Dorin Mureșan

Detalii (4)

 

Țigareta

M-am inserat în mulțimea dispersată din jurul confesionalului. Am început să urmăresc, pe rând, statuetele de marmoră, înfipte în pereți, deasupra micilor altare. Apoi mi-am coborât privirea asupra fețelor din jurul meu. Două fete lipite una de alta înălțau rugi șoptite, cu gențile pe umăr. Pe o etichetă murdară, prepuț al fermoarului, câteva litere urmate de cifre: LSD 223... cam așa ceva găsisem și pe chiuveta mea din baie. Imaginea mi se scurgea perfect prin fața ochilor. Sclipicul emailului și LSD 223... urmat de Made in Romania... cuvânt proscris parcă... avertisment al unui eșec asumat. O bătrână ce se sprijinea pe cârja metalică... un intelectual răsfățat, cu diplomatul masiv atârnând greoi... iar apoi, femeia arsă ce-mi împroșcase nasul cu ciorba de cartofi în autobuz. Da! Ea era. Am văzut și capul cerșetorului, făclie albă arzând către cer. Și...
Prezența țigaretei lângă suportul de lemn pe care se îngenunchea era scandaloasă Un dans infam al viciului printre dogmele lipite ca un autocolant pe lemnul înegrit de credință. Suspiciunea care mă încerca era destul de dură. Cine o pierduse acolo?!... tocmai acolo?! Doar eu am remarcat-o? Am vrut să-mi întind arătătorul către ea, așa cum făcuse micuțul cu sandalele... dar m-am abținut. Era o veche poveste. Un detaliu ce dezavua întreg sistemul. Pentru că, nu-i așa!?, cele mai mici lucruri, uneori nebăgate în seamă, tergiversează măcăitul sistematic, detronând ideea fundament... mă rog! buturuga mică răstoarnă... și totul se întoarce pe dos. M-am așezat pe o bancă și am încercat să mă pierd printre rândurile cărții. Dar nu! Țigareta era aprinsă... fumul urca spălând pereții ursuzi... simțeam că mă înnăbuș. Sunetul arderii mocnite era ușor sesizabil. Cel puțin pentru unul ca mine. Scârțâitul ușii confesionalului nu reușea să-mi domine timpanele. Uneori mărturisirile se făceau în afara cutiei de lemn. Atunci îmi aruncam palmele peste urechi și mormăiam în mine o melodie găsită pe drum... de obicei preluată de la vreun cerșetor. Prezența acestui guraliv creator de cântece slugarnice era aferentă spațiului din autobuz... un fel de accesoriu al rumorii ce plutea peste capetele călătorilor. Ritmul melodic îmi rămânea lipit pe timpane ore în șir. Imi scuturam capul încercând să-l usuc de curgerea lichidă a versurilor... dar nu... rămâneau acolo, sfidător de clar, de limpede. Ei, cam așa ceva se întâmpla și cu arderea țigaretei. Părea că ea însăși se mărturisește... și-i ascultam păcatele, cu suflul retezat, cu ochii părăind în efortul de a urmări rândurile din carte, șoptind în mine: Milă lui Cristos să-i dați... Domnul să vă dea sănătate... N-am rezistat prea mult. Simțeam că violez intimitatea cuiva. Drept pentru care m-am ridicat, m-am apropiat de țigaretă și am stins-o cu călcâiul pantofului. Am reaprins-o abia afară, în fața clădirii. Acolo mărturisirile ei nu mai puteau fi intime. Și conta prea puțin despre ce țigaretă era vorba.

Dorin Mureșan