ioan es. pop

șlagăre de concentrare


am și eu o afacere pe lumea asta:

mă dau specialist în nenoroc.

am un birou a-ntâia, la subsol,

pe lângă cimitirul armenesc.

nu-s mulți clienți, nu vezi lumini de baluri.

și-ntâi de toate, ceea ce-i învăț eu pe

ăștia ai mei e să nu fie foarte fericiți.

nici n-ar avea cum, dar asta e altă treabă.

de fapt, la firma asta a mea,

nu lucrăm să facem oamenii fericiți,

ci doar cel mult să-i ușurăm de prea multă nefericire,

să aducem nefericirea aproape de fericire,

să ușurăm binele de prea bine

și răul de prea rău.

m-au căutat unii să-mi cumpere afacerea:

într-o zi s-ar putea să aducă bani buni.

dar acum e încă prea devreme la noi.

și nici afară n-avem încă

un partener serios,

deși o putem exporta pe bani grei.

avem mai multă nefericire decât

cehia și ungaria la un loc,

ardealu-i al nostru, ce mai,

suntem poate singurii care pot exporta

nefericire pură ca heroina –

a occidentalilor e contrafăcută de mult.

mare pagubă că românia

nu știe vinde ce are mai bun,

iar or să ne-o ia alții înainte,

pentru că norocul nu vine de două ori,

și-atunci or să schimbe iar guvernul,

crezând că acolo e buba.

*

până mai ieri am fost sigur că sufletul stă sub inimă

sau puțin lateral, în locul gol dintre ea și plămâni.

împlinisem 40 de ani și tot mai credeam că sufletul locuiește

într-un spațiu gol - bineînțeles, tot în piept, tot sub inimă

sau lângă ea.

numai că, dragul meu, într-o zi de marți,

după ce tocmai împlinisem patruzeci și unu,

atenția mea măruntă, dușmanul de moarte al celei mari,

a coborât ceva mai jos: stomacul

începuse să-și facă de cap și neliniștea începuse

să se-adâncească.

așa am descoperit că ticălosul de suflet

nu se mai afla la locul lui.

coborâse adică și el spre stomac,

acolo unde mă durea mai tare.

la patruzeci și unu mi-am dat seama

că sufletul merge acolo unde e durere.

iar când a ocolit ficatul, ratându-l,

am zis că, iată, sufletul poate fi înșelat,

numai că el se mutase sub bilă,

unde amurgul încă nu se lăsase.

ei bine, din clipa aceea, bila n-a mai rezistat.

și dacă până mâine dimineață

sufletul va coborî mai jos de intestine,

pot crede că nu trupul e greu, ci sufletul

și că de suflet moare omul, nu de trup.

*

înainte de execuție, el și călăul lui

purtară o discuție de o nesfârșită tandrețe.

îi spuse că era din nord,

celălalt îi răspunse că avea și el rude acolo.

unde anume? păi înspre șomcuta mare.

ei, șomcuta mare, păi el făcuse acolo liceul.

păi și astălalt făcuse liceul acolo.

în șomcuta?

chiar în șomcuta.

bine, dar eu mă trag din vărai.

și tatăl meu se trage din vărai.

din văraiul de lângă șomcuta?

din singurul vărai care există,

din văraiul de lângă șomcuta.

ei, dar pe tatăl dumitale nu l-o fi

chemat pop.

ba da, pe tata îl chema chiar pop

și s-a născut chiar în vărai

și are 72 de ani, deci s-a născut

chiar în 1930.

nu există doi să se fi născut în vărai

în 1930 și să se numească pop.

firește că nu, singurul pop

născut în vărai în 1930 e tatăl meu.

puțin probabil, zice el, ăla e tatăl meu.

o fi o greșeală, eu sunt născut

în 1958 și numai un pop

s-a născut în ’58 în vărai cu numele meu.

te-oi fi născut altădată, pentru că,

din ’58, numai eu sunt cu numele ăsta.

dar eu m-am născut pe 27 martie.

și eu m-am născut pe 27 martie.

pe mine mama a vrut să mă lepede

pe locul gol dintre vărai și valea morii,

să nu existe martori.

nu, nu, știu de la tatăl meu,

cel pe care voia să-l lepede eram eu,

și chiar pe locul gol dinspre valea morii voia să mă lepede.

știu asta bine.

până dimineață mai sunt trei ore. zi-mi:

să-i zic ceva lui tată-tău de tine?

n-ai ce să-i zici, nu-l cunoști,

tatăl meu locuiește în vărai la numărul 11.

n-are cum locui tatăl tău în vărai

la numărul 11, acolo stă tatăl meu.

și de fapt ceasul de spovedanie s-a încheiat.

iar eu nu-mi fac decât meseria.

până la execuție mai ai tot atâta timp

cât de la execuție până acum,

hai noroc că vine schimbul

și io doar cu atâta am putut să te-ajut,

noapte bună-n astea trei ceasuri câte ți-au mai rămas,

trebuie să ajung și eu pe-acasă,

somnu-i somn, mâine vine

altul la rând.

*

amicul meu e măcelar din tată-n fiu.

dar de atâtea generații de când ucide,

a dobândit un aer de aristocrat:

privirea lui leneșă, pură și blândă

spune că el își face doar datoria,

pentru ca noi, cei care înghițim

creierii și carnea animalului răpus,

să putem compătimi în voie.

amicul meu nu omoară din plăcere.

când își vâră cuțitul în inima vitei,

el știe că amână un război

și că ne scapă de crima pe care,

mai devreme ori mai târziu,

am fi săvârșit-o pentru a mânca.

marea lui pasiune sunt nietzsche

și filosofii hinduși.

detestă ospețele, băutura prea multă

și dezmățul. e un învins cu surâsul pe buze

iar vinovăția pe care-o resimte adesea

ține de ideile lui bătrâne, nu de trup:

e singurul care-a văzut cum trupul se zbate

până la ultimul suflu

fără să apară din carnea lui idei.

*

spui că vom învia cu trupul și ne vom întoarce

toți pe la casele noastre, așa că înainte de-a pleca

trebuie să lăsăm lucrurile în rânuială,

pentru că așa cum le vom lăsa le vom și găsi.

să ne grăbim deci, vremea este aproape.

eu pot zice că sunt pregătit. las casa curată lună,

o groază de bucate-n pod, vitele țesălate și hrănite,

în pivniță vin mult și bun, curtea plină de orătănii,

chiar și niște bani la teșcherea, ba poate

până atunci voi reuși să-mprejmuiesc cu gard

toată curtea și grădina și pământurile pentru arătură.

pot zice că mă voi întoarce la toate de-a gata.

voi tăifăsui și mă voi desfăta cât va fi ziua de lungă.

dar dacă pe pârâul din spatele casei

va curge și-atunci sânge ca și-acum?

*

dacă nu mi s-ar fi repetat tot timpul că sunt muritor,

poate că n-aș fi murit. poate

aș fi înființat o altă moarte.

poate o altă credință, oricât de măruntă,

mi-ar fi fost destulă pentru a pluti.

dar am crescut, ca orice om îngrozit,

în religia morții.

o moarte care nu vine din eșecurile noastre

ci dintr-o proastă deprindere,

din resemnarea că dac-ai învățat să mori

e musai să mori.

numai că ți-am spus eu, vere,

e puțin probabil să mori când mori:

o celulă ori poate mai multe

rămân să te frământe mult după aceea

și abia când dispar, după cinci mii de ani,

te vei odihni, ticălosule.