Răzvan Țupa

corpuri românești

- diminețile respiratorii -


tegumentul unui calm teribil

ești minorul care fumează și se-nvârte prin jocuri

ești o fată care știe ce vrea doar că

ești copilul minune care justifică tot

ești coșul zilnic și proxenetul oficial

ești mărirea prețurilor și nu ai habar de nimic

ești un român care nu ar pleca dar care pleacă

ești cel care doarme în lift și câinele din brațe

ești controlorul din autobuz și vatmanul nervos

ești poza cu femei dezbrăcate din cabina șoferului

ești o revistă pe care o arată copii cu degetul și părinții roșesc

ești acneea care se destrăbălează cu adolescenții

ești frica pe care o au copii cînd nu văd pe nimeni cunoscut

ești salariul care întârzie și împrumutul pe care trebuie să-l acoperi

ești vestea tristă care trebuie să te afecteze altfel

ești un reporter profesional și cretin

ești cel care-ți cere bani pe stradă

ești domnul elegant din mașina de serviciu

ești un podium pentru pașii pisicilor care tot tu

ești vînzătoarea de zarzavat din piață

ești bătrânelul gălăgios din troleibuz

ești o fată care face sampling și privește pierdută

ești o persoană căreia-i place muzica bună

ești un talk show cu probleme arzătoare și o virgină curioasă

ești un bolnav incurabil care își face planuri

ești o femeie jignită și demnă

ești o deficiență motorie ereditară ca și mine

lent

pe cînd noi, oamenii ne luăm niște angajamente

așa, tăcute. noi ne strîngem ușor dincolo de ce ne-nvață

o somnolentă artă a conversației: zice să ne săturăm cu grație

să ne tot săturăm să nu mai vrem să avem treaba

noastră ce motive personale să ne luăm după ei și acolo

suntem șoselele șterse, voit punctate pe hartă

nesigure, atinse de o fermitate a măcinării oarecare

adevăratele produse ale tăcerii și-ale vorbei în șoaptă

ale oamenilor care, după ce spun o mulțime de tîmpenii

sunt gata să crape și să dea senzația că au înțeles tot

suntem noi complet diferiți chiar de cele mai exacte portrete

pe care gustul epocii le cere

lent

și senzația de jignire

cu o siguranță aproape mecanică

e și ea o apropiere

violentă și ignorantă

sinceră până la piele

de parcă asta ar fi tot ce ți-a rămas

și niciodată

nici-

o-

dată

nu tu ai fi avut floarea aia perfectă

pînă și prin moartea ei naturală

pe care toată lumea de pe bulevardul

plin de lumina agripantă a dimineții

poate să o achiziționeze

și asta li s-a spus să facă

ție nu-ți spune nimeni

ce să faci

și oricum are dreptate

lent

de fapt da

dimineața grunjoasă

împrumută căldura aceea umană

variată din pulsul discret al gâtului

în fiecare îndoire a brațelor a picioarelor

un snop de fire termice diferite între ele

fac da un păr perfect respirabil

umbli puțin cu tălpile goale

pe un covor erotic unde nu se mai aude

decît foatre încet

da

cine sare pe geam

prima dată când m-am sinucis aveam șase ani

nu vroiam să învăț să scriu să-mi fie frică de-nțelegere

s-au chinuit ceva spune clar dar să nu se-nțeleagă

o să rîd de tine dacă înțeleg înghesuie spune

cît mai mult măcar să nu se-nțeleagă

arată în toate direcțiile

numără fă socoteli

să nu se înțeleagă

degetele tale răsfirate în aer în aerul

pe care îl plătești sau nu

degetele mele răsfirate în aer

gata să te atingă în sfârșit

pot să spună da cu bornele înțelegerii în aer

cineva cucerește fiecare gură de aer  inspiri

și asta este o vorbă o propoziție o poziționare

în locul acelui salt în gol

cu exactitatea mișcărilor unui star kung fu

unele mișcări preferă atingerea altele

o fereastră deschisă o promisiune că n-o să mă mai vezi

că n-o să mai vezi pe nimeni slavă domnului

nimeni e partea ai a din tine care stă

se uită la tine în hohote se uită la tine

fără ca asta să mai fie bucurie sau tristețe

nimeni nu se gândește

decît la tine

nimeni nu are

decît forma incertă a respirației

pentru o vreme ca tine

cît e foarte devreme

și gesturile matinale cțt o ploaie netedă

caldă sunt atinse de firele respitației tale

vrei să spui

sigur că sunt multe semne

enorm de multe vorbind când despre nesperatele noastre câștiguri

când despre persoanele atît de apropiate pe care nu le cunoaștem

când despre tot ceea ce ni se potrivește (mai mult)

