Iulia Popovici

Misterul camerei închise
editura Humanitas, 2002


Misterul camerei închise (proza care dă numele volumului le poate aduce în minte amatorilor de romane polițiste Misterul camerei galbene, Florin Manolescu nefiind de altfel nici el străin de tentațiile de Sherlock Holmes) este una dintre cele mai bune cărți de literatură română contemporană apărută în ultima vreme, în ciuda faptului că n-a făcut prea multe valuri. Autorul ei, Florin Manolescu, nu e tipicul caz de tînără speranță (confirmată) care-și caută locul în lumea literară autohtonă, pentru că, pe de o parte, nu mai trăiește de mult în România, iar pe de altă parte el și-a făcut deja un nume ca specialist (unul cu totul deosebit) în opera lui Caragiale.
De fapt, familiaritatea cu universul miticilor, dar și cu cel al lui Kir Ianulea sau al Berlinului ca oraș de refugiu la început de secol XX, e ușor de observat în prozele scurte ale lui Florin Manolescu (alții mai răi de gură ar spune chiar că exagerează uneori). Sînt foarte bine construite - m-aș hazarda în a crede că au fost scrise de-a lungul multor ani, de unde acea impresie a spontaneității, a naturalului, care e de obicei rezultatul unei cizelări atente, repetate și cu spirit critic a textului. Transpare în ceea ce scrie Fl. Manolescu o încredere, greu de regăsit acum printre profesioniștii literaturii, în forța incantatorie a textului, în puterea lui de a izbăvi, dacă nu lumea, cel puțin pe autorul lui. Prozele din Misterul … nu sînt niște exerciții de stil (deși…), ci, cum ar spune englezii, old-fashioned literature. O conferință de pomină, Califat, Pariul. O poveste fără cap și fără coadă sînt cele mai reușite, deși aproape fiecare text din acest volum experimentează o formulă literară nouă (constantă rămînînd totuși preocuparea pentru atmosferă, pentru pitorescul Bükreș fanariot) dintr-un fel de convingere personală a autorului că orice idee își găsește singură cea mai bună exprimare. În joaca lor de-a realismul magic românesc, prozele scurte ale lui Florin Manolescu sînt o lectură cel puțin încîntătoare.

Iulia Popovici