Lucia Verona

Pictor de curte (6)
(fragment din romanul "Labirint obligatoriu)

Disciplinat, Leonard se prezentă a doua zi la biroul Resurse umane al Palatului. O funcționară cu un coc pe jumătate desfăcut, care-i atîrna peste gulerul cam șifonat al bluzei, îl privi pe deasupra ochelarilor.

- Dumneavoastră?

- Am venit pentru angajare.

- Pe ce post?

- Cum adică? se miră Leonard. De pictor, firește.

- De unde să știu eu, domnu’? Ce, scrie pe mutra dumitale că ești pictor? Aici e instituție mare, se fac multe angajări. Pictor, ați zis? Zugrav?

- Nu, doamnă, pictor. Artist pictor. Am cîștigat titlul de pictor al Curții.

- Personalul de specialitate nu la mine, la etajul 3, camera 7, domnișoara Melania.

Disciplinat, Leonard urcă la etajul 3. Voi să ia liftul, dar pe ușă scria “numai pentru aristocrați". La etajul 3, găsi cu greu camera 7, abia după ce deranjă o grămadă de lume își dădu seama că trebuia să intre în camera 5 și de acolo, prin șase, să ajungă unde avea nevoie.

- Sărut mîinile, doamnă, o salută el respectuos pe bunicuța care trona la biroul cel mai mare din încăpere.

- Domnișoară, tinere! Toată lumea din palatul ăsta știe că sînt domnișoară!

- Vă rog să mă scuzați, domnișoară, eu sînt nou pe-aicea.

- Pentru angajare?

- Da, pentru postul de pictor al Curții.

- A, dumneata ești cel care a venit fără pantaloni! Acum, slavă Domnului, te-ai îmbrăcat. Poftim, completează chestionarul ăsta, uite și formularul pentru certificatul medical, vii cu amîndouă, plus curriculum vitae, cartea de muncă și trei poze.

- Poze?

- Pentru legitimație și ecuson. Curriculum vitae să fie dactilografiat la un rînd și jumătate, nu la un rînd.  Adu și un dosar, dar să nu fie gri. Nu pot să sufăr griul.

Uluit, Leonard luă hîrtiile și, tot uitîndu-se la ele, ieși din Palat. În poartă se ciocni de un individ, zise automat “Pardon" și voi să treacă mai departe.

- Te faci că nu mă vezi, domnu’ pictor!

Leonard tresări.

-      Nu mă recunoști? Am apărut și la televizor.

- Urăsc televizorul, îl informă binevoitor Leonard. De unde ne cunoaștem?

-      Sîntem colegi.

-      Sînteți pictor?

- Nu, eu sînt ghicitorul Curții. Prin concurs, ca și dumneata. Dar ne cunoaștem mai demult, fosta mea soție a fost iubita dumitale un timp.

-      Nu prea am avut iubite măritate.

-      Foarte înțelept! Dar Carla nu era măritată pe vremea aceea, abia după ce v-ați despărțit s-a căsătorit cu mine.

-      A, Carla! Ce fată frumoasă! Ce mai face?

-      Nu știu, domnule, am divorțat de ani de zile.

-      De ce?

-      Ce contează! Dar pentru că există între noi această legătură, aproape de rudenie aș putea zice, vreau să te previn: nu-i de dumneata aici.

-      Asta-i o prezicere? Ți-au spus astrele că mi se va întîmpla ceva rău?

- Astrele nu mi-au spus nimic, dar se poate vedea cu ochiul liber incompatibilitatea dintre dumneata și Curte.

Leonard intră la “Vulturul pescar". Își ochi din prima clipă prietenii, dar nu se îndreptă direct spre masa lor, ci cu un mic ocol pe la toaletă. Cînd apăru la masă, purta niște manșete negre lungi pînă la cot; se numeau mînecuțe și erau “uniforma" funcționarilor în general și a contabililor în special [1] .

- E chiar atît de groaznic? îl întrebă compătimitor Jean-Pierre.

- Mult mai. Ia uitați-vă la astea.

Și le întinse formularele pe care trebuia să le completeze.

Carlos luă formularul pentru vizita medicală și-l vîrî în buzunar.

- Ăsta e ca și rezolvat. Se ocupă Cristina.

Soția lui Carlos era medic-șef la un mare spital.

- Dar să nu mă înțepe.

- Nu te înțeapă, vezi-ți de treabă. Doar pune ștampile și semnează.