așa de mult sau de multe

că nu mai spun nimic

și atunci începe tot

și tot ăsta ești numai tu

gata să cedezi dar ar fi prea devreme

și semnele aleați-ar lua locul ca proastele

n-ar mai recunoaște nimeni nici tu liniștea

atentă moale destinsă respirația

detot

numai dacă într-o dimineață ai impresia de

strângere lejeră a aerului de jur împrejur

soarele se masează în părțile mai îndepărtate

de tine

ai putea să citești ceva sau și mai bine

să stai puțin așezat pe marginea patului

pe un scaun ritmurile digestive-ale lumii

se rarefiază

ai loc destul

poate chiar chef

pentru respirația ta

pînă la piele

diminețile respiratorii

e destul de cald acum

mai e și ziua asta cînd mă gîndesc

în continuu să enumăr toate obiectele

absolut necesare între care mă simt străin

așa că trec direct la toată singurătatea

pe care n-o înțeleg și de care mă doare-n cot

chiar dacă-i a mea

ce e foarte bine e un fel de liniște

în care poți să stai până și tu să-mi spui că

e plină lumea de oameni nefericiți

toți la fel de plictisitor de nefericiți

și într-o zi absolut liniștită chiar n-ai cum să te înțelegi cu ei

enumeri obiectele îți folosești nefericirea

starea ta jignită și tot ce trebuie să fie orice limbaj

pot să merg printr-o piață extrem de aglomerată

fără să mă deranjeze hainele mele excentrice într-o căldură relativă

            o lumină plăcută dimineața cînd abia vezi un om și strada pustie e o prezență                    umană 

            nopțile sigure cînd nu trebuie să explici nimic mai ales pentru că nu ești                             singur

și asta-i o ocazie nu mai fredonezi nici o melodie doar respirația

fără să fi nevoit să uiți pe cineva, nici măcar pe tine

între limitele netede ale corpului tău

ușor înclinate spre-atingere

acum este destul de cald

sigur că ar mai fi nevoie și de o anumită siguranță

și atunci îți spun cu degetele

cu colțurile ochilor cu respirația îndemînatică

arta viziunii

preludiu I soarele beat

fiecare dimineață este un preludiu

sau cel puțin o promisiune

pentru gesturile care în sfîrșit

ajung să se odihnească

fiecare dimineață este un preludiu

sau cel puțin o promisiune

pentru că te întîlnești de fiecare dată

cu o anume posibilitate de a obosi

fiecare dimineață este un preludiu

sau cel puțin o promisiune

că cu o să mai spui nimic ajunge să taci

și tot ce îți promit o să se împlinească

partea II soarele beat

acum dimineața înalț niște imnuri

înjur de mi-e și rușine spun niște porcării

care nu pot să fie decît pentru mărirea ta doamne

îmi măsor din priviri părțile corpului

mă și ating în exercițiul ăsta și de fiecare

dată mîinile tale sunt deja acolo acum

dimineața înalț niște imnuri

mă ridic din pat și te văd prin perdea

o apropiere plină de respirația conștientă

știu că de-acum încolo acum dimineața

înalț niște imnuri ca un film care arde

pe măsură ce rulează pe un ecran tot mai îngust

dintr-un moment în altul totul

o să fie numai o lumină albă acum dimineața înalț

numai niște imnuri sunt tot ce-o să ne rămînă

partea III ceruri minore

chiar dacă ți se pare că n u-i niciodată destul de devreme

chiar dacă sunetul tramvaiului nu-ți dă nici o senzație

și nu știi pe dinafară nici măcar un singur psalm din reclame

dimineața tot vine și pentru tine

chiar dacă ai ochii obișnuiți cu lumina artificială a abonamentelor

și niciodată nu te-ai trezit înainte să fie nevoie

chiar dacă nu ai auzit niciodată cum plîng hainele noi în vitrine

dimineața tot vine și pentru tine

chiar dacă mai degrabă ai vrea să plouă să nu mai fie nimeni

altcineva pe stradă care să te recunoască și să-ți dea

pentru prima dată impresia că poți să taci și nimeni nu te mai obligă

să înțelegi că oricum

dimineața tot vine și pentru tine

cu artificiile ei silențioase

partea IV consistența plăcerii

te-ai gîndit pe stradă că îți mai trebuie

un pas și aproape ai dansate-ai gîndit că fiecare lucru pe care îl vezi

este unic

de fiecare dată numai pentru tine

spărtura proastă din bordură e gata

să fie umplută de neatenția ta

pentru unii e mai ușor dar

pentru nimeni nu e destul de ușor

și tu te-ai gîndit degeaba tot restul

este o aproximație

numai tramvaiul vine sau nu vine

și chiar și ăsta uneori vine degeaba

alteori ajunge să întinzi mâna și

ploaia virulența tăcută a soarelui

            spun tot

expir V un șiret sau fermoar

deasupra cerul matinal se sparge în miliarde de șireturi colorate

ai putea să iei asta drept o promisiune drept erotismul spațiului

izbucnit peste tine

ar fi cam mult dar

altfel lumina textilă a flamei de sudură

ar împacheta tot nu mi-ar mai rămîne

decît muncitorii de lîngă linia de tramvai care fac semne obscene spre călătoare

ar fi și asta un poem sau chiar

o dimineață

pe care n-o s-o mai vezi niciodată

ca o explozie finală slavă domnului