplu. Acest destin imatur se consuma în fiecare zi și de fiecare dată Petre putea să spună că-și cunoaște destinul. Ar fi putut mereu să adauge că și-l cunoaște bine, dar Petre era prea modest; și, în afară de modestia sa proverbială, întotdeauna mai era încă o zi, al cărei destin imatur Petre nu-l știa decât atunci când începea s-o trăiască în direct.

Domnilor, alegeți o zi la întâmplare și lăsați-l pe Petre să facă ce știe mai bine. Veți fi poate mirați să vedeți că Petre este un pieton profesionist; dar nici prea mult să nu vă uimească asta, pentru că profesioniști trebuie să existe în toate domeniile posibile și imposibile; deci și în mersul sensibil apropiat de trotuar. Mai bine să existe profesioniști ca Petre, pentru că fără ei lumea pietonală nu ar mai fi atât de riguroasă și ordonată. Așadar Petre este un professional walker și nu ar fi prea absurd ca această îndeletnicire a lui să-i fi fost inspirată de aceeași carte englezească; de fapt, e mai mult decât probabil ca expresia care l-a marcat atât de mult să sune în întregime astfel: professional walker’s short-lived destiny, ceea ce ar explica și drumul pe care acest om, mai degrabă pieton, l-a ales. Fiind un profesionist al plimbărilor (dacă, într-adevăr, atât sursa inspirației sale, cât și citatul în englezește se dovedesc reale; dar acest subiect, ca să fie oarecum de interes, ar trebui să aibă propria sa paranteză, ceea ce este inutil, pentru că nu am mai ajunge niciodată să știm adevăratele aventuri ale lui Petre, transformabile, din intenție narativă originară, pe care se prea poate s-o fi avut la început, în intenție pur descriptivă, materializată într-o formidabil de plictisitoare descriere de paranteze, cel mai probabil într-o continuare pe care, după cum îmi cunosc stilul, sunt convins că n-o s-o mai scriu, căci, altfel, ne-am putea aștepta din partea mea și din partea dumneavoastră la ceva ce nu poate fi nici narat, nici descris), Petre este atât un profesionist al rătăcirilor lente, pentru că nu-i place să iuțească pasul, cât și un profesionist al călătoriilor lungi, întotdeauna atras de magica linie mediană, căruia îi place să colinde mereu aceeași distanță dintre pragul de la ușa din față a casei sale și același prag de la ușa din față a casei sale. Petre nu poate fi decât un adevărat professional stroller, cum, desigur, trebuie să stea scris în cartea sa englezească, sau un professional wanderer în toată puterea cuvântului; și ar trebui să fiți convinși și dumneavoastră de acest lucru; oricum, este numai bănuiala mea că toate aceste presupuneri sunt urmări firești ale logicii aplicate în descifrarea acestor aventuri, iar departe de adevăr nu cred că sunt, pentru că, dacă aș fi, această distanță ar anula o bună parte a lor.

Domnilor, lăsați-l dar pe Petre să se plimbe, agale sau întârziat, pentru că la altceva nu se pricepe și, până la urmă, mai bine să facă ce știe mai bine decât să nu facă nimic cum trebuie. Ați înțeles, desigur, că Petre este tipul pietonal de om, care este mediu numai în lățimea totală a străzii și a trotuarului, în imediata apropiere a căruia își pune pașii în mișcare, nu și în intensitatea cu care urmărește magica linie mijlocie care începe și se termină puțin sub pragul ușii de la intrarea în casă. Și dacă în una din zilele astea (până să termin să-i pun pe hârtie aventurile) destinul său imatur de professional walker se va suprapune pe destinul imatur al nostru, al dumneavoastră și al meu deopotrivă, atunci e sigur că Petre n-a mai ajuns acasă; și, în acest caz nefericit, e clar că nu mai poate să apară nicăieri, chiar dacă am încercat să-l descriu uitându-se la televizor, și dumneavoastră să vi-l imaginați schimbând plictisit canalele, pentru că Petre nu mai este în casă, iar încercarea noastră de a-l vizualiza conform exemplului mai sus oferit este cu adevărat zadarnică.

Domnilor, să știți că am fost luați prin surprindere: lui Petre i s-a maturizat destinul, întreg și total, iar aventurile sale nemaipomenite și nemaiauzite s-au pierdut o dată cu originalul englezesc, ceea ce mă întristează tare mult, pentru că auzisem de la dumneavoastră că, într-adevăr, erau nemaipomenite și nemaiauzite, iar eu nu aș fi dorit decât să vă fac pe plac, dacă tot a venit iarna și sezonul poveștilor extraordinare e în toi.