- Îmi trebuie mîine.

- O să-l ai. Uite, o sun chiar acum. Care are un dorr?

- N-am decît cartelă, spuse Jean-Pierre.

- Sărăcanilor, nenorociților, mai ziceți că sînteți artiști! Na, uite-aici, ia de la mine, să nu zici că nu ți-am dat.

- Normal, doar e în interesul tău!

Carlos dispăru după ușa pe care scria “Telefon – Doamne – Domni". Reapăru după cinci minute.

- E în ordine. Dacă-i ducem formularul, îl ai chiar azi.

- Mai bine să-l trimitem prin cineva, propuse Jean-Pierre, practic.

- Bună idee! Hei, Michel, vino-ncoace, strigă Leonard.

Michel, care ședea de o oră în fața unei halbe de bere, fu încîntat să-i facă un serviciu domnului pictor al curții și-și luă picioarele la spinare. Știa el că domnul Leonard îi va plăti berea, chiar și un sandviș și încă o bere și poate, cine știe, dacă-și va lua inima în dinți să-l roage, poate va accepta să-i vadă tablourile.

- Bun, cu asta am rezolvat. Ce-ți mai trebuie?

- Chestionarul ăsta. N-are decît 48 de pagini, arătă Leonard foile, adunate într-un fel de broșură. Ce mai trebuie? Un curriculum vitae…

- Asta-i simplu.

- Și poze. Trei poze.

- E un fotograf chiar vizavi, ți le face pe loc.

- Îl știu, la el îmi pozez întoteauna tablourile pentru catalog.

Leonard traversă strada, ridicînd cîte o mînă pentru a opri mașinile care se apropiau în viteză. Fotograful lipsea, tocmai plecase la masă și lăsase în loc o tînără angajată, care nu-l cunoștea pe Leonard.

- Aveți oglinda acolo, să vă aranjați puțin.

- Mă simt foarte aranjat, îi comunică Leonard.

Fata dădu din umeri, luă aparatul și-l fotografie. Dacă așa-i place lui, cu părul vîlvoi și o bucățică de pîine în barbă…

- Veniți peste trei ore.

- Trei ore! Credeam că vor fi gata pe loc. Așa scrie pe vitrină.

- S-a stricat polaroidul și…

Leonard se întoarse în cafenea.

- Hai că ți-am făcut curriculum vitae, îi întinse Jean-Pierre două foi mîzgălite.

- Doar să-l transcrii.

- Trebuie bătut la mașină, la un rînd jumate, spuse posomorît Leonard. Cine mi-l bate? S-o rog pe Irina…

- O să fie fericită să te ajute.

- Atunci mai bine să n-o rog.

- De ce, nu vrei să fie fericită?

- Ba da, Doamne sfinte, cum să nu vreau. Numai că la ea fericirea se manifestă prin dorința de a se remărita…

- Și de ce te deranjează dorința legitimă a fostei tale neveste de a-și reface viața?

- Cu mine, preciză noul pictor al curții, și dădu pe gît paharul cu votcă.

- Lasă, mă, ți-l scrie Toni pe calculator.

Toni era prietenul lui Jean-Pierre; făcea grafică publicitară pentru o firmă foarte cunoscută, iar în timpul liber compunea poeme în alexandrini.

- Face el asta pentru mine?

- Nu, mă, boule, pentru mine.

- Hai, copii, că se face tîrziu, și mai trebuie să completăm și chestionarul, zise Carlos.

- Am obosit, mi-e și foame, hai să mîncăm întîi și-l completăm la cafea.

Mîncară cîte o friptură, băură două sau trei sticle de vin,  nu stătură să le numere, apoi comandară cafele și începură să completeze chestionarul.

- Deci, numele, prenumele, locul și data nașterii…. Pînă aici e simplu…. Numele părinților… Ocupația părinților…

- Tata ministru, mama dresoare de cobre.

- Fii, mă, serios!

- Da’ ce, crezi că  citește cineva? 

- Babornița aia care-și zice domnișoară. O cred în stare.

- Și ce-ți pasă?

- Vreau s-o impresionez, rînji Leonard.

- Perversule! Gerontofilule!

- Haideți, că ne-apucă noaptea. Studii… Limbi străine… stagiul militar… gradul…

- Soldat prost.

- Prost ești tu, eu sînt sergent major. Locuri de muncă… Ce locuri de muncă?

