Gelu Vlasin

DON QUIJOTE RĂTĂCITORUL
(1)


bobby și morile de vânt

don quijote rătăcindu-și privirea...don quijote surprins de nemărginirea câmpiei...don quijote printre sepele încărcate cu frunze și struguri arămii...în fine...don quijote fără sancho panza, rocinante si mai ales fără dulcineea...gândul străfulgeră iluminând adânciturile unei grote izvorâtă dintr-un pământ unde apa și-a pierdut orice noțiune de-a exista...cutremur...de fapt, cutremurător...gândul, zic. Străfulgerarea lui îngrozită...sau poate mai degrabă îngrozitoare. Lumea, ca orice lume, cu tumultul ei sterp și lasciv. Două păsări de pradă într-un zbor de recunoaștere deasupra unor capete plecate (de acasă). Nimicul, proprietar și el peste pustietatea care macină până și pietrele de moară - celebre altădată (după spusele unuia zis cervantes). Animalul și-a făcut culcușul așezându-și blana peste nisipul roșiatic. Poate că lupul roșu, cu dinții lui în formă de seceră și ciocan o să-l ocolească măcar pentru câteva secole. Benja zice că dracul n-a fost chiar atât de negru... dar parcă poți să-l crezi pe unul cu daltonismul cât casa! Altul, un pic mai celebru gângurește inofensiv: la vida es una mierda...pero vivir es de puta madre !!! Câtă bătrânețe cu înțelepciunea ei o fi trecut pragul casei de lut în care-și târâie existența...câtă mierda și câtă cruntă disperare de-a exista...dar mai ales cum știe s-o spună...adevărul elitelor tulbură întotdeauna complexul gigant al maselor exaltate de intelectuali provinciali. Mamă și cu mamă egal cuplu ideal spune legea și chiar mai mult decât atât. Cadre superioare din guardia civil aprobă cererea unui subaltern care dorește să conviețuiască alături de prietenul iubit. Iată libertatea de-a exista – îmi zic. Într-o țară unde mai mult de jumătate din tineri utilizează droguri iar numărul asociațiilor alcoolicilor anonimi poate fi echivalat cu numărul barurilor existente. Într-o localitate cu aproximativ 5000 de locuitori există doar 37 de baruri... La capitolul respectiv suntem pregatiți și noi să intrăm în europa – vociferează un puști venit pe plaiuri hispanice ca să-i buzunărească pe vașnicii descendenți ai conchistadorilor de altă dată. don quijote aleargă până la magazinelul din colț ca să-și cumpere de-ale gurii...apă (de gură !), pastă (de dinți !) și eventual vreo chapata - un fel de franzelă ( singura cu gust de pâine !!!). În parc băncile au fost deja ocupate și niciunul nu dă semne de oboseală...cumplit poate să fie – mă întreb – să stai toată ziua pe bancă și să nu obosești deloc ! Un altul, cretinuț din născare dar bogat de pute – ca să nu spun putred – îmi explică proprietățile fantastice ale marijuanei...cică stimulează intelectul și te energizează...Îl privesc înduioșat...are în jur de 40 de ani dar poți să juri că s-a pensionat anul tercut ! Privirea pierdută, ochii injectați și fața pământie...Locuiește la vreo 180 de km de madrid și aproximativ 100 de toledo. Se consideră un intelectual desăvârșit dar n-a fost niciodată în del Prado sau în muzeul El Greco din Toledo...Iar despre Alvaro Muti nu știe absolut nimic... Fumează aproximativ 5 poro pe zi iar în curtea interioară a casei și-a pus câteva plante de maria...Este foarte mândru de plantele lui deși, la o adică, dacă ar avea o denunție, ar putea chiar să ajungă la carceră pentru această „minunată recoltă”. Don quijote nu vrea să se plictisească ! Așa că-l abandonează pe bietul drogoman și face un paseo pe calle buenavista în speranța că o să-l reântâlnească pe bobby, vechiul său amic patruped...Bobby – un mastin imens de toată frumusețea - este săracul, proprietatea drogomanului așa că...atunci când stăpânul își mai aduce aminte, se fericește cu ceva mâncare, atât cât să nu moară de foame...Stă tot timpul legat în lanț și „păzește” o fostă fermă de iepuri – actualmente ruinată ! Cam de două ori pe săptămână reușesc să mă strecor și să-i dau câte ceva de mâncare...inițial a fost extrem de suspicios mai ales atunci când am vrut să-l mângâi pe cap...bietul câine! Cred că niciodată, nimeni n-a mai făcut acest lucru...m-a privit speriat, urmărindu-mi cu atenție traiectoria mâinii...apoi a început să tremure... din ce în ce mai tare...i-am vorbit cu blândețe și după câteva zile am reușit să-i ating ceafa...a închis ochii, și-a lăsat coada așteptând parcă resemnat să-l lovesc...Cu câtă bucurie mă aștepta apoi să trec pe la el... câtă fericire și recunoștină citeam în ochii lui străvezii de atâta suferință. Dar cine-o fi don quijote – îmi spun – privindu-mă în oglinda mare din holul unei case cu ziduri groase și ferestre întunecate... și de ce morile de vânt?! Pe o colină, câteva zeci de mori de vânt mă incită la drumeție...sunt câțiva km – zic eu ... și după vre-o 10 km de-abea mai respir pe o căldură infernală... înșelătoare câmpia manchegă...morile parcă s-au îndepărtat și mai mult... mă întind la umbra unui măslin și culeg o măslină neagră...tentantă...imensă... mușc din ea cu poftă și...în secunda următoare mă sufoc de-a binelea...un gust izbitor de amar îmi invadează gura...scuip și iar scuip... minute în șir... un bătrân mă bate pe umăr...tinere, zice, olivele astea nu se mănânca așa... ele au un conținut toxic și din cauza asta trebuie să fie tratate cu niște substanțe speciale... drăcie – zic, și morile aste care de-abia se mai văd... ehe-hei, zice moșul, doar don quijote poate să le ajungă... Mă întorc supărat și o iau pe o cărare printre sepele pline cu struguri îmbietori... n-o să gust – îmi spun...n-o să gust... Într-o jumătate de oră sunt înapoi!!! hijo de puta – urlu eu , cum se poate una ca asta ! Mă îndrept spre granja, la ferma părăsită... bobby mă întâmpină fericit. Haide, a sosit și timpul tău. Ia-ți zborul – îi zic – în timp ce-i desfac zgarda...EȘTI LIBER ! – îi spun... bobby mă privește înmărmurit și din ochiul stâng i se prelinge o lacrimă ... o culeg și mi-o strecor în suflet...de-acolo, nimeni nu poate să mi-o culeagă...

Cătălin Gavriliu