Cătălin Gavriliu

Ențu
(5)

 


Dar, pe cîtă vreme Sandu se putea deda în voie risipei de simț civic - soția lui moartă abia de-l mai vizita la aniversările Lidiei, iar amantele, cu o excepție, nu îndrăzneau să deschidă gura în fața șefului -, situația lui Moșu era mult mai complicată. Nevastă-sa nu-și putea ierta nici acum, la bătrînețe, pasul făcut sub drogul de moment pe care junele moș i-l administrase în șura părintească. Atunci a crezut sincer că munca ogorului nu era pentru ea, nici mulsul vacii, nimic din ceea ce fusese învățată să facă, și și-a cedat toate drepturile în favoarea fraților săi, astfel că legea de restituire a pămîntului a găsit-o fără nici o șasă de a căpăta ceva. La oraș s-a făcut învățătoare, dar contactul permanent cu copii tîmpiți i-a afectat grav sistemul nervos, unicul vinovat pentru starea actuală fiind, se înțelege, Moșu. Nici măcar în gazdă n-o mai primesc neamurile, într-atît de rele s-au făcut după tentativa ei de a recupera ceva prin proces. Degeaba îi prescriau medicii agroturism în locurile natale, unde aerul, apa, cerul și pămîntul ar fi putut-o încărca de energii pozitive. S-au judecat pînă la cea din urmă picătură de sînge comun. Dacă ar mai fi trăit maică-sa, poate că nu i-ar fi lăsat să-și terfelească neamul în halul acela. Nu-i făcuse destul de rușine tatăl lor?
Moșu n-avea nici el nimic. A vrăjit-o cu papagalul lui de propagandist. Acum, după ce nu mai e nici secretar al organizației de bază, nici fochist de cartier, nici măcar tehnician, ci un biet încasator de taxe, ea îi scoate ochii. Următorul pas: să rămînă șomer, la o vîrstă la care nu-l mai angajează nici dracul. Prin ostentația cu care încerca să nege faptul că s-ar afla pe topoganul vieții, nu reușea decît să-i sporească disprețul față de el și să dea de lucru și mai mult medicului de familie din cauza migrenelor ei, din ce în ce mai dese și mai prelungite. Ca să fie martoră la tele-bătăle lui pe burtă cu politicieni, era în stare s-o trezească și din mormînt.
Doar niște oameni ca Sandu puteau aprecia evoluția în bine a discursului lui Moșu. L-a uns la inimă, de pildă, o întrebare care mustea de bun simț: de cîți ani mai aveți nevoie ca să vă îndestulați, după care să vă apucați serios de treabă?
Nu de aceeași părere a fost și Ențu, care în acea seară n-avea chef de locurile comune ale lui taică-su, ci de un film despre care auzise că ar trata un subiect asemănător celui pe care îl trăia el de cînd o fila pe Lidia. Din orice fleac reușea să extragă opium pentru obsesia lui.
Deși ura emisiunile politice, într-o seară și-a dat seama că Lidia ar putea fi impresionată nu doar cu vorbe frumoase, ci și printr-un interes material comun, așa că a început să fie mai atent la problematica economică, ba chiar a pus burta pe carte și s-a dus la olimpiadă, unde s-a făcut de rîs abia la faza județeană, deoarece nu a reușit să vadă nimic interesant într-un subiect de macro-economie. Cel care aborda economia domestică, bugetul de venituri și cheltuieli al familei, dimpotrivă, îi permisese să aibă fantasma căsniciei lui cu Lidia, rezolvarea științifică a problemelor inerente menajului mînîndu-l ca un cîine de la spate spre nota de calificare. Fără nici un rezultat însă acea livrare totală în mîinile fetei. N-avea ce să facă nici cu inima lui, nici cu creierul, și cu atît mai puțin cu organul lui genital, pe care Ențu i-l expediase sub forma unei fotografii care îl înfățișa numai în chiloți, la sala de culturism, umflat ca un burduf. Nimeni n-ar fi putut bănui nici cea mai vagă erecție. Lidia a zis către celelalte ce mușchi are tipul, și atît. Ca în ziua întîlnirii lor, cînd Ențu a încunoștiințat-o rituos că erau colegi de liceu. "Aha, deci dumneata ești unul dintre cei 2ooo de colegi ai mei. Îmi pare bine de cunoștință". Dar după ce băiatul nu se mai lăsă dus din grupul lor, în ciuda răcelii cu care celelalte fete i-au întins mîna, Lidia s-a înconjurat pentru totdeauna de sîrma ghimpată împotriva acestui oaspete nepoftit.

Cătălin Gavriliu