- Șevaletul.

- Corect.

Urmă un lung șir de întrebări referitoare la funcții ocupate în trecut, gradații, distincții, promovări, sancțiuni administrative, concedieri, demiteri, transferări, la care Leonard, aproape fără să se uite, scrise cu litere de tipar NU ESTE CAZUL. La fel și la întrebările privind averea personală, veniturile salariale și de orice alt fel, ca și la cele legate de plata impozitelor și taxelor; la cele legate de infracțiuni comise, condamnări la închisoare sau amendă penală. La cele privind rudele, pînă la gradul șapte inclusiv, care locuiesc în străinătate.

- Ei, puțin a fost, mult a rămas, oftă Leonard văzînd că mai sînt doar vreo 10 pagini de chestionar.

Dar întrebările din aceste pagini se dovediră mult mai dificile decît tot restul.

SEMNE PARTICULARE scria în partea de sus a ultimului capitol:

- Membru al vreunui partid politic? În trecut, prezent, viitor, citi Carlos, iar Leonard scrise de trei ori NU ESTE CAZUL.  De stînga, de dreapta, stînga moderată, dreapta liberală, centru stînga, centru dreapta, centru centru, comunist, fascist, ecologist, radical? NU ESTE CAZUL. Membru sau colaborator al vreunui serviciu secret, din țară sau/și din străinătate? NU ESTE CAZUL.

- De unde știi?  - îl  întrerupse Leonard.

- Nu iau ăia pilangii ca tine. Membru al vreunei organizații secrete, francmasonerie, sinarhie, rosa croce? NU ESTE CAZUL. Activitate sindicală, participare la mitinguri, marșuri de protest, greve? NU ESTE CAZUL.

Urmau întrebări din ce în ce mai personale, unele chiar intime. Este cumva homosexual? NU ESTE CAZUL.

- Ei, dacă aș fi cîștigat eu concursul… zise Jean-Pierre.

- Nu te angajau, ca să nu-l corupi pe împărat, fu de părere Carlos.

- Asta-i discriminare.

- Haideți, că se apropie ora închiderii, interveni Leonard.

Urma o întrebare despre frecvența contactelor sexuale.

- Asta la ce le-o fi trebuind?

- Poate îți pun la dispoziție și femei, cine știe.

- Prefer să le aleg singur.

Dacă a suferit de boli infecțioase și transmisibile. Erau înșirate vreo 42 de maladii, de la pojar la ciumă bubonică, lepră, sifilis și guturai.

Ultimele pagini rezervară însă celor trei prieteni cele mai multe surprize.

 Numărul de la cămașă, de la pantofi, sacou, pantaloni.

 Preferințe culinare.

 Parfumuri preferate.

 Alte cosmetice.

 Alergii.

 Dacă e fumător. Dacă da, fumează pipă, țigări de foi sau țigări obișnuite. Cu filtru sau fără, mentolate sau nu, normale sau king size, eventual light.

 Băuturi preferate. Alcoolice, nealcoolice, gazoase, plate, dacă e băutor de bere (blondă, brună), de vin (alb, roșu, rosé, sec, demisec, dulce, spumant), de whisky (scoțian, irlandez, bourbon), votcă, țuică, uzo, coniac, calvados, porto, sherry, tescovină, aquavit, fernet, zaibăr, saké, mao-tai, chicha, pernod, armagnac, palincă. Leonard scrise cu conștiinciozitate, în dreptul tăriilor: ESTE CAZUL.

Dacă doarme cu pătură, plapumă, pilotă, în pijama sau fără, dacă preferă așternut alb sau colorat, cu pernă mare, mică, puișor, traversin, dacă-i place mobila stil, care stil, nici un stil, iluminatul cu becuri, cu neon, cu lumînări, cu lampă de petrol, cu opaiț, dacă se scoală dimineața devreme sau preferă să doarmă mai mult, dacă dorește micul dejun (continental sau englezesc), dacă bea cafea (arabica, robusta, decofeinizată), dacă este sociabil sau optează pentru turnul de fildeș, eventual cu indicarea înălțimii exacte a turnului.

Va urma



[1] E complet aiurea! Nu se mai poartă mînecuțe de zeci de ani. Funcționarii de astăzi nu cunosc obiectul respectiv,  nici n-au auzit de el decît de la bunicii lor.

 

 

 

Lucia Verona