Iulia Popovici

Ștefan Caraman - Stăpînul lumii
Editura Ex Ponto, 2002


Ștefan Caraman s-a întors. Ultima lui carte, Stăpînul lumii, a apărut la editura Ex Ponto și cuprinde texte deja apărute, cu precădere în reviste electronice - poveștile cu Vili și Rudi, femei îndrăgostite și întoarceri acasă, fragmente de jurnal (după mine, cele mai bine scrise din întreg volumul), un interviu cu Ștefan Ghilimescu (plus universul literar paralel al greșelilor de tipar inerente editurilor mici în stare să anunțe ca dată a „bunului de tipar” 21.00.2002). Cartea acestui „stăpîn al lumii” începe cu o declarație de dispreț la adresa nefericitului cititor, acest vampir al literaturii, cărui Caraman refuză să-i dea tributul de sînge: „Primul lucru pe care trebuie să-l știi, cititorule, este acela că te detest din tot sufletul. (...) În genunchi! În genunchi!”. Iar declarația de război din paginile de început e întru totul în acord cu ceea ce s-ar putea numi (a mi se ierta) scriitura lui Ștefan Caraman, pentru care atacurile la adresa simțului comun fac nota caracteristică. Problema e că, la fel ca în toate cazurile de ăsta, e foarte gcopertareu de stabilit punctul în care se termină sfidarea hulitului simț comun și încep desfășurările gratuite de forțe distructive ale limbajului. Iar știința păstrării în acest punct e una foarte fragilă.

Pentru că apariția de la editura Ex Ponto nu e prima întîlnire cu textele de ficțiune din Stăpînul lumii și despre ele s-a mai scris și s-a mai vorbit, ar fi ceva mai mult de zis despre Atelier cu ferestrele închise, fragmentul de jurnal. În literatura română mai mult sau mai puțin contemporană există o mare risipă de talent și o sărăcie de tehnică a scrisului pe măsură. Scriitorii au multe idei, dar, cu cîteva fericite excepții (Lucian Dan Teodorovici, de exemplu) scriu mediocru spre prost. În schimb, avem cei mai buni diariști pe care ni i-am putea dori. Pentru Ștefan Caraman însuși, fragmentele intime sînt cele mai bune lucruri pe care le-a scris, sînt paginile în care obsesiile lui, aceleași în tot ce pune pe hîrtie sau pe scenă, devin în cel mai înalt grad autentice.  

 

Iulia Popovici